I can't help but want you (boyxboy)

8

urme pe gât.

(...)

În momentul în care intru în clasă, mai mult târât cu forța de către secretara tatei, privirea îmi fuge instant spre ultima bancă. Prietenii lui Leo nu erau, deși nu era de mirat, doar veneau când le ardea lor de oră, însă roșcatul era. Dormea cu capul pe bancă, dar în momentul în care auzi ușa de clasă, își ridică fruntea și-mi zâmbi discret. Cumva știind că el este aici – era un sentiment mai reconfortant.

— Așa, bună ziua, ce ați avut pe acasă? murmur mai mult dezinteresat întrebarea, târâindu-mi picioarele spre locul profesorului.

Primele zile fuseseră decente ca profesor, dar deja ajunsesem la capătul puterilor. Voiam doar să termin cu toate acestea și să mă întorc la viața mea normală – unde nu ar trebui să mă prefac că am vârsta mea dublă și să simt doar cum irosesc timp degeaba.

O fată îmi răspunde la întrebare, iar cu ocazia asta îi și zic să spună răspunsul. Parcă nu mai părea atât de dificil ca la început, de aceea a devenit atât de plictisitor. Doar ochii metalici ai roșcatului fixați asupra mea mă mai interesau puțin – nu avea nici o expresie pe chip, de parcă chiar era interesat de răspunsurile mele seci pe care le ofeream elevilor interesați de a spune tema.

Trebuia să le scriu și o evaluare. Am încercat să o rog pe cealaltă profă de engleză să o facă ea, dar mai mult m-a trimis dracului, iar profesoara lor inițială nu s-a trezit încă din comă (N/A: deci efectiv am rămas așa blow minded cand am auzit și că profa mea reală de engleză e in coma like what :O), astfel că toată munca cădea pe umerii mei acum.

Măcar m-a sunat Derek și mi-a spus că după ore mă cheamă la el – să-mi mai iau gândul de la tot ce s-a întâmplat în ultimul timp. Singurul lucru de la care nu-mi puteam scoate gândul era privirea fixată a lui Leo. Nu spunea nimic, deși buzele îi erau arcuite într-un zâmbet ștrengar. Știa foarte bine că de fiecare dată când privirea îmi zbura spre el, îmi aduceam aminte ce s-a întâmplat aseară. Iar doar gândul îmi umplea corpul de dorință. Nu știu dacă era deoarece a fost ceva timp de când m-am implicat chiar și într-o relație bazată pur și simplu pe nevoi fizice, dar noaptea de ieri – nu este ceva la care aș putea spune nu, dacă ar fi și o a doua șansă. 

— În curând aveți probă, sper că ați reușit să repetați toate temele.

— Probă? Atât de rapid? întreabă ușor frustrată o fată de prin primele bănci.

— Da, probă, draga mea, îi replic pe același ton. Nu o să fie grea, nu vă alarmați și... anunțați-vă și colegii. Cine lipsește azi?

Întrebam mai mult de fațadă, chiar nu stăteam să mă obosesc să pun lipsurile. Măcar vor plăti mai puțin la sfârșit de an*, sunt un așa om cu suflet mare.

Aceeași fată începe să le enumere numele, iar în momentul în care zice de cei trei scumpi elevi problemă, citesc pe buzele lui Leo cum îmi șoptește "doar chiulesc". Cât de rapid și-a schimbat atitudinea după seara de ieri, deși probabil voia doar să trec cât mai rapid peste cum l-am găsit bătut de oamenii ăia. Avea probleme și nici nu voia să recunoască.

— Deci, deschideți manualele la tema nouă. Tema 4, nu?

— Tema 3.

— Da, da, tema 3. Rezolvați exercițiile în ordine și cine primul le termină o să le verific. Și poate chiar o să luați și note, mint eu.