Emma
Astăzi este ziua cea mare. Vlad are procesul în care va fi condamnat. Dacă totul va decurge cum trebuie, în scurt timp îmi voi putea îmbrățișa familia. Simt că mor de dorul lor.
Am vorbit cu Daniela, care m-a ținut la curent cu absolut tot ce se întâmplă cu Alex. Se pare că și-a revenit complet, în urma incidentului din acea seară. S-a vindecat și și-a reluat activitatea. Chiar dacă este mereu trist că nu am mai vorbit, nu-l pot suna încă. Nu până nu mă asigur că va fi în siguranță, că Vlad va fi închis cu adevărat.
Cu mama am vorbit zilnic. Aceasta m-a ținut mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în Italia. Se pare că Alexa întreabă mereu de tatăl ei, mereu plânge cu tableta în brațe, strigând mereu tata. De mine nu prea întreabă, iar acest lucru mă doare enorm, chiar dacă nu vreau să recunosc. Nu este atât de ușor pentru o mamă, să vadă că propriul ei copil a uitat sau nu-i pasă de mama lui, persoana care i-a dat viață. Mulți mi-ar spune că este mică și nu știe să facă diferența între ce e bine și rău, că nu știe că indiferența lui rănește. Dar se înșeală. Copilul, indiferent de vârstă, spune mereu ceea ce simte, nu îl interesează că rănește pe cineva, atâta timp cât își spune punctul de vedere. Iar în cazul meu, faptul că Alexa este înnebunită după tatăl ei, că este atât de atașată de el, chiar dacă mă bucură că-l iubește și-l caută mereu, în același timp mă doare. Mi-aș fi dorit să mă iubească și pe mine la fel de mult, să fie la fel de apropiată de mine, cum este de el. Pot spune că sunt geloasă pe chimia dintre ei, dar în același timp mândră că am o familie atât de frumoasă. În schimb, cu Angela, totul este în regulă. Chiar dacă a mai făcut febră, datorită dințișorilor care mai erau de ieșit, și-a fost mai morocănoasă, se pare că acele zile au trecut iar acum e bine. Iar cel mai important lucru, pe care l-am aflat, este că acum poate sta singurică în funduleț. Abia aștept să le am alături și să nu mai pierd nici o clipă din viața lor.
A trecut deja o săptămână de când a fost arestat Vlad. Iar pentru mine, aceste zile au trecut cel mai greu. Din fericire, datorită confesiunilor lui Vlad, marele șef al poliției a fost dat jos din funcție, iar acum este cercetat. Știu că este posibil să mai existe astfel de persoane în sistem, dar cel puțin nu mai există un asemenea om, la un nivel atât de înalt. Trebuie să se găsească un om capabil, care să curețe sistemul de oamenii corupți, dar până atunci, ne bucurăm de faptul că un pește mare a picat.
Din câte am înțeles, Vlad deja și-a pus oamenii de încredere să-l plătească pe avocatul meu, care mă reprezintă, cât și pe judecătorul care va cerceta acest caz. Dar ceea ce nu știu ei, este faptul că-n această săptămână n-am stat degeaba și-am strâns dovezi împotriva acestora. Dacă ei au impresia că mă pot fenta, se înșeală amarnic. Acum vor vedea ei cu adevărat, cine este Emma. Nu am trecut prin atâtea, ca să vină un corupt și să ajute un violator să scape nepedepsit. Nu voi permite niciodată asta!
— Bună ziua, domnule avocat. Sunteți pregătit pentru procesul de azi? Îl întreb afișând un zâmbet forțat.
— Bună ziua, doamnă Popescu, mă salută acesta, fără să mă privească, făcându-și de lucru, căutând ceva printre hârtii.
— S-a întâmplat ceva? Văd că sunteți cam palid. Vă simțiți bine?
— Cred că mi-a picat ceva rău la stomac, încearcă acesta să se scuze, evitându-mi privirea.
— Îmi pare rău. Credeți că ve-ți face față procesului? Vreau să știu dacă ve-ți putea să mă reprezentați în sală, fără incidente.
CITEȘTI
Inimi Rănite.
RomanceCoperta este realizată de @etheldevil. Mulțumesc frumos pentru copertă! Alex este un baiat lăsat în voia sorții, încă de la naștere. Acesta a reușit să răzbească-n viață, prin propriile forțe și a muncit din greu pentru a se realiza. ...