I can't help but want you (boyxboy)

23

Polițistul.

(...)

Biroul de la stația de poliție era unul destul de strâmt, însă totuși au încăput destul de mulți oameni. Chiar dacă era o oră destul de târzie, nimeni nu zicea nimic. Singura persoană care ne aducea aminte de cât de târziu este, era secretara bărbatului din fața mea– se tot plimba cu cafele pe aici, cu un zâmbet mai mult șters pe buze, cel mai probabil și ea fiind foarte obosită.

— Ultima persoană cu care a vorbit la telefon ești tu, mi se adresează polițistul și trântește pe birou un set de fotografii.

— Dar după expertiza medicală, el a murit cu mult timp după apel. Nu cred că are vreo legătură. Apropo, încântat, mi se adresează el. Mă cheamă Ashwin Scott, îmi întinde mâna, iar eu i-o strâng reticent.

— Logic că nu are nici o legătură, Christopher era în genere în altă țară, murmură avocatul meu ușor cam iritat.

Nu eram nici pe lista suspecților, însă nu prea aveam voie să discut cu poliția fără un avocat prezent– din seria stupidă a regulilor impuse de tata. Mi-l trimisese Milena, astfel că dacă știa ea ce se întâmplă, nu va dura prea mult până va afla și tata.

Oftez lung.

— Când a murit? Întreb eu reținut.

Bărbatul lovi cu pixul în birou, gândindu-se.

— În jur de ora 2-3 noaptea, fix cu o zi înainte să te întorci în țară. În aceeași noapte, casa sa a luat foc și deoarece detectivul nu are familie, accidentul a fost anunțat de către vecini. A fost mult prea târziu, nu s-a reușit să se salveze ceva, însă s-au observat urme de benzină prin iarbă.

— Ce metodă ieftină, îmi dau ochii peste cap. 

— Orice făceau, cred că detectivul știa ceva ce nu ar fi trebuit să știe. Este cel mai plauzibil motiv, mai ales că el lucra cu destul de multe persoane mai suspicioase.

— A murit din cauza unei lovituri mai puternice în zona pieptului, urmată de sângerări interne. A decedat într-un interval de 2-3 minute, însă oricine a făcut asta– știa ce făcea. A primit o singură lovitură, probabil și acesta era scopul, iar cadavrul nu a mai fost atins.

Privirea mi se ridică ușor spre chipul polițistului– care după haine și faptul că eram în biroul său, probabil era șeful inspectoratului. Totul suna atât de ciudat.

Deși cred că detectivul își înțelegea riscul cu care lucra pentru oameni periculoși, însă cine l-a omorât totuși? Mă simțeam puțin ciudat că eu am fost cel cu care a vorbit ultimul, nici măcar nu țin minte despre ce am vorbit. Despre Leo, însă ce mi-a spus?

— Sau cel puțin asta încearcă să demonstreze persoana care l-a omorât.

Înghit în sec, arcuindu-mi o sprânceană. O spunea atât de dramatic și ezita mereu, de parcă căuta să observe dacă mă interesa sau nu. Nu suntem într-un serial cu detectivi, zi-o, drace!

Își deschide calculatorul și întoarce monitorul înspre direcția mea. Erau niște înregistrări de la camerele de supraveghere dintr-un birou. Un birou destul de bine aranjat, cu gust, însă concomitent minimalist. Înainte să pornească filmarea, puteam totuși să-l observ pe detectiv în primul framerate. 

— Bărbatul căra întotdeauna toate documentele cu el, indiferent de ocazie. Din câte am aflat de la colegii săi, el nu prea avea încredere în oameni și niciodată nu lăsa documentele. Le ținea în geanta sa– aceeași geantă pe care o avuse la el și în momentul morții.