O polițistă, o meserie în care trebuie să nu ai sentimente. Dar ce se întâmplă atunci când sentimentele polițistei sunt trezite de către un băiat din altă lume?
începută:10.8.2020
Timpul revine la normal, și telefonul îmi sună. Era Sunny. Nu îi răspund și pornesc înspre secția de poliție.
Ajung acolo și dau buzna în clădire. Mă pun la birou, și încep să desenez chipul băiatului pe care l-am văzut pe pod.
Eram foarte obosită, și nu știam de ce. Desenez ce desenez până adorm.
*dimineață*
Mă trezesc cu capul pe birou, și mă uit la desen. A ieșit chiar bine. Era un băiat ciudat. Avea o energie... Nu știu.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Când eram lângă el, parcă ceva mă atrăgea înspre el. Era un băiat... Pe care nu îl pot descrie prea bine.
Ceva îmi plăcea foarte mult la el. Sper să-l mai întâlnesc. În seara asta, o să mă duc din nou pe pod.
Iau desenul, și dau să ies, dar o văd pe Sunny și băieții. Știam deja că o să mă ia la întrebări, deci eram pregătită.
Sunny:Unde ai fost aseară?
Eu:Știu că nu o să mă crezi, dar... S-a oprit timpul, spun hotărâtă.
Sunny își pune o mână în cap și una în șold.
Hyunjin:Maya, ești sigură că nu vrei să-ți iei câteva zile de concediu? În ultimul timp muncești cam mult.
Eu:Mă faceți și nebună acum? De ce nu vreți să mă credeți?
Hyunjin:Pentru că nu e credibil ce zici, dacă s-a oprit timpul, tu de ce nu te-ai oprit?
Eu:Pentru că... Nu știu, dar eu nu m-am oprit. Credeți, nu credeți, o să vă dovedesc!
Plec de acolo, nervoasă și mă duc în centrul orașului. Intru într-o cafenea. Îmi iau un caffe latte, și mă pun jos, la o masă.
Mă uit din nou la desenul pe care l-am făcut, și nu-mi pot da seama ce s-a întâmplat ieri.
Nu am mai văzut pe cineva care să arate așa. Pistrui aceia, expresia feței era una, confuză, dar în același timp atât de pătrunzătoare.
Trebuie să-l găsesc neapărat pe acel băiat. Mă ridic de la masă, îmi iau cafeaua și ies din cafenea.
Mă duc spre secția de poliție, să-mi iau motocicleta, și îl văd pe Bang Chan care discuta cu cineva.
Mă apropii și văd un băiat, avea corpul ca al celui de aseară. Când mă vede, îi face semn să plece.
Acesta îmi face cu mâna, iar eu grăbesc pasul înspre el. Trec de el, dar acesta mă prinde cu brațul.
BangChan:Hei, unde mergi? Sunt aici.
Eu:Cine era acel băiat?! spun grăbită.
BangChan:Nu e treaba ta, și mă pișcă de obraji.
Eu:Bang Chan, nu glumesc. Cine era?!
BangChan:Dacă chiar vrei să ști, era un client. Mulțumită?
Eu:Cum îl cheamă?
BangChan:Nu pot să spun îmi pare rău, regula numărul unu când ești avocat.
Eu:Bang Chan, sunt șefa echipei de poliție din Seoul. Am dreptul să știu.
BangChan:Iar eu am dreptul să nu spun.
Eu:Te rog, e important.
BangChan:Maya, nu mai insista.
Eu:Dar Chan...Te-
BangChan:Nu mă încălzește cu nimic dacă îmi zici "Chan".
Eu:Inimă de piatră ce ești...
BangChan:Ne vedem. Pa, spune și pleacă.
Mă tot gândesc unde l-aș putea găsi pe acel băiat, dar îmi dau seama că nu îl cunosc deloc, și pornesc din nou spre secție.
Am călcat într-o groapă și mi-am scăpat cafeaua. Am timp, deci mă duc să iau alta.
Mă întorc la cafenea și intru. Înainte mea mai era un băiat. Purta mască. Acesta comandă și se dă la o parte și își deschide telefonul.
Iau desenul în mână și mă uit la ochii lui. Erau aceeași. Voiam să-i dau masca jos, dar acesta se uită la mine, și îmi prinde mâna.
El fuge, iar eu rămân cu mâna întinsă.
X:Mă scuzați, domnul și-a uitat cafeaua.
Mă uit la doamna aceea și i-au cafeaua.
Eu:I-o duc eu, mulțumesc.
Ies din cafenea și mă uit prin jur. O iau într-o direcție la întâmplare și opresc o doamnă de pe stradă. Scot desenul și i-l arăt.
Eu:Ați văzut acest băiat pe aici?
Doamna:Da, a trecut un băiat asemănător.
Eu:Avea mască?
Doamna:Avea o mască în mână.
Eu:Pe unde a luat-o?
Doamna:Pe acolo, și îmi arată cu degetul.
Eu:Mulțumesc!
Alerg pe unde a spus doamna că a luat-o băiatul, dar nu găsesc nimic. Mă opresc din alergat.
Îmi trec mâna prin păr nervoasă, și dau cu mâna în peretele de lângă mine. Mă uit la cafea, și i-au o gură.
Era caffe latte. Pornesc nervoasă înapoi spre secția de poliție. Pe când să ajung, îl văd acolo pe....
*hey guys... scuze că nu am postat. o să încerc să postez mai des. sper că vă place, și scuze de eventualele greșeli gramaticale. ne vedem la următorul capitol, byee!❤"