Silită La Căsătorie

Capitolul 14

Trecuseră deja luni de zile si noi nu am mai aflat nici o noutate de la părinți mei, suntem pe poziți si pregătiți de orice, cred totusi ca pana si ei au reușit să înțeleagă că demoni nu sunt o amenințare. Sper mult ca au inteles asta si nu plănuiesc un atac surpriza, sunt totusi fica lor și nu cred că ar putea să mă rănească în vreun fel, sper. Amon era închis în biroul său, pregătea scrisori pentru orice eventualitate, în caz că suntem atacați să le aibe pregătite pentru a le trimite. Cel mai mult eu l-am încurajat să facă asta, el nu prea crede că părinți mei ar putea sa ne atace, mai ales că propria lor fica este aici, eu însă cred că pe asta se și bazeaza, vor ca Amon sa creada ca nu ar putea sa isi rănească fica. Vom trai si vom afla adevăratele lor intenti, sper din inima sa fie bune si eu sa ma înșel.

-Tiara am terminat scrisorile.

-Foarte bine!

-Crezi ca este necesar să ne luam atatea măsuri de protecție?

-Asa cred ca este cel mai bine! Nu sti cat de mult vreau sa nu am dreptate, dar i-am văzut privirea mamei cand vorbeste despre demoni, i-am văzut mania cand nu am fost de acord sa o ajut cu planul, vreau sa fim in siguranta.

- Vom face ce crezi tu de cuvinta, acum trebuie sa plecam, vreau sa vizitam pe cineva.

-La Marax?

-Nu, este vorba de femeia pe care ai vazut-o in acea zi.

-Cine este?

-Doica mea, este femeia ce m-a crescut si mi-a fost ca si o mamă.

-Arata foarte tânără.

-Și eu arat foarte tânăr.

-Bine punctat. De ce o vizităm?

- Pentru ca ea are ceva pentru mine.

- Ce anume?

- Vei vedea. spune si pleaca sa pregătească trăsura.

În scurt timp plecam de la palat, drumul către doica lui Amon nu a fost prea lung, pot spune ca asta m-a bucurat, urăsc călătoriile lungi. Aceasta avea un conac modest, frumos si plin de viata, nu se compara cu palatul lui Amon, aici te simțeai împăcat, totul era aranjat in asa fel incat nu puteai spune ca nu iti place. Imediat ce ne-a văzut ne-a îmbrățișat pe amândoi.

- Buna Margaret, mi-a fost doar de tine. spune Amon zâmbind timid.

-Băiatul meu! Doamne cat de fericita sunt sa te vad! spune si il mai îmbrățișează o dată. In sfarsit ai adus-o pe Tiara aici, eram asa nerăbdătoare să o cunosc.

-Da, am venit si pentru...

-Colier! Stiu dragule. Astept această zi de foarte mult timp, începusem să mă tem că il voi tine la nesfârșit.

- Ce colier?

-Este un colier foarte special, este pereche la colierul lui Amon, a fost chiar a mamei sale. imi explica Margaret plina de entuziasm.

Dau din cap si o urmăm in camera de oaspeți unde ma servește cu un ceai si aduce si colierul.

-Margaret a păstrat colierul pentru mine, mereu mi-a spus că mi-l va da atunci când ma voi căsători.

- Dar de ce?

- Scumpo tu esti muritoare si nu putem risca sa ne pierdem regina, acest colier iti va lega viața de Amon. Il vei purta tot timpul si nu vei putea sa il scoti decat daca spui o vraja anume, dar sa speram ca nu ai sa o faci. Pe scurt cat va trăi Amon vei trăi și tu, amândoi va veti petrece viața împreună fara a muri din cauza vârstei sau a unei boli. In plus colierele sunt facute sa stea împreună, va vor da putere.

Ce mi-a spus Margaret ma pus pe ganduri, Amon mi-a povestit că Amon întâiul este tatăl său dar de mama sa nu a spus nimic, nu stiu cum a murit și de ce, mai ales că a purtat si lanticul? Oare a murit și ea cand tatăl lui a fost decapitat?

- Cum de a murit mama ta? Lanticul nu trebuia sa o protejeze? Trebuia să moară atunci când a murit și tatăl tău nu?

- Cum am spus draga mea, lanticul se poate da jos cu o vraja. ma atenționează Margaret.

-E in regula, ii pot povesti. Mă simt în stare. spune Amon. Tatăl meu a avut nevoie de un moștenitor, mama era o femeie oarecare, pentru el nu a însemnat nimic. După ce ma născut pe mine tata ma luat si ma adus aici, la Margaret sa ma crească. Mama mea a avut dreptul sa poarte lanticul doar cat ma purtat pe mine in pântecul ei, tata nu dorea să i se întâmple ceva, după a fost obligată să îl scoată. Din pacate chiar el a omorât-o si daca nu isi dorea atât de mult ca urmatorul conducător sa fie chiar sânge din sângele sau nici eu nu as fi existat. Lanticul mamei la luat Margaret si al tatei mi-a revenit mie după moartea sa. La scurt timp după asta Margaret si fratele tatălui meu mi-au povestit totul.

- Imi pare foarte rau.

-Mă nu-ți para, pana la urma am avut pe cineva sa imi fie mama. spune si se uita la Margaret.

Povestea sa devine din ce in ce mai rațională pe măsură ce aflu mai multe, il pot intelege acum, in sfarsit il descopăr pe el, adevăratul Amon Beherit.

-Mă bucur mult ca ai avut pe cineva ca si ea.

- Hai sa vedem cum iti sta cu acest colier. spune Margaret iar Amon se conformează și mi-l pune la gât.

Era frumos si simplu, avea o nestemata rosie ce il făcea autentic. A lui Amon era puțin diferit, dar se completau unul pe altul.

-Este minunat! Imi place mult. spun zâmbitoare.

Nu am mai intarziat mult vizita si ne-am luat la revedere de la Margaret. Din cate observam radia de fericire, am vazut privirea ei cand il vedea pe Amon, se uita la el cu atata iubire maternă și speranță. Cred cu tărie că de abia astepta sa il vada asa, fericit si plin de viata in felul sau ciudat, pot observa cat de mult il iubeste.

Imi frec ochii obosiți, a fost o zi lungă și istovitoare asa ca de abia astept sa ajungem acasa.

-Stiu ca esti obosită, nu mai avem mult. spuse si ma îmbrățișează. Poti dormi daca vrei, promit ca te voi duce eu in casa.