Inimi Rănite.

Capitolul 21

      Emma

       — Ești sigură că te descurci singură în această seară? Mă întreabă Daniela nesigură. Pot rămâne cu tine, dacă vrei, îmi sugerează aceasta.

        — Sunt sigură că..., dar sunt întreruptă de tonul de apel. Scuză-mă puțin, că mă sună un număr necunoscut și trebuie să răspund, poate este vorba de ceva important.

       — Bună seara, sunteți soția domnului Alex Popescu? Mă repede o voce de femeie, iar după cum îi tremură vocea, mă tem să nu se fi întâmplat ceva.

         — Da, sunt soția lui. S-a întâmplat ceva? Intreb cu inima strânsă, sperând să nu fie vorba de nimic rău, să aibă de spus altceva.

      — Numele meu este Alicia Dobrescu și v-am sunat, să vă anunț că soțul dumneavoastră a fost adus de urgență la spital. Din păcate nu vă pot spune în ce stare se află, pentru că se află de o oră în operație.

       — Ce s-a întâmplat? Intreb plângând și mă așez pe un scaun, că simt cum îmi cedează picioarele. Nu-l pot pierde. Trebuie să lupte pentru viața sa.

         — A fost înjunghiat în plină stradă. Am considerat, că este normal să vă anunț ce s-a întâmplat, încearcă să se justifice aceasta.

          — Vă mulțumesc. Voi ajunge și eu în 10 minute. Ne vedem acolo. Vreau să-mi dați mai multe detalii.

         — Vă aștept!

           Am luat cheile de la mașină și m-am grăbit agitată să ies din casă. Nu pot sta aici, fără să știu nimic de situația în care se află soțul meu.

         — Unde crezi că mergi în starea asta? Mă mustră prietena mea, punându-și mâinile în sân.

         — La spital, îi răspund rapid, Alex a fost înjunghiat.

        — Dacă tu crezi că te voi lăsa să conduci în starea asta, te înșeli amarnic, mi se adresează acesta încruntată. Tu nu vezi cum tremuri? Vrei să-l urmezi pe patul de spital? Treci pe locul pasagerului, voi conduce eu.

          Mă conformez imediat și cum urcăm în mașină, Daniela pornește în trombă, ajungând în câteva minute la spital. Fug repede spre biroul de informații, unde este o doamnă care mestecă gumă plictisită, privind pereții albi și jucându-se cu o șuviță rebelă de păr.

        — Bună seara, îi spun agitată, unde a fost dus Alex Popescu? A fost înjunghiat.

        — Să văd, îmi răspunde sictirită, măsurându-mă din priviri și după ce face un balon din guma de mestecat se uită în calculator. Este la etajul al doilea, pe secția de chirurgie. A fost preluat de domnul doctor Popa. Pentru mai multe detalii despre starea victimei, apelați la acesta. Mai doriți și altceva?

        — Nu, mulțumesc, îi răspund repede și merg la etajul al doilea, să aflu în ce stare se află Alex. Nu mai contează cu cine am de-aface atâta timp cât știu că el este în siguranță.

          Ajung pe secția de chirurgie, iar pe holul imens al spitalului, nu văd decât o domnișoară care se plimbă agitată dintr-o parte în alta a holului.

        — Bună, tu trebuie să fii Alicia, îi spun încercând să afișez un zâmbet și întind mâna spre aceasta. Eu sunt Emma, soția lui Alex.

         — Încântată, îmi răspunde aceasta zâmbind trist și-mi prinde mâna. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa, îmi spune începând să plângă, punându-și mâinile în cap. Toate astea, s-au întâmplat din vina mea.