Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Nayadi Misigan nu a descoperit până acum viața în adevăratul sens al cuvântului. Provenind dintr-o familie înstărită, reușește să creeze numai probleme, într-un mod diferit.
Naya nu a mers niciod...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
5. Tipii ca el nu sunt buni pentru fete ca tine
Închid ochii și încerc să nu mă gândesc la faptul că poate fratele meu nu se va întoarce în seara asta, ceea ce e foarte probabil. Dar, ca de obicei, nu mă conformez. Și mă mai și stresez cu ideea că tata nu poate și nici nu a încercat vreodată să fie tata... cu adevărat. Ceea ce chiar e inuman, aș putea spune. Nu aș fi crezut că bărbatul ăla care-mi cumpăra bomboane când eram mică, avea să devină tipul ăsta rece și insensibil de astăzi. Aproape că nu-l recunosc. Nu că aș fi făcut-o vreodată în întregime.
Închid ușa camerei mele după ce intru în ea și mă îndrept spre pat, cu telefonul la ureche, așteptând vocea lui Kyle, care nu întârzie să apară.
— Naya? S-a întâmplat ceva? îmi mușc buza când îmi dau seama că am avut dreptate și că da, după tonul folosit, nu-i unde e pentru distracție.
— Ești bine? las cuvintele să-mi părăsească buzele înainte să le pot opri, dar, la urma urmei, îl pot întreba orice are legătură cu ceva accesibil pntru mine, la care pot ajunge într-o măsură sau alta.
Și bineînțeles că la Kyle necesită mai mult timp și mai multe... măsuri. Stă câteva secunde să se gândească la un răspuns plauzibil. Și într-un final mi-l dă.
— Da, da, sunt ok.
Îmi dau ochii peste cap, dar totuși, nu mă opresc aici.
— Cu mine vorbești, îl anunț, deși știe.
Îi aud râsul înfundat și zâmbesc incontrolabil. Mereu mi-a plăcut cum râde, pare fericit când o face. Și poate că asta înseamnă de fapt să râzi, fericire. Dar eu și probabil mulți alții suntem conștienți că nu e de fiecare dată așa.
— Oh, serios? Chiar mă întrebam cine-i tipa care-și face atâtea griji pentru mine, chicotește. Sunt bine!
Nu e.
— Să nu stai mult, Kyle!
— De ce?
Îmi las capul în jos, dându-mi părul după ureche.
— Tata s-a... supărat, oftez.
După ce mai vorbesc încă puțin cu el și îi povestesc cele spuse după plecarea lui, înțelege și-mi promite că se va întoarce repede. Partea care nu mă bucură în toată treaba asta este că nu o face pentru el, cum ar trebui în mod normal. O face pentru mine și pentru sănătatea mea mintală, care, din argumentele lui, lipsește cu desăvârșire. A mai spus și că are unde să doarmă în caz de orice, lucru care, din nou, nu mă bucură absolut deloc și nici nu mă mulțumește. Are o casă cu un motiv.
— Trebuie să închid, spun când aud bătăi de pe hol.
— De ce? mă întreabă și sunt sigură că e încruntat.
