Inimi Rănite.

Capitolul 19

     Emma

       — Cum ți se pare? Mă întreabă Daniela, arătându-mi apartamentul închiriat pentru mine. Locul în care îmi voi pune planul în aplicare. Știu că nu este perfect, dar...

       — Este exact ceea ce am nevoie, o întrerup eu. Doar nu te așteptai să-mi doresc lux, îi spun pe un ton ironic și o trag intr-o îmbrățișare călduroasă. Îți mulțumesc că-mi ești mereu alături, în ciuda trecutului meu. Ești o adevărată prietenă și-ți mulțumesc pentru asta. Iar în privința apartamentului, poți sta liniștită, este perfect pentru ceea ce vom face în continuare. Ia zi, dorești o cafea? Observ că mi-ai făcut și piața, îi spun amuzată, arătându-i pungile cu alimente.

        — Doar nu te lăsam să mori de foame, imi spune dându-și ochii peste cap și așezându-se la masă, iar o cafea ar fi perfectă. Așa îmi vei povesti și mie ce-ai mai făcut în tot acest timp, în afara faptului că ai dat comenzi în stânga și în dreapta, imi spune râzând. Alexa ce face? Crezi că se va descurca fără tine?

        — Cu siguranță va fi bine. Îmi va fi dor de ea, dar sunt sigură că buni va avea grijă să-i facă toate poftele. Mai mult îmi fac griji pentru Angela, îi spun gînditoare. Sper că mama va reuși să se descurce cu ea.

         — M-ai pierdut pe drum, încă de la Angela. M-ai cam băgat în ceață, îmi spune aceasta privindu-mă atent, încercând să-și dea seama despre ce anume vorbesc. Cine este Angela?

        — Fiica mea, îi spun cu un zâmbet imens, plină de mândrie. Mai am o fiică de 7 luni, îi aduc la cunoștință, iar aceasta se îneacă cu, cafeaua.

        — Când ai modelat-o? Mă întreabă pe un ton sarcastic. Sau ai făcut-o la comandă? Din ce material ai construit-o? Gata știu, spune ridicând un deget, gen că i-a venit o idee: te jucai cu Alexa, cu plastelina și ai făcut un copil, căruia i-ai dat un nume și i-ai spus Alexei " draga mea, acest copilaș de azi va fi sora ta" ,imi spune izbucnind în hohote de râs. Încep să cred că plecarea în Italia a început să-ți afecteze gândirea, continuă, ștergându-și lacrimile. Acum sincer vorbind, cine este acel copil? Pentru că știm prea bine că Alex nu s-a atins de tine până în ziua în care ai hotarat să pleci din țară, și cu siguranță Dumnezeu nu te-a ales să-i dai naștere noului Mesia, deci... spune ridicând sugestiv din sprînceană, care-i treaba cu acest mister?

       — Off, n-o voi scoate la capăt cu tine, nu?

        — Vreau adevărul, imi spune hotărât, privindu-mă atent în ochi, sprijinindu-și capul în palmă și bătând cu degetele în masă, așteptându-mi răspunsul.

         — Bine, iti spun. Știi că-mi place să ajung mereu prima la firmă, îi spun iar ea aprobă. Ei bine, acum trei luni, pe la ora 7 dimineața, am decis să merg la firmă, să mai pun unele contracte la punct. Dar spre surprinderea mea, în acea zi nu am mai reușit să fac nimic, pentru că, lângă ușă, pe scări, am găsit un coșuleț cu un bebeluș în el.

       — Poftim? Cum adică un coșuleț cu un bebeluș?

       — Așa m-am gândit și eu, îi spun privind în gol, amintindu-mi acea zi, cu tristețe. Am luat copilașul și am început să mă uit pri-mprejur, dar nu am văzut pe nimeni. Drumul era pustiu, nu era țipenie de om prin zonă.

       — Și ce-ai făcut?

        — Am luat-o în firmă și am verificat dacă este bine. Se pare că mama bebelușului a avut mare grijă de acesta. Era un copil hrănit și curat.