Rose P.O.V
Dupa ce ne-am desprins din aceasta imbratisare am privit-o pentru cateva secunde. Eram frumoasa, poate chiar mai frumoasa ca mine. Un singur lucru se repeta constant in mintea mea : trebuia sa o duc cat mai repede la Max.
-Irelia, acum ca suntem din nou impreuna, am putea sa ne indeplinim planurile din copilarie. Ne putem muta impreuna, sa mergem la aceeasi facultate. Ar fi grozav. Eu am un apartament la cateva strazi distanta, nu ai vrea sa vii sa-l vezi ? Am o camera libera. ,spun zambind fortat.
-Da, ar fi grozav, dar nu ma pot muta. Nu o pot lasa pe mama singura, are multe griji pe cap si vreau sa ii fiu alaturi. Dar tu te poti muta inapoi.
-De ce ii spui mama ? Nici macar nu te-a nascut ea. ,spun indignata, ma deranja faptul ca si-a uitat mama adevarata, inlocuind-o cu o prefacuta.
-Stii, Rose, familia nu reprezinta mereu rudele de sange. Familie poti numi persoanele din viata ta care te vor in a lor. Cei care te accepta pentru cine esti. Cei care fac orice ca tu sa zambesti, indiferent de situatie. O mama nu e cea care te-a nascut, ci e cea care te-a crescut, a avut grija de tine si te-a ajutat sa te ridici cand ti-a fost greu.
Raspunsul ei ma facea sa imi schimb perspectiva, dar totusi nu imi venea sa cred ca nu si-a vizitat mama dupa tot acest timp. Mama biologica.
-Dar ti-ai mai vizitat mama biologica de atunci ?
-Rose... mama mea a murit anul trecut. ,spune cu durere in glas, se putea citi disperarea pe chipul ei.
Regretam ca am pus aceasta intrebare, regretam ca o faceam sa se simta astfel dupa atata timp. Nu merita sa ma comport asa cu ea. Doream doar sa ii impun respectul, dar nu o faceam in mod corect.
-Oh, imi pare rau...Chiar nu am stiut. Am tinut mult la mama ta. Sincere condoleante.
A dat usor din cap, privirea ramanandu-i fixata in podea. O lacrima se prelingea pe obrazul ei, insa a intors repede capul, sperand sa nu o vad. Deja o facusem. Mi-am apropiat palma de obrazul ei, stergand cu grija lacrima care aparuse din cauza mea, insa nu puteam sterge si suferinta provocata. I-am ridicat usor barbia, privind-o cu un zambet cald.
-Hei, nu fi trista. Putem merge la mine, iti voi arata apartamentul, vom vedea un film si vom povesti. Ca in vremurile bune. Ok ?
-Sigur. ,spuse cu glas mic.
Si-a luat o mica geanta din cuier si o geaca de piele si am plecat, luandu-ne ramas bun de la Edith, sarutandu-ne scurt pe obraji. Taxiul ne astepta in fata casei uriase. Ne-am urcat amandoua pe bancheta din spate, fara sa spunem nimic. I-am indicat adresa taximetristului, iar apoi s-a lasat din nou linistea. Dupa revederea drumului parcurs acum cateva zeci de minute bune am coborat din taxiu, platind cursa. Am intrat in apartament, linistea fiind din ce in ce mai apasatoare. Irelia si-a pus geaca in micul cuier de la usa, iar geanta si-a lasat-o pe canapea. S-a asezat analizand incaperea disgratioasa in care o adusesem. Nu era ceva uimitor, as putea spune ca si un azil de batrani arata mai bine. Continua sa arunce priviri in colo si incoace fara sa zica absolut nimic, stiam ca nu e pe placul ei, dar bunul ei simt nu ii permitea sa o spuna. Zgomotul pe care l-a facut sinistra usa din lemn cand s-a deschis m-a facut sa impietresc : era Max.
-Rose, nu stiam ca mai locuiesti cu cineva. ,spuse surprinsa
Max o privea dur, parca in ochii lui se deralau imaginile unei crime. Speram ca nu o sa ii faca nimic, nu acum. Oricat de mult doream sa prelungesc momentul, totusi era inevitabil.
-Nu are rost sa mai *tergiversam treaba. Cred ca ar fi timpul ca fata sa stie de ce este aici. ,spune fara nici o tragere de inima Max.
-La ce te referi? ,spuse ridicandu-se de pe canapea.
Mi-a aruncat o scurta privire, insa nu ii spuneam nimic, dar spaima se putea citi pe chipul meu. Analizandu-mi expresia a facut doi pasi inapoi, tremurand.
-Irelia Newmann, spuse Max apropiindu-se frenetic de ea, esti mostenitoarea a doua mari imperii, ai tot ce si-ar dori cineva vreodata, si stii ceva? O sa-ti iau totul ! Stii de ce ? Pentru ca tatal tau a fost un excroc si mi-a furat toti banii ! ,striga nervos catre ea, trupul ei fiind lipit de peretele rece.
Privirea ei era atintita spre podea, lacrimile curgandu-i pe obraji, iar fata devenindu-i extrem de palida, de parca vazuse o stafie. Tremura din toate incheieturile, dorind sa strige dupa ajutor, dar neputand de spaima, fiind insa constienta ca nimeni nu o putea ajuta, astfel renuntand la acest gand. Si-a inchis ochii, incetand sa mai scanceasca de spaima.
-Imi amintesc de tine. ,spuse simplu
-Ce !? ,exclama Max, uimirea citindu-i-se pe chip.
-Max Collins, ai fost seful tatei. Cand tata a plecat de la firma ta stiai ca o sa se imbogateasca si ai vrut sa-l aduci inapoi, insa nu ti-a reusit, dar tata a triumfat, asa cum ai prezis. Firma ta a decazut, in scurt timp ajungand un nimic pentru piata, iar tata devenise milionar in euro. Tu ai dat ordin sa fie omorat, tu ai pus la cale totul ! ,Irelia striga toate astea, iar sclipirea din ochii de jad a lui Max a palit subit.
*a tergiversa - a amana, a trage de timp
