I can't help but want you (boyxboy)

30

Mânjit cu sânge.

(...)

POV. Leo

M-am și așteptat ca idioții ăștia să se supere pe mine, dar nu credeam că atât de repede vor realiza că este greșeala mea. M-au cărat cu forța în biroul lor și acum trebuia să-l aștept pe nimeni altul decât dragul Jadon Sanford – ultima persoană pe care voiam să o văd în momentul acesta. Nu-mi plăcea boșorogul ala.

Cred că am câteva vânătăi de la tâmpiții ăia– nu pot să-mi zică doar să-i urmez în loc să mă ieie pe sus de parcă nu știu limba română?!

Nu am fost în biroul acesta prea des. Îl evitam cât puteam de mult pe Jadon, dar cum se zice: de ce îți este frică, de aia nu scapi. Eram și eu om, iar de a greși nu este atât de dificil. Prin urmare, trebuia să mă aștept că nu puteam scăpa pur și simplu. Jadon era pur și simplu un monstru pe pământ, cu barba sa nerasă, cu vocea groasă și cu fața de parcă a fost scăpat la naștere. 

Jadon era Jadon– avea și numele de rahat, nu mă miram de ce era nervos. Și eu dacă aș fi arătat așa și as fi avut numele său, aș fi fost un morocănos. Mai ales ca pe lângă toate astea, săracul mai era și prost. 

Și fiul său a moștenit ultimul lucru.

Ieri trebuia să-i strecor nu știu cui droguri în apă. Nu reușisem, astfel că nici ei nu au reușit să-și ducă planurile până la capăt, iar toată vina a căzut pe umerii mei. Nici nu am ripostat cine știe ce, aveau într-o oarecare măsură dreptate: capul îmi era în alt loc. Nu m-am putut concentra deloc asupra pe ce făceam.

Și cum oare să mă concentrez când gândul îmi era doar la bărbatul cu părul negru, cu ochii albaștri și cu un semn sub ochiul drept?

La naiba, mă simțeam atât de vinovat că a trebuit să îi spun adevărul. Nu am vrut să-i rănesc sentimentele, însă nu am avut altă alegere. Dacă continua să rămână cu mine, nu era corect. El risca atât de multe, iar eu în schimb nici măcar nu îl plac înapoi. Sunt un idiot pentru chestia asta și prefer să fie așa, decât mai târziu să ajungă să regrete la fel cum o fac și eu.

Dar tot nu îmi puteam lua mintea de la el. Vinovăția mă măcina pe interior, de asemenea și faptul că mie chiar îmi plăcea să-mi petrec timpul cu el. Chris chiar nu era o persoană rea și în timpul ăsta m-a ajutat enorm, dar mă simțeam mult prea vinovat deoarece nu puteam să-i întorc nimic dintre acestea înapoi. 

Eram oribil și la suport emoțional, și la îndrăgostit, și la ascuns secrete. Simțeam că dacă mai stătea doar puțin cu mine, aveam și îi spuneam totul. Și poate nu ar fi fost rău, dar știam în ce fel de pericol îl băgam pe el dacă făceam asta.

Ce idiot sunt. Dacă aș fi avut o viață normală, mi-ar fi plăcut să-i dau lui o șansă. Dar problema era că nu aveam. Mai exista și un oarecare nemernic care nu ar ezita de două ori înainte să-mi distrugă viața.

Ușa este trântită cu toată forța de perete, ceea ce mă face să tresar. Era Jadon, iar privirea sa emana toată frustrarea și iritarea care exista în lume. Aveam impresia că vedea roșu, deoarece împinge ușa cu piciorul înapoi și se apropie de mine cu pași rapizi.

— Leonardo, ce idiot ești! îmi pronunță numele cu frustrare, apropiindu-se de mine.

Iau o gură largă de aer. Cel puțin era direct, nu știam ce sa zic legat de asta. Nu era cea mai frumoasă scenă pe care aș putea să o văd în viața mea.