Națiune rebelă

Prolog

     Nimic nu putea fi mai miraculos pentru Jada, decât cântecul suav și miraculos al măicuțelor. De când e în lăcașul Sfânt al Domnului, așteaptă ziua în care va putea cânta și ea ca ele. Însă misterul ce se ascunde în spatele ei, îi îngreunează șansa de a-și urma visul. De opt ani în care a stat în mănăstire, care îi este casă și familie, încearcă să dea de familia sa, Colombo, cea care a trimis-o aici fără un motiv anume. Zilele sunt sfâșietoare pentru pentru aceasta, deoarece nu își poate vedea mama și tatăl, cei ce au trimis-o pe Jada în acest loc angelic. În fiecare zi se roagă la Domnul să găsească o cale să își revadă familia din nou, măcar o singură dată.

     Își piaptănă părul șaten, de culoarea ciocolatei de casă —des pregătită de mama acesteia, în timp ce privește cu lacrimi în ochi o poză, ruptă și învechită cu părinții săi–Guzman și Clara Colombo, cu mâînile împreunate și zâmbind cu seninătate.

     Amintirile cu ei îi rulează în minte amplificând durerea sufletească și dorul nesaț provocat de absența lor.  Timpul "feminin", așa cum îl numise Clara, petrecut în seara fiecărei duminici din săptămână era ca un fel de tradiție strict respectată în familia Colombo. În multele momente de agonie se întreabă dacă tradiția continuă, clipe în care se întreabă dacă speranța este nemuritoare, pentru că a ei dădea semne  că se va stinge în curând. Simte lipsa la tot și la toate, iar amintirile cu familia fericită devenise armă letală a firavei sale inimi. 

     Se îmbrățișează și închide ochii inundați în lacrimile sărate ale suferinței, încercând să își aducă aminte de îmbrățișările unice ale tatălui ei, a parfumului de acasă și sărutul protector de pe frunte, râsul lui colorat atunci când se tachina cu soția sa și puținele zile în care toți trei se reuneau la cină.

     După minute în șir petrecute în trenul amintirilor, Jada își șterge lacrimile, apoi scoate o altă poză într-o stare cu puțin mai bună decât prima și-o privește. Era una din puținele poze cu prea iubitul ei frate. Alessandro Colombo, amândoi râzând în fața camerei. Era ziua aniversării sale de 13 ani și organizase petrecerea împreună cu mama ei, afară, în aer liber. În acea zi, vremea ținuse cu cei doi, iar lui Alessandro îi venise geniala idee de a o bombarda cu baloane cu apă. La început frustrată de faptul că ținuta implacabilă de prințesă a fost distrusă, Jada cu Alessandro ajunsese să se bombardeze unul pe altul cu baloane pline cu apă, ajungând la sfârșit să se prăbușească  la pământ cuprinși de o criză de râs. Cu un zâmbet melancolic pe chip, Jada încă-și aduce aminte de fețele înmărmurite ale oaspeților și privirea mustrătoare a părinților.

     Alessandro este fiul nelegitim al lui Guzman dintr-o relație trecută. Nepregătit, Guzman a părăsit-o pe  Alessia Savante după aflarea sarcinii, lăsând-o singură. După 14 ani, Clara a aflat de micul secret pe care îl avea Guzman și l-a adoptat, toate acestea fără accesul de părere al soțului ei. Alessandro s-a inclus foarte repede în familie, iar Jada a început să îl iubească foarte mult.

     Trecutul ce îi cutează mintea este întrerupt de un ciocănit în ușă.
Sora Nina intră cu un pachet în mână apoi închide ușa ușor, verificând dacă mai este cineva pe hol.

      — Jada, cu siguranță că o să te bucuri când o să îți zic...

      — Te rog, spune-mi, deja mor de nerăbdare! spune sărind de pe scaun.

      — Ai primit un pachet de la fratele tău Alessandro, chiar în această dimineață.

     Inima fetei o ia la galop când aude numele celui ce îl plânge în fiecare zi. Pe fața acestei i se poate citi șocul dar și fericirea, ochii-i sclipesc ca diamantele, iar lacrimile încep să curgă din nou, în fața măicuței.