(emoji) inktober 2020 ✔

30. 🦉🍂🌙

De trei ori, Eliza si Amelia s-au intalnit fara sa aiba o discutie. Erau constiente de prezenta celeilalte acolo, insa au pastrat prima lor conversatie pentru un moment in care aceasta ar cara mai multa greutate decat corpurile si prezentele fiecareia.

Daca si-ar fi imaginat macar ca vor ajunge aici, Amelia nu ar fi incercat niciodata sa intre in vorba cu Eliza. Eliza, in ciuda regulii numarul 2, ar fi facut-o: desi Amelia era o zana, nu a avut niciodata o punguta transparenta sau o sticla verde pentru a ascunde praful ei magic si potiunile fermecate.

Aceasta este povestea a cum s-au intalnit, cu un mic gust din ce au ajuns, inainte ca realitatea sa se farame cat vedeau cu ochii.

***

Prima data cand s-a vazut a fost in ziua deschiderii anului universitar. Colega de camera a Elizei, Nasturel, a stat pana in ultimul moment pentru a isi lasa lucrurile in camera de camin, iar atunci cand a terminat, festivitatea incepuse de mult. Eliza, ce mai trecuse prin asta inainte, stia ca nu era asa de important sa fie acolo de la inceput, insa voia sa isi vada colegii de la Facultatea de Psihologie cat mai repede cu putinta.

"Eu..." incepu, pentru probabil a treia oara, insa se opri cand o vazu pe Nasturel ca isi aplica pentru a doua oara rujul ei visiniu. Ar fi fost mult mai usor daca nu arata asa bine.

"Termin acum, scumpete. Nu te mai stresa atat, faci riduri pe chipul tau frumos." lasa rujul din mana, si se intoarse spre ea, cu o spranceana usor ridicata. "Apropo de asta, ce ai facut pentru a arata asa bine? Nici cele mai complexe ritualuri,ce presupun moartea unei virgine sub clar de luna, nu promit tenuri asa fine."

Eliza nu raspunse nimic, frica setandu-se in oasele sale precum un dus cu cuburi de gheata. Se uita spre usa, in schimb, usa lasata intredeschisa acum douazeci de minute cand Nasturel a zis ca e gata dar nu a fost de fapt. Putea sa vada vis-a-vis de camera lor o alta usa deschisa, si o fata stand in cadrul ei.

Se incalta inca o data cu pantofii ei luciosi, de data asta hotarandu-se ca va pleca daca Nasturel nu o sa termine mai repede. Mai ales ca acum ii venea greu sa se uite in ochii negri, fascinanti ai lui Nasturel trebuia sa plece mai repede. Fusese o gluma nevinovata, desigur, dar a lovit prea aproape pentru ca Eliza sa se simte singuranta; a invatat ca asta e mai important decat sa se simta fericita, sau bine in general. 

Nu fu nevoie sa faca o iesire dramatica, totusi, caci Nasturel isi inchise rujul cu un pocnet si o stranse pe Eliza langa ea inainte sa iasa pe usa. Se opri in tocul acesteia, iar Eliza isi folosi centimetrii in plus oferiti de tocul mic al pantofilor pentru a se uita peste umarul ei la vecina de apartament. Ea se uita fix inapoi, si nu a prins decat o secunda din ochii ei asa caprui ca pareau din ciocolata neagra topita, inainte ca Eliza sa se lase inapoi in usa, ascunsa vederii.

"Nu esti tu personajul ingrijorator de sexy si misterios din povestea asta?" intreba Nasturel, si strabatu distanta cu picioarele ei nelinistitor de lungi imbracate in piele rosie pentru a da mana cu vecina sa. "Nasturel Ionita. Sau, titlul complet, the manic pixie nightmare."

Inca ascunsa in umbra usii, Eliza doar auzi rasul gutural, ce parea ca porneste din cutia toracica a vecinei si ii iese din gura ca un tors satisfacut al unui motan batran. O privi pe langa Nasturel, si observa cu un fior ca se uita nu la Nasturel, dar fix la ea. Ar fi vrut sa se intoarca inapoi in comfortul camerei sale, dar era prea tarziu.

"Amelia."

"Niciun nume de familie? Stiam eu ce zic despre misterul pe doua picioare." Amelia rase din nou, scurt, si ii stranse mana lui Nasturel. Aceasta inchise ochii pentru un moment cand mainile lor s-au atins si Elizei i se paru ca Nasturel a palit, ceva aproape imposibil tinand cont ca deja arata ca o fantoma.