Lupii din Ravaryn

☾.Capitolul II

Am ieșit prima din portal... daca se poate numi ieșit atunci cand te împiedici de o rădăcină de copac, cazi și dupa mai cad peste tine încă patru oameni. Şi totuşi îmi e neclar care dintre ei îmi ţine captiv părul sub cotul lui.

- Dați-vă jos de pe mine, Doamne sunteti mai grei decat trolii, oftez încercând să o împing pe Pheobe jos căci îmi strivea la propriu plămânii.

-  Arthur îmi strivești coloana, se plangea Mike fiind prins la mijloc între Charles şi Arthur ca o felie de şuncă între două bucăţi de pâine.

- Phoebe, păru tău îmi intră în gură!

- Crezi că am cumva posibilitatea să mă mișc? ţipă ea în timp ce se zbătea sub Charles încercând să-i dea jos pe toți trei înainte să ne strivească și să ne facă plăcintă.

- Terminați o dată cu smiorcaielile!

Charles s-a ridicat brusc sătul de plansetele noastre iar Arthur și Mike aterizară direct în frunze ca mai apoi să se rostogolească pe deal în jos, guiţând. Dupa ce ne-am ridicat în sfârşit cu ajutorul lui și ne-am scuturat de frunze, rămurele și cel mai probabil insecte am început să ne uitam în jur. Ahh...casă dulce casă! Imaginaţi-vă cum munţi stâncoși și plini de zăpadă înconjoară un sat medieval situat lângă un pârâiaș cu apă limpede şi rece care curge neîncetat, case răsfirate făcute din piatră cu acoperiş din lemn iar ici colo hornuri pufăind fum. În zare ivindu-se castelul Ravayak în care locuiam, aşezat falnic pe muntele Devdrean emanând un sentiment de siguranţă. Totul pare aşa de liniştit aici, mi-a lipsit locul acesta atât de mult! Au trecut ceva ani de cand am mai călcat în Ravaryn, ne este interzis şi suntem nevoiți să trăim printre oameni ca să-i putem proteja nu numai pe ei ci şi pe noi de forțele malefice iar singura cale de comunicare cu cei de aici o făceam prin ceasul lui Harmony, daruit de către tatăl nostru, împăratul tărâmului Elora şi doar o dată pe lună. Însă, de la începutul anului nu mai auzisem de nici unul ceea ce ne-a îngrijorat faţă de siguranţa lor aici ca mai apoi să fim înştiinţati de către Sylvester, cancelarul că aceştia sunt doar ocupaţi cu mentinerea în frâu a lui Zegrath şi că totul este sub control, si ne-a sfatuit să fim mai atenţi în Foxwell ca nu cumva sclavi de-ai lui să fi spart bariera de chihlimbar şi acum să ne caute pentru a ne ucide.
Am schițat un zâmbet știind că nimic nu s-a schimbat de când am plecat dar parcă ceva nu este la locul lui. Cine știe, poate e de la cum vechile cabane au fost renovate iar noile steaguri sunt într-o culoare mai închisă.

O mână pe umărul meu m-a făcut să tresar din șirul de gânduri pe care îl aveam. Era Charles, care se uita la noua imagine a satului însă cu o privire stupefiată.

- Suntem acasă, spuse el trăgând aer adânc în piept nedezlipindu-și ochii de pe sat.

- Acasă. Îl ating pe umăr pe Charles și încep să fug cât de repede pot: LAPSEA TU ESTI, exclam încercând să destind unpic atmosfera.

El acționează la fel urmat de Phoebe, Arthur și Mike care numai atunci au ajuns înapoi pe vârful dealului. Pădurea de la poalele munților era plină de ecourile râsetelor noastre, ceva ce acest sat nu a mai auzit de mult timp. Ne bucuram împreună uitând complet scopul vizitei noastre aici. Ne-a fost dor, ne poţi condamna pentru asta?

- Hey, ce ar fi daca am face o întrecere până la porțile din spate ale castelului? întreaba printre gâfâieli Pheobe, ducându-și niște fire blonde după urechile roșii.

Mi se pare o idee bună, stând pe loc doar ne face să dârdâim de frig și se pare că și ceilalti sunt de acord.

- În sfârșit îmi pot lua revanșa împotriva lui Harmony, rânji Arthur sprijinindu-si mainile de genunchi.