Ruthless is my Kind

Prolog

Se spune că fiecare om apare în viața ta, fie ca o binecuvântare, fie ca o lecție.Ei le-au trăit pe amândouă.

A fost odată un băiat.

Băiatul era trist, pierdut și violent, dar în interiorul lui căuta pacea. Era așezat pe scaunul biroului de la sediu, doar în boxerii negri, părul pe față și ochii goi.Băiatul era frumos. Dumnezeu i-a dat o viață urâtă și un aspect frumos, chiar dacă el ar fi preferat să fie invers. O femeie aleargă pe aleea curții întinse și scâncește de disperare.

Femeia aceea e mama lui. Sub picioarele lui se află un bărbat cu craniul fracturat. Omul acela e angajat să-l omoare. De tatăl lui. Sus, cerul se încruntă la ceea ce tocmai făcuse bărbatul de treizeci de ani, iar jos, iadul își scutură porțile ruginite.

În depărtare sirenele poliției și ambulanței își plâng sosirea.Mai aproape.
Din ce în ce mai aproape.
Și din ce în ce mai tare.

A fost odată o fată.

Fata de optsprezece ani fusese dintotdeauna adăpostită, privilegiată și iubită, dar în interiorul ei sădea furtuna. Ea și-a deschis hârtiile în palmele umezite de emoție și un zâmbet neobișnuit i-a jucat pe față. Aceste hârtii vor debloca în curând viața pustie, pe care ea o trăise odată cu moartea părinților ei. Avea să fie mamă.Primul pas spre acest vis era negru pe alb scris de clinica medicală:inseminare acceptată.

În același timp, bărbatul, aproape nud și teribil de înalt, este smuls de ofițeri puternici de pe aleea întinsă, în timp ce i se citeau drepturile.

Ea zâmbește. El nu.
Aceasta este povestea unui băiat și a unei fete care se luptă cu furtunile și încearcă să-și găsească liniștea în locul cel mai neașteptat. Încearcă să se găsească unul pe celălalt?

IAN

Timpul.
Un om înțelept și ticălos mi-a spus odată că timpul se mișcă diferit în funcție de circumstanțe.Uneori e lent.Dar câteodată îți alunecă atât de repede printre degete, încât viața ta s-a terminat, dinainte să ai timp să reflectezi asupra ei.Vezi, viața e ca o clepsidră.Uneori ești sus și alteori..ei bine, ești jos.Iar eu sunt jos acum, dar al dracului de sus.

— Ideea mea de distracție este anihilarea tuturor..

Îl aud înainte să-l văd, cu vocea lui șoptită.Iubesc șoaptele.O șoaptă e mult mai puternică ca un țipăt.

— Oh, Norman, idiotule, te-ai lovit de tablie azi-noapte, am râs eu.

Mâinile polițistului îmi găsesc ceafa și mă împinge în banchetă, cu o lovitură.Am ținut mingea de stres pe care am cumpărat-o de dimineață, știind că am nevoie de ea mai mult ca niciodată.Sângele cald curge șiroaie din fruntea mea în gură, și-l ling fără cuvinte, cu grijă să nu arăt niciun semn de suferință.
Îmi răsucește brațele la spate într-o mână și îmi împinge capul în cealaltă. Bang.

— Dacă tot ți-e sete, e posibil ca din lovitura asta să simți din nou sângele. La urma urmei asta e tot ce vei mai simți în următoarele luni.

Nas ascuțit, buze inexistente și piele albă, cu vene albastre și violete.E Duncan Reven, șeful poliției. Îi plac costumele extravagante, mocasinii Gucci, băieții tineri, preferabili între treisprezece și nouăsprezece ani. Nu-i place legea, deși e apărătorul ei.Și eu.Nimic nou.

— Unde sunt contractele?a mârâit el.

— Dacă îți spun, va trebui să te omor.

Îi simt craniul izbindu-se de al meu și am ignorat durerea ascuțită, care pentru o secundă, îmi împiedică vederea.