Sacrificii

Capitolul 16

— Bună dimineața, pui! îmi sărută fruntea Adrian și mă uit la Daiana care este tristă.

— Bună, pui! o îmbrățișez. Diz...

— O să vadă el! își strânge pumnii nervoasă.

— Ți-am spus să stai în banca ta! se răstește Adrian la ea.

— Nu are rost! Am vorbit cu Harry și-

— Soph, ce aveți de gând? îmi prinde mâna și mă privește în ochi. O privesc și eu pe ea pentru că nu pot să înțeleg întrebarea. Tu și Harry. Ce veți face când o să se afle despre voi?

— Peter! aud vocea puternică a lui Adrian și încremenesc când îmi dau seama că îl strigă.

— Îi iei apărarea? îl întreabă Peter.

— Cine ești tu? îl văd că face dintr-odată pași imenși și ajung la Peter. Îi prinde cămașa cu amândouă mâinile și simt că leșin.

— Adrian! țipă Daiana și încerc să mă calmez.

— Ai ceva să-i spui? urlă cu toată puterea. Uite-o! Spune-i în față! îl împinge spre mine.

— S-a spus tot pe acel site! mă privește în ochi zâmbind furios.

Îi zâmbesc. Mă poziționez în fața lui și îi zâmbesc.

— Ce? N-ai nici măcar de gând să negi ceea ce am scris acolo? urlă la mine. Îl privesc fix în ochi, îmi ridic mâna și îmi lipesc palma de obrazul lui cu toată puterea pe care o am.

— Dragule, nu îți permite cu mine jocuri. Asta a fost pentru că ai îndrăznit să scoți minciuni despre mine. spun cât pot de tare și cât pot de calmă. Ai pierdut, Peter! mă apropii și îi șoptesc.

Vreau să plec de lângă el, dar îmi prinde brațul și mă trage înspre el, lipindu-și buzele cu putere de ale mele. Mă strânge cu putere la pieptul lui și nu își dezlipește buzele de ale mele. Încerc să-l împing și îmi imobilizează mâinile. Rămân nemișcată și îl văd trântit pe jos. Harry îl împinge pe jos, apoi se întoarce la mine.

— Vei fi a mea! începe Peter să urle și mă uit șocată la el.

— Ține-mă că îl omor acum! îi șoptește Harry, respirând sacadat, privind în față.

— Vino! îi prind mâinile și ne urcăm în mașina lui. Ieșim din curtea facultății și merge cu viteză pe bulevard, fără să vorbească.

Ajungem într-un parc îndepărtat și coboară din mașină. Cobor după el. Îmi e foarte teamă de reacția lui pentru că nu l-am văzut niciodată atât de nervos.

— Cu ce drept... cum să aibă curajul?! începe să vorbească, plimbându-se în stânga și în dreapta.

— Harry... îl strig, dar nu reacționează. Îmi iau din geantă o țigară, o aprind și mă așez pe banca de lângă mașină.

— M-am abținut cât am putut. L-am lăsat pe prietenul tău să îl tragă la răspundere, am lăsat-o pe Daiana să vorbească, te-am lăsat pe tine să îți faci vocea auzită, dar copilul acela a exagerat și am scăpat de sub control. Am văzut negru și te-am văzut doar pe tine, vrând să te îndepărtezi de el și pe el, ținându-te cu forța. Ce înseamnă asta?

— Nimic! Nu înseamnă nimic. îi prind mâna și îmi ia țigara.

— Să nu mai fumezi! mă avertizează și zâmbesc.

— Era pentru tine. îmi las capul pe umărul lui și aștept să fumeze ca să putem pleca. Simt telefonul lui Harry cum vibrează.

— Unde ești? aud o voce groasă.

— Fumez o țigară și vin.

— Sper că ești singur.

— Nu...

— Vorbim aici cu toții. îi spune și închide.

— Decanul vrea să vorbească cu noi. spune oftând și încep să tremur. E ok. Haide! îmi prinde mâna și ne urcăm în mașină.

Ajungem repede și urcăm la decanat. Secretara ridică o sprânceană când ne vede împreună. Scutură din cap și se uită iar în foile ei.

— Bine ați venit! intră domnul decan în cameră. Veniți cu mine! ne îndrumă către biroul lui. Bun, Harry, spune-mi că nu e adevărat.

— Nu pot.

— Bun, domnișoară Hall, spune-mi că nu e adevărat.

— Iertați-mă! îi răspund și îmi e teamă că o să îmi vadă tremuratul.

— Ce fac eu acum? Îmi pierd profesorul cel mai bun sau îmi pierd cea mai bună studentă de anul întâi?

— Domnule decan-

— Răspundeți, pe rând, la întrebare!

— De ce să pierzi, Thomson? aud vocea secretarei. Sophie Hall este una dintre cele mai bune studente, dacă nu e chiar prima. Nu o poți pierde. Iar Harry... pe el l-au vrut foarte multe universități de elită, dar ne-a ales pe noi. Poate datorită părinților lui, poate din propria dorință, ne-a ales pe noi. Thomson, nu știe nimeni ce se întâmplă între ei.

— Nu îi pot lăsa să se sărute pe holuri și să se bată cu cine au ei chef! Nu aici!

— Nu vă supărați, a fost o întâmplare. Așa ceva nu o să se repete. mă ridic de pe scaun și îi spun, privindu-l.

— Thomson, sunt tineri, nu fac rău nimănui.

— În regulă, dar dacă mi se atrage atenția despre voi, unul din voi va fi dat afară din această instituție de prestigiu.

— La revedere! îi spun și îl văd uitându-se numai la Harry.

—  Am seminar. Ne vedem acasă la mine? mă întreabă. Îmi dă cheile de la mașină și de la casă și plec.

Sunt șocată. Sunt rănită. Sunt supărată. Sunt fericită. Sunt îndrăgostită. Sunt obosită. Vreau să dorm.