Dragoste adolescentină și bariere ❤

CAPITOLUL 1

CARINA

Am făcut un duș și mă pregătesc să ies în parc.

Am doar șaisprezece ani însă inima mea este deja îndrăgostită de cel mai "cool" tip din cartier, de Sebastian. El este cu șase ani mai mare decât mine, este șaten, are ochii verzi, iar când apare pe motocicleta lui, toate fetele sunt înnebunite, inclusiv eu.

Visez de vreo șase luni să vorbesc cu el, măcar atât ,dar nu m-a băgat niciodată în seamă. Știu că și dacă ar vorbi nu m-ar considera decât o prietenă, cel mult o prietenă. Visez , nu mă acuzați, nu e interzis să visezi, nu?

Iau pe mine o pereche de blugi și un tricou negru cu imprimeu Carla*s Dreams, formația mea preferată. Îmi prind părul blond într-un coc lejer și mă încalț cu tenișii mei preferați. Sunt gata.

Mă uit la brățara din noduri pe care am împletit-o cu atâta dragoste pentru el, poate o să-mi fac curaj în seara asta să i-o dau. O iau de pe birou și o prind la mâna mea. Da, în seara asta voi face pasul. Zâmbesc în oglindă și după ce îi anunț pe ai mei unde mă duc, ies din casă și pornesc spre parcul cartierului.

Ajung în cincisprezece minute de mers pe jos și mă duc direct la prietena mea, Tania, care stă deja pe banca noastră preferată.

-Hei, bună, arăți super azi., îmi spune ea și mă îmbrățișează.

-Bună, mda, azi chiar m-am străduit un pic pentru că azi am să o fac.

Tania se uită la mine cu ochii măriți și știu că și-a dat seama ce am de gând să fac, știe de când îmi doresc asta doar că nu am avut suficient curaj. Ochii ei se măresc și mai mult când aude zgomotul făcut de motocicleta lui Sebastian.

-Se pare că vei avea noroc, uite, tocmai a venit Sebi al tău.

-Al meu? Aș vrea eu să fie al meu., îi spun râzând și trebuie să mărturisesc că nu mai pot de fericire dar și de emoții.

Bucuria mea nu ține prea mult pentru că o văd imediat pe Clara, o tipă care vine des în parc și care are nouăsprezece ani, cum aleargă spre el.

-Trebuia să îmi imaginez că mi-o va lua înainte., oftez eu.

-Hei, ea nu va sta toată seara aici. Clara intră devreme în casă, ai uitat?, îmi spune Tania pe un ton încurajator.

-Ok, voi aștepta sau...nu, nu cred că voi avea curaj să mă duc la el acum că l-am văzut, of Tania, ce am să mă fac?

-Ne gândim, da? Îmi vine mie vreo idee. Mergem să luăm câte un suc?

-Da, chiar mi s-a făcut sete., zâmbesc eu.

Ne ridicăm de pe bancă și pornim spre magazinul aflat la cinci blocuri distanță.

***

Când revenim în parc, observ că Sebi nu mai e cu Clara dar vorbește acum cu doi băieți. Îmi desfac emoționată doza de suc și încep să-i turui Taniei despre ora de chimie la care ea a lipsit azi. Îi povestesc cum mirosea întregul liceu după ora noastră de experimente cu hidrogenul sulfurat și amândouă râdem foarte tare. Eu una, fac asta pentru a-mi aduna curajul de a-l aborda pe Sebi și de a-i da brățara.

Îi mai povestesc Taniei și de temele pentru mâine și cum trebuie să le facă pentru că mereu îmi cere ajutorul și deodată aud o voce care vine din spatele nostru.

-Bună, fetelor, pot să mă așez lângă voi?

Doamne! Este el, este el! Tot corpul meu începe să tremure, i-am mai auzit vocea dar niciodată atât de aproape de mine.