Fata din Rândul 3 || Luke Hemmings ♥

~Capitolul VI~

Dormeam? Visam? Sau Luke Robert Hemmings chiar mi-a dat numărul său de telefon?  Priveam acea hârtie şi nu îmi venea să cred ce se întâmplase cu câteva minute înainte. Nu îmi venea de asemenea să cred că am probleme cu inima. Îmi e greu să spun...sună aşa ciudat.

-Pot să intru? Se auzi o voce de partea cealaltă a uşii. Era mama.
-Da.
S-a aşezat pe pat lângă mine.
-Mia, ar trebui să şti ceva.
-Ştiu deja.
-Mia, eu ...eu nu ştiu ce să zic.
-Nu trebuie să zici nimic. Nu e nimic de zis.
A oftat. S-a ridicat şi a părăsit camera. Mă mir cum de nu m-a întrebat cine e Luke.

M-am întins pe spate. Mă tot gândeam dacă chiar el a fost astăzi în camera mea sau cumva o clonă de-a lui. Am început să râd.

Îmi venea să plâng de fericire, dar nu puteam. Vroiam să îl sun acum. Şi să vorbesc cu el. Dar dacă mă credea disperată? Îl sun mâine. Mâine ar fi mai bine.
Mi-am amintit vorbele pe care mi le-a spus. Adică să zâmbesc. Să am încredere în mine. În el. Să am încredere că totul va fi bine. Oare de ce mi-a spus asta? La ce se referea când mi-a spus să am încredere în el? La ce se referea când mi-a promis că totul va fi bine? Ce are de gând să facă? Îmi veneau o grămadă de întrebări prin minte la care nu am găsit un răspuns.

Încercam să adorm. Nu puteam. Chiar dacă închideam ochii, mă gândeam încontinuu la el şi la ce mi-a zis azi. Nu înțeleg de ce a făcut toate astea. În ochii lui sunt doar o simplă fană. De ce ar face asta? Mă simt aşa ciudat, dar în acelaşi timp foarte bine.
Era 1:30. Încă nu adormisem. Mă gândeam la acelaşi lucru la care mă gândeam acum 10 minute, acum o jumătate de oră, acum o oră, la acelaşi lucru la care o să mă gândesc şi peste 10 minute, o jumătate de oră, o oră. Bineînțeles că în caz de nu adorm.
.
.
.
.
Când m-am trezit era ora 12.
Am intrat la baie, apoi am mers să iau micul dejun.
Nu ştiam dacă să îl sun acum. Dacă era ocupat? Îmi era frică să îl sun. Aveam foaia aia într-o mână şi telefonul în cealaltă. Eram pregătită să apelez dar mă temeam. Dacă nu răspundea? Dacă spunea că nu mă cunoaşte?
Am tras aer în piept şi am apelat. Am dus telefonul la ureche. Făceam ture prin cameră. Nu răspunde. M-am gândit să îi las un mesaj vocal. "Hey, sunt eu Mia, fata de ieri. Sper că nu te deranjez. Când poți tu sună-mă"

Mă plimbam încontinuu prin cameră. Aveam telefonul în mână şi din 5 în 5 minute mă uitam la el. Eram stresată. Vroiam să mă sune. Nu o făcea.
Poate nu a văzut mesajul. Poate a fost ocupat. Poate nu a auzit când l-am sunat. Orice e posibil.

M-am dus până la baie. Când m-am întors aveam un mesaj. Era de la el. "În 30 de minute voi fi în fața casei tale. Pregăteşte-te"
Ce vroia să zică prin "Pregăteşte-te "? Mergeam undeva? Trebuia să mă schimb? Cum adică "Pregăteşte-te"? Ce înseamnă asta? Eram foarte agitată. Am făcut  un duş rapid, apoi m-am îndreptat spre dulapul unde îmi țineam hainele. Am ales la întâmplare o pereche de jeans şi un tricou cu Guns n Roses. Părul mi l-am lăsat pe spate. I-am spus mamei că merg la Kim.
Am ieşit în fața casei. Nu a durat mult că Luke a şi venit. Am urcat în maşină. Ne-am salutat. Conducea cu mare atenție. Eu stăteam liniştită şi tăcută lângă el, fiind atentă la drum. Mai îmi întorceam privirea spre el. Era aşa perfect, chiar şi la volan. Nu vroiam să observe că mă holbez la el, dar la un moment dat s-a uitat la mine şi mi-a zâmbit. Apoi se uita iar la drum.
-Ăm...unde mergem? Am întrebat făcându-mi curaj
-Ai să vezi.
.
.
Peste câteva minute ajunsesem. Era o casă mare. Foarte mare. Calum, Ash şi Michael ne-au întâmpinat.
-Hey Mia! Îmi spune Michael venind spre mine.
-Cum te mai simți? Mă întreabă Calum
-Hey băieți! Mă simt bine, nu vă faceți griji.
-Aici locuim noi. Îmi spuse Luke arătând spre casă.
-Hai Mia. Vino să ți-o prezentăm. Îmi zice Ashton şi afişează un zâmbet pe față.

Am mers după ei. Aveau o casă aşa mare. Mi-au arătat fiecare cameră, apoi am ieşit afară. Ne-am aşezat pe canapeaua de lângă piscină. Acolo era un pinguin de pluş uriaş. Eu ador pinguinii. Îi iubesc chiar.
-Ce ați zice dacă aş arunca pinguinul ăsta? Spune Michael în glumă
-Nu! 
Ne priveam în ochi. Realizasem că spusesem amândoi în acelaşi timp "nu". Îmi zâmbea. Îi zâmbeam.
-Dacă spuneți voi...continuă Michael.

Am stat tăcuți câteva minute bune. Eu mă uitam doar la Luke. La un moment dat şi-a îndreptat privirea spre mine. Zâmbeam unul celuilalt. În acele momente nu mai vedeam nimic în jurul meu în afară de zâmbetul lui.  Nu mai auzeam nimic altceva decât bătăile inimii mele şi propriile gânduri. Simțeam că vreau să îl îmbrățişez. Să stau cu capul pe pieptul lui. Să îi aud inima cum bate.

-Şi...Mia...spună-ne despre tine. Zice Michael care întrerupe momentul de tăcere
-Păi...ce vreți să aflați?
-Orice
-Păi, părinții mei s-au despărțit acum o lună. Nu am frați. Pe prietena mea cea mai bună o cheamă Kim şi este cea mai de încredere persoană pe care o cunosc. Iubesc muzica. Cânt la chitară de aproape un an. Ador pinguinii.
-Îmi pare rău pentru părinții tăi. Îmi spuse Ashton.
Am oftat. Iar mi-am amintit din ce cauză s-au despărțit. Iar mi-am amintit cum tata a plecat de acasă. Două lacrimi mi-au curs pe obraz dar le-am şters imediat. Luke a venit imediat lângă mine şi mi-a zis să nu mai plâng. Mi-a ridicat capul cu degetul şi a început să mă privească în ochi, iar eu la fel. Mi-a spus:
-Nu mai plânge. Nu uita ce ți-am spus ieri.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Heey! Mai am un capitol si in sfarsit pot sa inceo sa pun next ieii. De poimaine sigur incep sa pun next.
Ly