"Îți pot explica. Andi! "
"Nu mai e nimic de explicat. "
Mințită și înșelată, Andi nu credea că va ajunge să iubească pe cineva din nou. Dar pe când să fie în stare s-o i-a de la capăt, aceasta întâlnește persoana de la care a început totul într-un...
Obrajii încep să devină rozali, acum sunt sigură de acest lucru. Iubesc această persoană, o iubesc din toată inima.
Mă apropii mai mult de el acesta ridicându-și capul. Se uita comfuz la mine, ceea ce e de așteptat. Sinceră să fiu nici eu nu știu ce fac în momentul acesta, dar...numai de data asta aleg să-mi las instincul să mă conducă.
Doar câțiva centimetri stau între corpurile noastre. Îmi pun mâinile pe umerii lui ridicându-mă pe vârfuri. Acesta se apleacă puțin, putând astfel să ajung la fața lui. Câteva momente de ezitare, după care îl pup pe frunte.
Nu sunt și nici n-am fost niciodată tipul de persoană care să sărute o persoană până când nu sunt sigură de sentimentele lui, asta dacă există așa ceva.
— Andreea. vocea lui Jungkook mă trezește la realitate.
Îmi dau seama de ceea ce făceam. Îi dau drumul și mă întorc gata de a fugi în cameră de rușine, însă acestă mă prinde și mă trage înapoi, întorcându-mă cu fața spre el.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu știu cum ar trebui să reacționez. Mi s-a mai întâmplat să fiu prinsă de un băiat în felul acesta, dar de data asta e ceva diferit. Atunci nu simțeam nimic, dar acum am fluturi în spomac.
— Nu te duce nicăieri, nu acum. spune acesta strângându-mă în brațe.
Ce la apucat? Înainte nu avea nici-o problemă dacă mergeam undeva, în unele cazuri chiar se bucura. Dar acum se poartă ca și cum aș merge să mă omor cel puțin.
— Jungkook...? îi rostesc numele însă acesta mă strânge mai tare. Jungkook ce e cu tine? Ți-a șters doctorul jumătatea ăia de creier cu care gândești? îi spun încercând să mă eliberez din strânsoarea acestuia. — N-am nimic. îmi raspunde acesta fără să-mi dea drumul.
Ceva nou se auzi în vocea lui, ceva ce nu mai auzisem niciodată înaite. În vocea lui era frică, simt asta. Acel sentiment neplăcut pe care l-am avut când eram mai mică. Dar de ce să-i fie frică?
— S-a întâmplat ceva? întreb puțin îngrijorată. — Nu e problema ta. îmi răspunde dându-mi drumul.
Sigur s-a întâmplat ceva, dar ce ar putea să-l sperie așaașa? Cum se face că încă poate fi speriat având în vedere ca ce lucrează. Cu toate asta eu știu cel mai bine cum e să te afli în starea asta.
— Jungkook? spun apropiindu-mă de el. Dacă e ceva ce te deranjează, îmi poți spune.
Nu e ceva ce trebuie să suporte singur, nimeni nu ar trebui să facă asta. Chiar dacă se simte singur asta nu înseamnă că și este.
— De ce? întreabă acesta cu spatele la mine. De ce te comporți așa? — Pentru că știu cum e să-ți fie frică, probabil mai bine decât oricine altceva. spun îndreptându-mi privirea în jos.
Acesta se învârte spre mine uitându-se puțin surprins la mine. Da, după toți anii aceștia, încă mă trec fiorii când mă gândesc la acel accident.
— Pot avea încredere în tine? întreabă acesta. — Da, poți avea. îi răspund ridicându-mi privirea din pământ.
Acesta de lasă pe mică măsuță de pe hol, trage aer în piept și începe să-mi povestească.
— Am primit multe amenințări cu moartea de-a lungul meseriei, dar una singură, ce-a pe care am primit-o astăzi, a reușit să mă sperie cu adevărat. spune acesta uitându-se în jos. — Ce amenințare? — Una pe care nu o pot ignora. spune acesta cu o voce serioasă. Dacă nu mă predau în fața lor... O să-mi i-a cel mai de preț lucru... — Viața? întreb uitându-mă cu atenție la el. — Ceva mai important, o persoană. — Cine?
