Sacrificii

Capitolul 15

  Am ajuns acasă la Harry. Este destul de devreme pentru mine, ora 21:30, dar mâine e luni și vinul acela a fost foarte bun, dar foarte tare. Și Harry a știut asta, de aceea a băut un singur pahar.

— Nu văd scările! încep să râd și mă opresc în mijlocul casei, amintindu-mi că trebuie să urc scările ca să ajung în camera lui Harry.

— Te țin eu.

Din perspectiva lui Harry.
— Ah! Mă ții tu! Harry! Mă ții tu! Domnul profesor mă ține! începe să râdă în hohote și își dă sacoul jos, aruncându-l în living. Mă amuză comportamentul ei și o prind de mână, trăgând-o spre mine.

— Bineînțeles că te țin!

— Ai, Harry! Și pe tine cine o să te țină? se uită curioasă în ochii mei. Își așază brațele pe umerii mei.

— Dumnezeu.

— Da! Așa e! El ne ține pe amândoi, dar nu el ne pune să trecem prin asta!

— Prin ce anume?

— Prin asta! face semn către noi. Prin asta vrem noi să trecem. Și vom reuși pentru că vreau să îți spun un secret.

O prind de talie și urcăm încet scările. Se oprește pe fiecare treaptă și începe să râdă.

— Să mă ții, iubitule! spune râzând.

— Te țin, iubito!

— Nu acum! Mereu! Să mă ții și să nu-mi dai drumul niciodată!

Intrăm în cameră și o așez pe pat. Mă duc în dressing ca să îi iau pijamalele. Mă schimb repede și eu și mă întorc la ea. Zâmbesc involuntar când o văd întinsă pe pat, cu o expresie relaxată, aproape zâmbind în somn. O descalț de pantofi, apoi o întorc puțin într-o parte pentru ca să îi pot desface fermoarul pe care tot eu i l-am închis. Trag ușor rochia de pe ea. Îi sărut fruntea, îi sărut umărul, îi sărut mâinile. Îi sărut buzele și simt cum zâmbește. Își așază ușor palmele pe obrajii mei și mă sărută.

— Îmi e foarte cald! se ridică și își dă sutienul jos. Nu vreau pijamale! Dorm așa! se întinde pe pat.

Mă așez lângă ea și își pune capul pe pieptul meu. O cuprind cu brațele și inspir toată fericire care se degajă în acest moment din inimile noastre.

— Harry... secretul. șoptește ținând ochii închiși.

— Mi-l spui? o întreb și dă din cap că da.

— O să învingem pentru că dragostea este singurul joc de doi în care amândoi pot să câștige. Cuvintele lui Marcel Proust. Cuvintele adevărate.

— Te iubesc, Sophie!

— Noapte bună, iubitule!

*
Din perspectiva Sophiei.
Sună alarma pentru a zecea oară. Închid fără să mă uit. Mă simt bine după cina de aseară. Nu îmi e rău, nu mă doare capul. E bine. Sună iar alarma. Îmi vine să plâng! Mă ridic și văd că mă sună Daiana.

— Ce tot faci? Țara arde și Sophie se piaptănă! îi aud vocea și mă bufnește râsul. De ce râzi? Uite ce a apărut pe blogul facultății!

— Bună dimineața și ție, prietenă dragă!

— Alo! Tu mă auzi? Intră pe site! Acum, Sophie! spune și închide.

Deschid linkul de la ea și încremenesc. Nu se poate așa ceva! Mă uit la prima știre de pe blog și sunt șocată. O poză cu mine și Harry, făcută aseară la restaurant. Făcută, bineînțeles, de Peter și publicată tot de el. Mă uit la descriere și mă ia amețeala.

Șefă de grupă sau șefă în pat?

— Harry! îl strig cât pot de tare. Harry! îl strig iar pentru că nu răspunde. Mă încalț cu papucii de casă, îmi iau un tricou pe mine și cobor în bucătărie.

— Bună dimineața! îmi urează Harry când intru. Stă pe scaun cu cana de cafea în mână și se uită pe telefon. Se ridică și îmi pune o cană cu cafea pe masă.

— Nu e bună! mă așez și îmi pun mâinile în cap.

— Speram să nu vezi... se așază în fața mea și mă încrunt cât pot de tare.

— Sperai?

— Pe site-ul ăsta toată lumea scrie ce vrea, indiferent dacă e adevărat sau nu. Deci, nu e o problemă. încearcă să mă liniștească. Nu îi merge.

— Ok, nu o să mă agit în public pentru că nu e stilul meu, dar Peter... Peter o să vadă ce se întâmplă dacă se pune cu mine!

— Nu faci nimic! spune serios și ridic o sprânceană.

— Ba fac ce vreau! Nu are dreptul să ne pună în situația asta!

— Nu ne-a pus el, ne-am pus singuri și credeam că îți asumi, exact cum fac și eu.

— Eu îmi asum tot ce fac! Dar dacă vede decanul prostia aia? Dacă își dă seama și te concediază?

— Asta e! ridică din umeri și încep să mă enervez.

— Harry! Nu "asta e"! E vorba despre viitorul tău! Despre locul tău de muncă! Despre ceea ce iubești!

— Exact, despre ceea ce iubesc! Adică despre tine.

— Nu! mă ridic și încep să mă plimb prin bucătărie. Nu merg la facultate azi. îi spun și mă opresc în fața lui, rezumându-mă de frigider.

— Te duci și gata! Nu te cerți, nu ataci pe nimeni azi!

— Să mă cert? Eu mă cert doar cu tata sau Daiana.

— Și, mai nou, cu mine. spune pentru el și îmi dau ochii peste cap.

— Crezi că mă duc să mă cert cu un băiat pe care l-am refuzat? Nu, nu mă cert. Îi explic frumos ce nu poate să facă, pentru că, aparent, crede că își permite orice cu mine. Mă duc să mă îmbrac și plec.

— Iubito... îl aud oftând, dar plec.

Îmi iau repede fusta neagră și cămașa roz pudră, îmi pun pantofii cu toc, care au aceeași culoare cu cămașa, sacoul negru și intru în baie să mă machiez. Îmi dau repede cu fond de ten, îmi fac conturul feței, rimel, ruj nude și ies din baie. Îl văd pe Harry deja îmbrăcat cu costumul negru. Mă opresc și mă holbez la cămașa lui care are exact aceeași culoare ca a mea.

— Nu-i o idee bună! îi spun supărată.

— Nu mă mai îmbrac deloc că cine știe ce zice lumea!

— Nu glumesc! trec pe lângă el și cobor în living.

Îmi iau geanta neagră cu toate materialele pentru astăzi și ies pe ușă, Harry urmându-mă.

— Mă lași cu o stradă mai în spate, ca să nu vadă cineva că am venit cu aceeași mașină.

— Poftim? Nu! În parcarea profesorilor nu are nimeni acces. Și acum sunt cu toții la ore, deci nu e nimeni în parcare.

— De ce nu faci ce zic și eu?

— Pentru că nu e o idee bună. ridică din umeri și trecem de strada despre care vorbeam. Ajungem în parcarea profesorilor și mă asigur că nu e nimeni.

— Intru eu prima, aștepți 5 minute! cobor fără să aștept să îmi spună ceva și intru repede în facultate, apoi ies în curtea interioară.