Daemonium

Capitolul 2

Lupta

      
         Totul e negru în jur ,mă ridic în picioare cu greu o durere cumplită de cap venind .Clipesc de câteva ori observând cum imaginea se schimbă.

    Sunt pe o pajiște parcă secată de viață. Mă rotesc de câteva ori analizând zona dând peste o pereche de ochii roși ce ies din ceața deasă.
  Fac câțiva pași înapoi, dar mă împiedic căzând la pământ. Îmi e prea teamă să mă uit la creatura ce se apropie de mine .
  Asta e...Mi-a venit timpul să plec din lumea asta.Mereu m-am gândit că o să mor de bătrânețe dar uitemă aici așteptând ca un animal sălbatic să mă sfâșie în bucăți, dar de ce durează asa de mult ?
  Miros rău sau...?

    Simt o mângâiere blândă pe creștetul capului, mă încrunt și îmi îndrept capul spre persoana de lângă mine.
În fața mea stă o fată cu păr alb și lung  cu cea mai frumoasă pereche de ochi gri ce strălucesc ca stelele pe cer .E îmbrăcată într-o rochie lună până la pământ de un verde smarald dar cea ce îmi atrage atenția este colierul de la gâtul ei.Piatra aia neagră îmi pare asa de cunoscută...

-Mă bucur să te revăd Lia.

    Bine...Asta e ciudat de unde mă cunoaște?Nu mai stau și o întreb.

-De unde  mă cunoști?

    Zâmbetul îi piere ușor câte ușor de pe față.

-Nu-ți mai aduți aminte de mine ?...

       Dau din cap negativ și mă ridic în piciore .Ceața sa mai risipit umpic arătândumi că sunt înconjurată de mii de flori violet .
    Îmi îndrept atenția spre fată și aceasta făcând la fel acum uitândune una în ochii celeilalte. Îmi...Îmi aduc aminte !

-Sidonia ?...

   Acesta dă din cap afirmativ și mă ia în brațe.

-Dar cum e posibil ?Credeam că am visat,cum poate fi real?

-Nu a fost un vis .Eu sunt îngerul tău păzitor, sti fiecare avem câte un înger, chiar și demoni...

-Stai ,ce?Sunt confuză ,foarte confuză.

-Lia ...Ai niște talente speciale!Uni nici nu ar putea visa la asa ceva !Ești specială, nu mai lasa pe nimeni să te subestimeze, zâmbește, iubeste ,bucurăte de lumea asta frumoasă.

-Nu!Asta înseamnă slăbiciune!

-Of,of,of...

-Ce se întâmplă?De ce sunt aici?Cum am ajuns aici ?Ce e ,,aici"?

   Sunt speriată, nu stiu ce sa întâmpl...
Stai puțin...Îmi aduc aminte eram cu băiatul ăla...Max!
Așa îl chema ,am început să ne plimbăm prin parc si după totul se face negru .

-Sunt moartă?!

-Nu !Doar pe jumătate...

-Ce ?Cum?

-Stai linistitanu ai murit ...încă. O să te întorci înapoi dar așteaptă, o să fie greu dar trebuie să lupți.

  Dau din cap afirmativ și începând să plâng o iau  în brațe.
  Sidonia se uită la mine și zâmbind slab spune:

-Iad...

       Vocea ei răsună puternic cuvântul repetînduse iar și iar .
O poartă mare și neagră apărând în fața mea .Flăcări mari ies din pământ și îmi arată drumul spre ia.Merg  spre poartă și pășesc prin ia ajungând în tărâmul întunericului și al răului pe nume ,,Iad".