Priveam absenta pe geam . priveam la picurii de apa se scurg incet pe sticla rece. Ma gandeam la tot si la nimic in acelasi timp. Ma gandeam la cum sa repar lucruri si in acelasi timp la cum sa distrug cat mai repede. Ma gandeam cum sa apropii si cum sa fug departe. Mi-am trecut mana peste ecranul telefonului si acesta mi-a redat lista de contacte favorite. Am zambit , un zambet asa de amar ca m-i s-a facut sila.
Culmea...ea inca era in lista mea de favorite. Ea inca era in calnedarul ca " cele mai importante zile sin an". Ea inca avea poze cu mine in calculator. Ea inca isi avea loc in minteam mea. Si toate astea pentru ca inca imi pasa. Nu regretam, nu regretam ca am spus totul in fata, insa regretam ca nu a putut sa fie altfel. Regretam faptul ca inca am intrebari cu raspunsuri vagi si sterse.
Calendarul afurisit imi spunea ca e ziua ei... ma simteam mai mult decat rupta. Jumatatea care inca mai tinea la ea si inca o mai considera prietena spunea ca ar fi dragut sa o sun, poate o sa aprecieze , poate ca o repar, sa ma apropii. Insa cealalta jumatate care ar fi vrut sa o omoare spunea sa n-o sun, ea n-a fost draguta cu mine, eu de ce sa fiu; s-a scimbat...probabl nu i-ar fi pasat.
Am incercat sa ma destind, am incercat sa-mi revin, insa starea mea de spirit era la pamnat, calcata in picioare odata cu orgoliul. M-am asezat la birou si mi-am trantit fara chef caietele, incercand sa-mi gasesc o afurisita de activitate. Timpul trecea pe langa mine absetn, fara pic de mila, facandu-ma si mai melancolica decat inainte. M-am trantit pe pat si am inceput sa ma joc cu telefonul, am inceput sa umblu in viteza prin poze, prin jocurle pe care le jucasem de sute de ori, prin mesajele pe care nu am vrut sa le sterg luni de zile pentru ca mi s-au parut prea amuzante sau prea frumoase, majoritatea find de la 'prietena mea' cu care mi-am consumat toate mesajele fara sa-mi dau seama.
In final m-am ridicat din pat si am format numarul lui Aubrey. Ma simteam ca si cum mi-as fi sapat singura gropa, dar...daca nu risti nu castigi. Sau cel putin asa speram eu. Peste cateva secunde mi-a raspuns vocea ei acompaniata de cateva rasete.
"Alo? Da, Christine. " cand i-am auzit vocea am tras aer adac in piept, facandu-mi curaj sa vorbesc.
"Buna. Eu...am...Eu am sunat sa-ti...spun ...La multi ani! " vocea imi era nesigura si era teama ca ea sa nu simta asta, dar poate ca acum nici nu mai conta.
"Oh, pai mersi. " simteam ca zambeste...asa cred ca a facut. "Alt...altceva?" am simtit cum ma duc la fund...am simtit cum aerul ma apasa, nelasandu-ma sa respir.
"A...nu. Nimic, doar atat."
"Ok..." am inchis repede fiindu-mi teama sa nu mai spun ceva. Am tras aer in piep de cateva ori, incercand sa-mi revin...dar nu puteam sa-mi revin. Toata ziua mea fusese intoarsa pe dos.
Am ras la intentia mea de a face ceva cu acest telefon. Ce credeam eu...ca o sa-mi sara in brate dupa ce cu o seara in urma m-a distrus? Da, sigur. Nu aveam decat sa o sun, nu aveam decat sa o caut. Indiferanta si raceala ei se putea simti de la kilometri departare. Aceasta raceala era asa fortata ca imi intorcea stomacul pe dos. Era imposibil ca ea sa intelega ca unii oameni chiar nu pot avea rautatea in sange?
Am incercat sa trec peste restul weekend-ului cat mai normal posibil , cu toate ca acest eveniment m-a dat peste cap total. Singurul lucru care ma ingrozea acum era faptul ca va trebui sa mergem la aceasi scoala mult timp de aici inainte. Mi-era teama sa nu devina o regina, gandul ca atitudinea scarboasa cu care m-a tratat la telefon o va dezvalui si in fata liceului ma ingrozeste. Un mic boboc forteaza nota. Parca vad titlul blogului scolii, mare si rosu, atragand atentia fiecarui elev curios.
