Oră târzie

Blestemul.

Deschid usa blocului obosita incercand sa-mi fac ordine in gand .. Nu mai inteleg nimic ! Fantoma si toate cele m-au dat total peste cap. Urc scarile linistit incat sa nu par grabita. Intr-un fel panica ma cuprinde.. Spitalul asta e pur si simplu mai ciudat ca mine. Deschid usa liftului uitandu-ma in oglinda, eram palida iar acum ca eram singura ma uitam la rana care parea ca nu o sa se vindece prea curand. Puteam murii iar eu alegeam sa stau acolo, de parca cineva sau ceva ma atragea.. Acum sunt in viata, mare noroc.
Ies din lift si o umbra imi trecu prin fata ochilor,nici urma de om.
- Daca esti aici , arata-te !
Deja chiar era prea de tot! Urlam de una singura pe scara blocului. Ma simteam jenant dar umbra aceea ma enerva pur si simplu prin prezenta ei.
Si in sfarsit , acasa ...
- Te-ai gandit sa mai treci si pe acasa s-au te-ai hotarat sa te muti cu Cristi si cu Alex ? ( panica ma cuprinsese la vorbele spuse de iubitul meu care nu-mi dadea voie sa stau cu nimeni altcineva decat cu el) .
- Dar nu am fost acasa la vreunu din ei ! ( tip eu destul de panicata) . Ei m-au ajutat pentru ca cineva s-a hotarat sa-mi ia viata. ( Ii arat rana lasata de glont.)
M-a crezut .. Dar a inceput sa planga .
- Doamne .. Nu am stiut ! Jur ca daca stiam veneam dupa tine! Nu pot lasa sa se intample asa ceva! Iarta-ma , te rog din suflet ! ( plangea cu lacrimi siroaie iar eu ma simteam vinovata ca nu i-am spus adevarul) . Stam impreuna de 2 luni ( bineinteles si cu parintii mei) . Iar eu am ales sa il mint , doamne ce proasta sunt!
- Stai linistit , nu e vina ta , trebuia sa te fii sunat eu dupa ce am plecat de la spital , e doar vina mea .
Ma cuprinde in aripile lui protectoare si ma tinea atat de strans .. Incat lacrimile au inceput sa-mi cada lin pe obrajii mei palizi.
- Acum sunt aici, nu vreau sa ti se mai intample nimic! Nu te voi mai scapa din ochi, promit!
Imi daduse drumul din acea stransoare . Imi mangaia parul si m-a sarutat scurt pe frunte.
M-am apucat sa-mi fac o cafea si sa ma linistesc,stiu ca nu trebuia sa-l mint dar am facut-o deja.
Vina era din ce in ce mai apasatoare.. Oare sa-i spun? Sa ii spun ca de fapt e vina mea pentru tot? Am retineri..
Savurez picatura cu picatura din cafeaua amara care-mi inundase gatul si stateam ganditoare pe scaun in sufragerie, privind cum afara norii vroiau sa planga. Iubesc sa ma uit pe geam, e o lume asa de mare cu multe lucruri ascunse.
Hmmm "ascunse" ca de fapt daca vrem putem descoperii atat de multe lucruri.
Imi caut jurnalul .. Am multe de scris in el .
Gasisem o pagina pe jumatate rupta asa ca m-am apucat sa citesc dintre ale trecutului.
" Se pare ca bunica mea inainte sa moara mi-a lasat cartea ei nesuferita despre spiritele de dincolo " .
Perfect , acum trebuie sa gasesc cartea bunicii mele , imi va fii de mare ajutor si asa nu imi voi mai bate capul sa scriu tot ce am putut vedea in acel spital .