Daemonium

Cspitolul 11

Distruge !

~Alex ~

    O strâng în brațe puternic .Amândoi stăm pe salate îmbrățișați fără să spunem nimic linistea domnind între noi .Inima îi bate cu putere parcă vrând să-i iasă din piept, ușor câte ușor pot simți cum se mai liniștește.
      Stăm îmbrățișați mai bine de o oră ,mă uit la aceasta și văd că a adormit ,doarme așa de linistită. Inima încă nu îi este înghețată complect ,nu știu de cât timp este pe tron dar încă are sentimente.

    Mă ridic ușor având grijă să nu o trezesc, acum pot să-mi pun planul în aplicare .
     Mă uit la micul înger ce doarme pe salteaua murdară  eu zâmbind  ,o să  o  distrug ,va plăti pentru faptul că mi-a omorât sora !Într-adevăr, nu mă deranjează chiar așa de tare că e moartă  dar acum nu mai am pe nimeni .

      Mă apropii de grati căutând ceva.Dau o cărămidă la o parte și scot un mic cuțit pe care l-am căpătat de la Marco în timpul mici lui distracți .Vine foarte des să mă viziteze și știu cât de bine îi pare să mă vadă așa, până la urmă eu i-am  distrus acasa ,i-am omorât familia și l-am luat să mi se supună.

     Mă apropii de fată încet nevrând să o trezesc ,mă pun în genunchi lângă aceasta ridicând cuțitul deasupra capului .

-Vise plăcute îngeras.

    Dau să o înjunghi dar ceva mă oprește.Aceasta începe să vorbească în somn rostind niște cuvine în latină deodată mâinile începând să-i strălucească.

~Lia~

       Stau pe tron uitândumă într-un punct mort .Sunt scufundată în liniște, nimeni nu e lângă mine ,sunt doar eu și cu mine ...
    Mă ridic și mă îndrept spre o ușă ce duce în cel mai frumos loc din Iad ,grădina cu trandafiri. De când am venit aici nu am văzut loc mai frumos în Iad  ,tufele cu trandafiri negri  ,roși și albi ce strălucesc ,un leagăn din lemn negru, e atât de frumos.

     Mă așez pe leagăn și privesc trandafiri în liniște.Nu credeam că viața mea va fi așa ,înainte credeam că nu mai am nicio scăpare, credeam că voi rămâne servitoare  tatălui meu .
   
     Vântul începe să bată cu putere ,aud cum niște pași își fac apariția aproape de mine ,nu stiu cine e dar nici nu-mi pasă. Bătăile inimi nu i se aud ,în aier find  doar mirosul trandafirilor superbi ce se mă înconjoară.

   - Ți-a fost dor de mine ?

   Vocea asta ...Nu poate fi adevărat,e chiar aici!Nu am mai văzut-o de mult timp ,vocea ia rămas aceași .

-Bună...Sidonia .

     Rămân blocată când o văd, părul alb acum cu șuvițe  negre , chipul plin cu zgârieturi și vânătăi și ochii...ochii îi sunt complect negri ,e îmbrăcată într-o rochie lună de un roșu aprins .

     Aceasta vine spre mine cu un zâmbet pe față eu dândumă  doi pași înapoi gestul meu făcândo să se încrunte.

- Sa întâmplat ceva ?spune aceasta uitânduse în ochii  mei .

- Te-ai...te-ai schimbat.

   Aceasta își lasă capul în pământ  și acum că mă uit mai bine la rochia acesteia pot vedea că este roși datorită petelor de sânge .A fost torturată,ce sa întâmplat cu ea ?

- Nu eu m-am schimbat...Tu ai făcut asta .

- Ce?

    Aceasta își ridică capul și vine lângă mine apucândumă de mâini strângândumă puternic, se uită în ochii mei și pot vedea milă, tristețe și puțină invidie.

- Ai grijă!Nu te încrede în el ,nu îl ascultă!

-Sidonia ce se întâmplă? În cine să nu mă încrede?

   Aceasta se dă un pas în spate și văd cum lacrimile îi curg pe obraji , mă  apropii și îi sterg o lacrimă .
   Aceasta mă privește tristă ochii revenindui la normal.

- Nu te încrede în demonul cu chip de înger...

    Astea sunt ultimele cuvinte pe care le aud înainte de a mă scufunda într-un întuneric .
      Sunt speriată,nu mai înțeleg nimic .La ce se referea Sidonia când a spus să nu mă încred în,, demonul cu chip de înger "?
   Mâinile încep să-mi strălucească, aripile ieșind la iveală penele negre strălucind și ele ,,Ce se întâmplă?" îmi spun în gând . În întunericul ce mă înconjoară văd o lumină albastră nu departe de mine ,încep să merg spre ea dar simt cum iau foc  ,mirosul de fum vine de la aripile mele negre ce ard puternic o flacără albastră distrugândule .Alerg cât pot de repede spre lumină sperând că pot fi salvată într-un fel, dar parcurg doar  jumătate din drum că aripile îmi sunt distruse complect .Nu mă opresc din mers ,continui să merg  chiar dacă durerea e mare ,merg până când picioarele mă lasă căzând în genunchi .

     Mă uit în față și văd că lumina era de la o sabie ,o sabie frumoasă ce este cuprinsă de flăcări albastre ,flăcări ce seamănă fix cu cele ce mi-au distrus aripile ...
     Îmi întind mâna pentru a lua sabia ,credeam că o să sfârșesc arsă de viu în acest  coșmar dar imediat ce sabia face contact cu pielea mea aceasta începe să strălucească și mai tare flăcările cuprinjândumi corpul ,dar nu mă speri ,flăcările îmi dau o stare de liniște.

     Îmi închid ochii simțind cum tot răul din lume îmi curge prin vene ,puterea e mult prea mare .Îmi deschid ochii acum ei având culoare albastru ,un albastru ce strălucește puternic  ,părul îmi este albastru ,strălucind și el ,o armură neagră se formează așezânduse perfect pe corp .
    Un zâmbet mi se așează pe chip atunci când mi-am dat seama că nimeni nu mă mai poate distruge ,nimeni !
     Acum trebuie să aștept doar să astept, trebuie să aștept ca să ies din acest tărâm al umbrelor un coșmar pentru alți ,un paradis pentru mine .

-Răul va domni ,binele va pieri...