Dragoste adolescentină și bariere ❤

CAPITOLUL 9

SEBASTIAN

Stau sprijinit de motorul meu și fierb ca un balaur vizibil enervat. Deși încerc să fiu calm, nu pot, zău. Cum aș putea să fac asta când prințesa mea s-a culcat cu ăsta, cu tipul ăsta care se îndreaptă acum spre mine. Doamne, ajută-mă să-mi păstrez calmul și să nu dau în el...

-Dacă i-ai făcut ceva Carinei , ești mort! Dacă ai atins-o măcar cu un deget, eu...

Ridic mâna în aer, semn că trebuie să tacă și să nu mai continue cu amenințări.

-Ia, uite, ce curajos ești! ,îi spun zâmbind, dar nu e zâmbetul meu. Stai liniștit, nu m-am atins de ea, nu aș fi putut să intru după tine., aproape că mârâi.

Îmi mușc limba pentru a mă calma și apoi continui:

-Am venit să te felicit, ai reușit să i-o pui iubitei mele înaintea mea...eu am așteptat ca fraierul opt luni și nu am reușit performanța ta.

Îi întind o sticlă de bere, dar acesta amuțește. Probabil nu-i vine să creadă că am aflat și că ea mi-a spus micul lor secret.

-Îmi pare rău amice, dar avea nevoie de consolare după ce tu i-ai dat papucii, iar eu eram prin zonă., zâmbește el forțat, aș putea spune.

-Deci, este adevărat!?, aproape că urlu eu. Te-ai culcat cu iubita mea!?

-Cu fosta., mă anunță cu o tonalitate calmă și sunt sigur că nu-i este teamă deloc de un eventul pumn pe care l-ar primi în față.

Însă nu o să mă cobor la nivelul lor, deși simt că nu mai pot de nervi, așa că decid să arunc sticla mea de bere pe asfalt, făcând-o țăndări. Răzvan se dă un pas înapoi și mă privește agitat, este perfect conștient că îl domin fizic și că nu ar avea nicio șansă să scape.

-Să o stăpânești sănătos, atunci!, mârâi eu, apoi încalec motorul și pornesc cu scârțâit de roți.

CARINA

Stau întinsă pe pat și privesc steluțele de pe tavan, steluțe pe care tata le-a pus acolo în ziua când am împlinit doisprezece ani. Sunt minunate. Încerc să mă gândesc la cum să repar lucrurile, pentru că sunt conștientă că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea , de până acum. Cum am ajuns eu în situația asta?

Telefonul meu începe să vibreze de zor și când mă uit, văd un mesaj de la Răzvan. Probabil este îngrijorat, pentru că știe că am plecat cu Sebi și eu, ei bine, eu am uitat să-l anunț că sunt bine .

Deschid mesajul:

Răzvan: Ce naibii a fost în capul tău și de ce nu m-ai anunțat și pe mine că aveai de gând să faci asta?

Carina: Ești bine? Trebuia să-mi dau seama că va vrea să te vadă și să-i confirmi, iartă-mă!

Răzvan: Sunt bine, dar trebuie să vorbim, acum!

Carina: Unde ești?

Răzvan: În parc.

Carina: Vin în cincisprezece minute, așteaptă-mă!

Mă îmbrac în grabă și ies tremurând din casă.

Ajunsă în parc, îl găsesc pe Răzvan pe bancă, cu mâinile băgate în buzunarele blugilor și bătând nervos din picior. Îi prind fața în mâini, i-o inspectez și văzând că nu are nicio urmă de lovitură, răsuflu ușurată.

-Sunt bine, stai liniștită. Tu cum ești?

-Am comis-o rău de tot., oftează eu.

-Ce naibii a fost în capul tău de i-ai spus că noi doi ne-am...ești idioată?