Cu ochii mei

~Poveste scurta~

                                                Doar o poveste,

                     Lumea vazuta prin ochi de copil nestiutor

  Cred ca te intrebi unde suntem? Ei bine drept sa iti spun nu imi aduc aminte. Cert este ca suntem in lumea reala, intr-o lume facuta din stiinta si cunoastere. Desigur pe a treia planeta de la soare, dar asta cred ca stiai si tu, pe Pamant.

  Vreau sa imi aduc aminte de lumea asta, asa ca am sa observ ce fac oamenii. Cred ca e bine sa incep spunandu-ti parerea mea despre oameni. Daca nu vrei sa o asculti sari paragraful asta. Ei bine, oamenii sunt fiinte fragile atat fizic cat si psihic, sunt pur si simplu slabi si neajutorati de cele mai multe ori. Desi ei sunt asa, nu se vad ca fiind asa. Ei au nevoie de caldura altei fiinte, indiferent daca este un animal sau un om. Se agata de acea caldura minunata ce le inconjoara corpul si ii face sa se simta protejati, oamenii tanjesc dupa aceasta caldura si vor tanji in continuare dupa ea. Ma declar de la inceput nestiutoare, nu am cunoscut pana acum dorinta de caldura, protectie pana la urma sunt la o varsta destul de frageda. Dar cred ca asa ar putea fi descrisa. Oamenii de vor agata mereu de ultima speranta, de ultima farama de viata pe care o au. Desi si eu ma tem de moarte, pot sa spun ca uneori imi e mai frica sa traiesc. In concluzie, oamenii sunt fiite complicate, uneori irationale, fragile dar si inteligente, capabile.

  Acum, sa continuam. Suntem in lumea oamenilor in secolul XXI , anul 2015. E o lume frumoasa, mai frumoasa decat o vad oamenii. De ce nu o vad? Pai pentru ca ei alearga prea mult prin viata si nu isi fact imp sa o vada. Insusi cerul este mai frumos ca orice dar oamenii nu vor sa se opreasca si sa il priveasca prea des.

  Inca nu imi aduc aminte, lumea asta, stiu atatea despre ea dar nu imi amintesc ce e ea mai exact sau ce inseamna ea. Vreau sa ma apropii mai mult, cred ca imi dai voie, desi nu cred ca te poti impotrivi. Sunete de pasari ce imbie admosfera, o gargarita pe un fir de iarba, un copac leganat incet de briza agale a primaverii, un parc ca oricare altul, natura e minunata ca intodeauna. Dar lipseste ceva, lipsesc rasetele si oamenii. Nu sunt aici desi e o zi minunata.

  Natura ii asteapta dar ei nu sunt aici, si chiar daca nu sunt aici in parc, pe strazi nu sunt multi care sa se uite in jur. Se uita in ochii altor oameni, cautand  intelegere si …caldura? De ce merg asa de repede toti? Foarte putini se plimba pur si simplu. Sunetul huruitor al masinilor absorb sunetele minunate ale pasarilor. Prea putini sunt cei ce merg incet si pot se uita in jurul lor, spre cer. Nu inteleg de ce nu vor sa priveasca in jurul lor, au atatea lucruri, atatea minunatii, dar prea putin “se plimba” printer ele, prea putin pur si simplu privesc in jurul lor. Prea putin vad frumosul.

  Nu te gandi ca tu esti altfel, doar pentru ca la cateva luni, poate ani, iei o vacanta si privesti cateva minute natura cu ochi admiratori nu insemana ca privesti in jurul tau. Sau poate faci parte din aceia care chiar o privesc constant. Cerul, luna, flori sau pur si simplu oameni. Cei ce sunt in jurul tau, toti au o poveste toti au secrete, toti au intuneric si lumina in ei. Asa ca nu continua sa te vezi mereu victima din aceast destin vast. Toti avem o poveste, toti avem un intuneric si toti ne gasim o lumina,

  Desi stiu atatea despre ei, despre oameni, inca nu imi aduc aminte ce e aceasta lume? Trebuie sa ma apropii si stiu si pe cine sa iti arat. Uitate pe o fereastra inchisa, intr-o camera destul de intunecoasa si singuratica. O fata ca oricare alta sta in fata ecranului, desigur singura. In fata unui ecran luminos care ii ia privirea in continuare. O lumina, desi nu una reala, o lumina ce oribeste ochii, ascunde soarele si nu te lasa sa vezi intunericul din jurul tau.

  O bataie in usa camerei ei se aude rasunand in toata camera si rupe linistea de mormant. Nu stii cine e, nu? Ei bine, vei afla in curand. Si vei intelege odata cu mine ce e lumea asta.