- Aceeași vrajeală de doi bani, Hanna?! Nu ai cum sa uiti primul futai, la naiba.
O secundă îi ia ca să treacă prin toate stările posibile. Primul impuls a fost să își ridice mână și să-l mângâie pe toată lungimea nasului, ca altădată. Să se arunce în brațele lui, la picioarele lui, să îi spună tot, să plângă, să îl pocnească pentru felul în care i-a vorbit, să... să... să... Dar învinge furia.
- Du-te naibii, Damian!
Se smuceste din mâna lui și o ia la sănătoasa spre ieșire, fără să vadă nimic în jurul ei. Și, mai bine că nu vede că este în centrul atenție și ca se face de rușine într-un fel memorabil, întotdeauna i-a fost frică de ceea ce trăiește acum. De rușine și de umilință.
- Hanna!
Este gata să dea peste băiatul de la intrare care și-a găsit prost momentul să facă conversație, recenzii sau ce rahat zicea el. Tot ce știe e ca trebuie să se facă nevăzută. Și cum nenorocitul de pământ sigur nu se va deschide să o înghită, nu-i rămâne decât fuga.
- Hanna, stai! Ascultă bine la mine, de data asta nu mai fugi. N-am să te mai scap din ochi, nici de-ar fi să mor.
Cuvintele sunt rostite în urma ei. Deși i-ar fi ușor să o prindă din urmă, nu o face. Ceva îl ține locului, dar tot ce i se învârte în minte ar face scenariul unui film întreg.
Dacă după atât timp soarta a decis să îi pună iar față în față, înseamnă că a venit vremea ca ea să dea explicații. Și i le va cere. Și dacă ar avea de ales care este ultimul lucru pe care l-ar face în viața asta, ar alege explicațiile ei.
Atunci când șatena țâfnoasă trece pe lângă el bolborosind, se trezește din gândurile lui și o prinde de mână.
- Tu nu pleci nicăieri, domnișoară. Am multe întrebări pentru tine și îmi vei răspunde chiar acum.
Îi face semn să intre din nou în restaurant și oricâte priviri fioroase ar primi din partea ei, nu se lasă impresionat.
- Acum!
- Nu merg nicăieri cu tine. N-am să-ți răspund la nimic și du-te dracului pentru că mi-ai supărat prietena.
Incercarea ei de a se misca este sortită eșecului. Chiar n-ai cum să te pui cu el, la naiba.
- Cu frumosul sau pe sus?! Tu alegi.
Pentru întâlnirea cu ea, Hanna, nu era pregătit. Oricât și-ar fi dorit ca într-o zi să o revadă, oricât a încercat si oricâte filme și-ar fi făcut în minte, pur și simplu nu s-a simțit pregătit. Ea e... E Hanna, la naiba. Și cu asta a spus tot.
- N-auzi...
- Ruby, te rog. Ar fi bine să îl asculți la cât de nervos este acum. Te rog.
Isac, blondul splendid, încearcă varianta cu frumosul. Și oricât ar dori-o pe fata, știe ca va fi pentru o scurtă perioadă în viața lui. Dar tot încearcă. Nu ar vrea să o vadă traumatizată de Damian. Și dacă el nu ar interveni acum și fata ar pleca, exact asta s-ar întâmpla. Damian nu renunță niciodată. Tipa care a plecat... habar n-are nimic despre ea deși este cel mai bun prieten al lui Damian. Mereu a bănuit că trecutul lui ascunde ceva. Desigur, asta după ce s-a convins că nu este gay. Dar la cât de furios este acum Damian, nici nu este curios să-i afle rănile care l-au măcinat atât.
Ruby ascultă și se întoarce în restaurant, slabă domnului. Își trântește nervoasă geanta și îi fură un zâmbet lui Isac atunci când bate cu degetele pe masă, parcă gata de explozie. S-ar putea să fie focoasă tipa.
- Zi. Ce vrei să știi? Poarte 37 la picior, pentru că ne potrivim și la haine măsura M. Îi plac cartofii prăjiți și ar mânca dimineață, la prânz și seara, până ar vomita. Muncește ca o sclavă pe un salariu de nimic și habar n-am de ce, pentru că este mai deșteaptă decât prevede legea. Este prietena mea cea mai bună și alt rahat de informație nu o să auzi de la mine.
Ar zâmbi dacă nu ar fi vorba de Hanna. Să-l ferească Dumnezeu pe cea cate o va lua pe guraliva asta. Așa debit verbal el n-a mai auzit. Doar că are o surpriză, ceea ce a spus ea, știe și el. Bine, mai puțin treaba cu servicul.
- Ce lucrează?
- Infirmieră la spital.
Îl privește încruntată când îi spune, urmărind orice mic gest pe fața lui. Nimic însă. Pentru că nu e surprins. Ar fi fost dacă ar fi aflat despre ea ca e full de bani și că nu se gândește la toți ceilalți, mai puțin la ea. Asta-i Hanna. Ți-ar da și haina de pe ea. Doar că lui i-a luat tot ce avea mai de preț. Inima sufletul, liniștea și bucuria de a trăi. De ce? De prost. Pentru că a ales să o iubească tocmai pe ea.
- Unde stă?
Zâmbește la 'hai sictir, doar nu crezi că o să mă prostești, șmechere.'
- În gară, cu mâna întinsă.
Damian mârâie așa cum este obișnuit, mai ales când vrea să primească informații. Nimic însă. Zâmbetul acestei diavolițe nu dispare.
- Iubit?
- Da, vreo doi, trei, nu știu câți mai are acum.
Își ridică sprînceana și doar ca nu zice 'hai, next. Îmi place maxim să-mi bat joc de tine.'
- Altceva?
- Da! Isac, astupă-i gura cum știi mai bine, ca să nu o fac eu, în stilul meu.
Se ridică și pleacă. Oricum a aflat destul și altceva n-are răbdare să mai scoată de la femeia asta. Este infirmieră la spital. Cate spitale sunt în oraș?
- Ah, Hanna. Ah. Dracul e pe urmele tale.
Bună dimi pe o zi ploioasă. Așa cum mă știți, încep de la ceva, ajung la altceva... va veni si descrierea personajelor în curând 😁🙈 Spor la citit😘😘😘
