I can't help but want you (boyxboy)

27

Lavandă.

(...)

Stăteam împreună cu Alysha, urmărind-o cu privirea în timp ce ea lucra la ceva. Era liniște între noi doi, probabil pentru că aveam foarte puține lucruri în comun și nu găseam niciodată despre ce să discutăm. Dar cel puțin petreceam timp împreună. Ca un cuplu.

O examinez scurt, conturându-i formele corpului cu privirea. Era fragedă, poate prea fragedă. Slabă, cu o figură frumoasă, subțire– hainele venindu-i puțin cam larg pe ea. Părul îi curgea peste umeri, în timp ce își mușca îngrijorată buzele pline. Obrajii îi erau rumeni, iar cu degetele subțiri, cu manichiura făcută– și le plimba agale peste hârtiile din fața ei.

— La ce te gândești, iubito? Mă apropii de ea și îi dau șuvițele de pe umăr la o parte.

Timpul se scurgea repede, mama se ofilea în fața ochilor mei. Dacă nu mă grăbeam, nu aș mai reuși să o văd la nuntă. Mi-aș pierde singurul scop pe care îl mai aveam în momentul acesta.

Singura problemă este că știam că Alysha m-ar refuza dacă i-aș propune acum. Este încă foarte nesigură de sentimentele mele, deși simt că ea mă iubește enorm în schimb. Trebuia să o fac printr-un mod în care ea să nu reușească să își pună întrebarea Ce simte el pentru mine? – iar acest lucru nu era chiar atât de ușor.

O sărut gingaș pe pielea dezgolită de firele de păr, un geamăt abia auzit, luat prin surprindere, scăpându-i buzele.

— Ce faci, Chris? Nu am chef de joacă, am teme, își flutură palma prin fața mea, fără să se întoarcă în direcția mea.

Îi prind palma și îi duc degetele spre buzele mele, sărutându-i gingaș și moale pielea palidă. Era roșie, se înroșește atât de repede. 

Dacă aș simți pentru ea măcar un sfert din ceea ce simt pentru Leo, mi-ar fi atât de ușor. Chiar poate prea ușor. Dar, acum mă înecam doar în gânduri, simțind atât de viu și prezent lipsa lui. Îi sărutam pielea ei, dar în mintea mea era el. Îi ascultam gemetele ei, dar mi-l imaginam pe el că era în fața mea. Orice făceam cu ea, undeva în adâncul meu mă întrebam cum ar fi fost cu dânsul.

Și era atât de greu. Atât de greu să mă abțin să nu fug direct la el. Atât de greu să nu las totul baltă.

Trebuia să o iubesc pe ea, dar inima deja îmi aparținea lui.

— Vreau să-mi petrec timpul cu iubita mea, îi șoptesc în ureche, deși cuvântul îmi era înstrăinat pe buzele mele.

— Iar iubita ta este ocupată acum, mă mustră exasperată.

Îmi cobor mâinile spre marginea scaunului și o întorc spre mine, întâlnindu-i privirea. Ochii îmi erau străini, de parcă îi vedeam pentru prima dată. Îmi ofereau o impresie rece, chiar sumbră, fiori trecându-mi pe șira spinării. Dacă mă uitam la el în ochi, vedeam acea sclipire specială. Îmi vedeam reflexia, iar tot corpul mi se încălzea. Vedeam patos, dorință, extaz. Dânsul mă dezbrăca doar cu privirea– iar eu nu vorbesc aici de haine. Mă putea dezbrăca de orice secret, orice gând, de parcă îi aparținea doar lui. Iar acesta era și adevărul: eram al lui. Întrutotul. 

Însă, acum, uitându-mă în ochii ei– vedeam doar reflexia mea goală. Privirea îi era caldă, dar nu mă încălzea cu nimic. Mă simțeam de parcă în fața mea aveam pe cineva străin, pe cineva pe care abia îl cunosc. Și sentimentul pe care îl simțeam în momentul în care îi întâlneam privirea lui,  luminoasă, fierbinte– nu era nici pe aproape de golul și bezna ce se lăsa în interiorul meu când îi vedeam ochii ei.