Albă, imaculată zăpadă, dar care numai bunul Dumnezeu știe prin câte ai trecut ca să arați așa înaintea noastră. Prin câte procese, suișuri și coborâșuri , ca într-o zi să ne încânți nouă privirea: poate pentru o clipă, poate pentru o veșnicie.
Albă, imaculată zăpadă, dar care poți deveni neagră imediat ce cineva varsă un strop de ură pe tine. Ușor schimbătoare în funcție de ceea ce este în jurul tău. Te mulezi, te transformi, aproape că devii ceea ce nu ești prin simple atingeri ale persoanelor cunoscute, ori nu prea, dar care clar calcă cu cei mai urâți și mari bocanci pe toată frumusețea ta.
Albă, imaculată zăpadă. Unii te țin la congelator o viață, și au impresia că tu nu te-ai schimbat, au impresia că așa te pot proteja, în globul lor de sticlă, dar ei nu observă că ți-ai schimbat textura. Ei nu-ți pot păstra o temperatură constantă....știi ce au făcut în schimb? Ți-au dat mult prea mult frig. Din moartea tuturor tu ai luat naștere, dar asta nu înseamnă că tu ai nevoie doar de gheață.
Albă, imaculată zăpadă. Tu ai nevoie să te transformi, dar puțini știu asta. Tu ai nevoie să uzi flori și copaci, să le dai de băut necuvântătoarelor și cine știe câte altele. Puțini știu asta, dragă zăpadă, iar atunci te calcă cu bocancii lor mari și murdari, crezând că tu nu înțelegi, nu vezi, nu simți. Dar ești.
Albă, imaculată zăpadă, mi-e dor de tine. Mi-e dor de ceea ce nu am cunoscut niciodată, dar care știu sigur că a existat.
Dragă albă, imaculată zăpadă, cum fac să te văd măcar odată?
