Simteam cum lacrimile fierbinti aluneca pe obrajii reci, cum fiecare suspin iese din plamanii ca de piatra ca si cum ar evada in neantul oxigenului, fiecare particica din corpul meu tremura ..dar sentimentul nu era de frica..ci de tristete, chin, durere, dorinta de moarte, pe scurt , depresia de care am incercat sa ma feresc mereu, mi'a patruns pana in oase. Fata mea era alba iar ochii rosii inconjurati de cearcanele care imi faceau chipul sa para mort. Mainile pline de cicatrici stateau ascunse in bluza exagerat de mare, care imi acoperea corpul in genunchi aproape. Pantalonii negri imi protejau picioarele de rasetele celorlalti datorita vanatailor pe care ei cred ca au fost accidente. Cand ranile de pe maini sunt descoperite iar privirile sunt fixate pe maini iar tipica intrebare a persoanei respective care se preface ca ii pasa doar sa isi hraneasca foamea de curiozitate , eu raspund efectiv : " Pisica ..."
Desi eu nu am pisica.. deoarece le urasc..animalele nu imi surad, deoarece sunt pline de instincte si au o viata mai buna ca a mea. Ele mananca, dorm, se dezvolta si se joaca. Eu in fiecare diminteata suport privirile pline de ura atintite asupra mea, indur lacrimile ce curg neincetat, privesc ranile de pe maini .. pe scurt.. sunt prea ocupata sa imi vad defectele si sa ma urasc ca sa pot trai o viata normala.
