Inimi Rănite.

Capitolul 18

      Emma

         Când am plecat, am simțit cum mi se frânge inima de durere. Știam că va fi greu să renunț la Alex, dar nu mă așteptam să fie, atât de greu. Sunt conștientă de faptul că vom suferi amândoi datorită acestei separări, dar e mult mai bine așa. Prefer să-l știu singur și în siguranță, decât să-i rămân alături, și să-l arunc în gura leului.

           Încă din momentul in care am ajuns în Italia, la Roma mai exact, am început să fac demersurile necesare pentru înființarea noii firme. Proiectul era deja făcut, mai trebuia să ne apucăm de construcție și de angajările propri-zise.

          Norocul meu este că am făcut italiană în liceu și știu să vorbesc fluent această limbă, ceea ce mi-a fost de mare ajutor. Am reușit să angajez foarte repede, oameni capabili, care mă vor ajuta să fac această firmă să devină una dintre cele mai importante firme din țară.

          A trecut deja un an de zile de când sunt în această țară și mă bucur de succesul pe care îl avem. Firma noastră a ajuns deja în top 3, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Știu că vom avea mult de muncă, dar nu ne deranjează. Familia noastră, da, familie, pentru că toți angajații de aici nu sunt tratați ca simpli angajați, care vin aici să muncească și să aștepte să treacă cât mai repede ziua să-și ia salariul; ci sunt tratați, fiecare-n parte ca un membru al familiei, care vine de drag la muncă, făcând ceea ce le place. Fiind respectați și apreciați pentru munca depusă. De aceea am ajuns într-un timp atât de scurt, atât de sus și suntem atât de căutați. Mulți clienți ne caută, din diferite colțuri ale țării, doar pentru faptul că ni s-a dus vorba că suntem foarte uniți și unici in acest domeniu. Mereu reușim să facem imposibilul-posibil, iar acest fapt ne-a consacrat.

          Chiar dacă în ultimele trei luni nu m-am putut ocupa de firmă și am fost nevoită să stau acasă, datorită unor probleme personale, am avut noroc cu Fabian, care mi-a ținut locul și a reușit să conducă foarte bine acest proiect. Iar când mă voi întoarce în țară, sunt sigură că se va descurca foarte bine și va fi un șef corect.

         Poate că mi-au prins bine aceste luni de pauză, în prezența celor mai importante ființe din viața mea. Am petrecut foarte mult timp împreună și ne-am bucurat de absolut tot ce ne înconjoară, ne-am relaxat și ne-am distrat. Am simțit cu adevărat că sunt mamă, fără să-mi mai amintesc de traumele suferite în trecut. Am putut să mă bucur de liniște și siguranță, de iubirea fetelor mele, de fericire. Asta este tot ce-mi pot dori de la viață: să iubesc și să fiu iubită!        
        
         Din păcate, încă din momentul in care am ajuns aici, Alex nu a reușit să vină in vizită la noi în Italia. Se pare că munca i-a ocupat tot timpul și nu și-a putut permite luxul de-a-și lua liber, să ne viziteze. Iar noi nu putem, încă, să ajungem în țară. Nu putem, până nu găsesc o modalitate să scap de trecutul care mă urmărește, să mă eliberez de acel individ, care nu vrea să accepte că a pierdut, că și-a pierdut controlul asupra mea, că și-a pierdut jucăria.

        Ca să compensăm lipsa celuilalt din viața noastră, am găsit o variantă de a fi aproape unul de celălalt, anume, tehnologia. Aceasta, având în acest moment un rol destul de important în viața noastră. În fiecare seară ne sunăm și discutăm despre diferite subiecte, dar cea mai importantă discuție a serii este conversația dintre cei doi: tatăl și fiică. De fiecare dată când sună Alex  are grijă să-și acorde foarte mult timp unul-celuilalt. Chiar dacă Alexa are acum un an jumate, este destul de inteligentă. Înțelege orice i se spune  și se pare că, încă, este foarte apropiată de tatăl său, iar distanța dintre noi nu le-a stricat legătura, ci a întarit-o și mai mult.