CARINA
Au trecut șapte zile de când îl evit pe Sebastian, am plecat în fiecare zi cu o oră mai devreme de la liceu pentru a evita să mă întâlnesc cu el. Știu că a venit în fiecare zi să mă aștepte pentru că mi-a spus Tania. Chiar i-a spus într-o zi că nu vreau să-l văd dar asta nu l-a împiedicat să vină în continuare. În parc nu am mai ieșit tot din cauza lui. Am vrut să-l fac să-i fie dor de mine și să se decidă o dată ce vrea de la mine. Am vrut să fie sigur că mă place și să accepte o relație cu mine așa cum îmi doresc eu. Sper că mi-a ieșit.
Însă în seara asta voi merge în parc. Azi am vorbit și cu Tania și mi-a povestit că are întâlnire mâine cu Andrei, un coleg de la liceu cu doi ani mai mare. A invitat-o la film, trebuie să mă văd cu ea și să vorbim, este atât de încântată.
Știu că s-ar putea să dau nas în nas cu Sebastian și deși nu mai pot de dorul lui ,o să fac pe inabordabila.
***
Mi-am pus o rochiță scurtă cu scopul de a nu mă invita la o plimbare cu motorul, nu o să insiste dacă mă vede îmbrăcată așa și eu o să pot păstra distanța.
Este o seară superbă de primăvară dar este încă răcoare și mă felicit în gând că am luat și geaca de blugi deasupra. În drum , admir florile, natura a prins viață în sfârșit.
Mă opresc la magazin să-mi iau o doză de suc și apoi pornesc emoționată spre parc unde sunt sigură că o să-l văd pe cel care mi-a furat inima. Însă, am parte de o surpriză, el nu e aici. O văd pe Tania și mă duc lângă ea.
-Hei, ți-ai făcut curaj să apari?
-Hei, bună! Mda, am învățat toată ziua pentru teza la chimie și am încercat să nu mă mai gândesc la nimic altceva.
-Și...ai reușit?, mă întreabă ea chicotind.
Nu-i răspund pentru că mintea mea a fugit în altă parte. Dacă el nu o să vină? Dacă a renunțat la mine?
-Alo, Pământul către Carina...
-Ăăă, nu , nu am reușit să nu mă gândesc la el. Mi-e teamă, Tania, dacă a renunțat ? Dacă planul meu de a face pe inabordabila nu a dat roade? Dacă s-a răzgândit și îi va da o șansă Clarei? Ea nu îi face atâtea probleme ca mine, nu?
-Atunci, fii cu el !
-Nu am cum să fiu cu el așa cum își dorește. El vede altfel o posibilă relație între noi. Deși mi-a spus că m-ar aștepta , nu cred că ar face-o ...iar eu nu sunt pregătită încă pentru altceva. Și sincer, acum îmi dau seama, nici nu cred că ar fi corect față de el să-i cer să facă asta. El joacă la alt nivel, înțelegi?
-Vrei să fii cu el sau nu?
-Vreau., oftez visătoare.
-Atunci fă-l să vrea și el doar ce îți dorești tu, dacă are sentimente pentru tine, te va aștepta și o să fie bine, o să vezi.
-Este perfect conștient de ce îmi doresc eu și mi-a spus că este ok , dar...
-Dar ce?, aproape că țipă Tania.
-Of, dacă îl pierd? Dacă se plictisește la un moment dat de așteptat? Ar avea atâtea posibilități, are de unde să aleagă, de ce m-ar aștepta pe mine?
-Pentru că te place, se vede clar asta, altfel nu ar mai fi venit să te aștepte ca un fraier în timp ce tu îl evitai.
-Chiar crezi asta? Ce i-ar putea plăcea la mine?
-Of, uneori ești imposibil de suportat. Tu chiar nu te uiți în oglindă? Ești mult mai ok decât Clara chiar dacă ești minionă. Ochii tăi albaștrii sunt minunați și ...

CITEȘTI
Dragoste adolescentină și bariere ❤
RomanceAceastă poveste este un pic inspirată din realitate și nu vreau să vă dau foarte multe detalii pentru că vreau să vă las , să descoperiți voi povestea celor doi protagoniști, Carina și Sebastian. Sper să vă încânte și să așteptați postările capitol...