Îi sărută blând sânii. Doamne, cât este de bine...
Mugurașii sensibili sunt răsfățați sub asaltul dulce al limbii lui. Geme insesizabil și își afundă mai adânc mâinile în părul lui mătăsos. Cu nici un alt bărbat nu se poate simți așa. Numai gândul la el, privirea lui sau atingerea o pot face să își piardă mințile. Îl iubește, îl adoră, și așa va fi toată viața, după cum și-au promis.
- Iub?
- Da, gurița mea.
- Te iubesc!
Zâmbetul acela care o duce pe cele mai plăcute culmi se întinde pe fața lui și se ridică puțin să îi sărute buzele.
Buzele acestea... sunt cel mai dulce păcat pentru ea. Le adoră și ar fi capabilă să facă moarte de om pentru ele. Nu se poate sătura nici de sărutări caste, dar când își împletește limba cu a lui, într-un sărut interminabil și erotic, simte fericirea pe deplin. Și sfârșitul lumii poate să vină, ei nu se vor despărți niciodată. Este mai presus de orice, este fără cuvinte și minunat.
- Și eu te iubesc.
Se despart cu greu din sărut, dar revin iar și iar. Cel mai dulce drog. Mult mai plăcut decât țigara cu care se prostesc ei uneori. Nu există termen de comparație. Așa a fost mereu în brațele lui. El practic este drogul ei, fără de care nu își poate vedea viitorul și întreaga viață.
După un timp, își ridică privirea și se uită în sufletul ei. Da, acolo îi este locul. Și nimeni nu i-l poate lua vreodată.
Îi mângâie nasul ascuțit și îi face semn că poate continua. Se simte mai pregătită ca niciodată. Nu are nici un dubiu în privința ei, a lui sau a viitorului. Le este scris să fie împreună.
Îi mai sărută o dată buzele și se îndrepta spre gâtul ei lung și subtire. Lasă sărutări umede în urmă și îi măsoară pulsul accelerat cu vârful limbii.
Este nerăbdătoare, fericită, îmbătată de dragoste.
Își strânge degetele în jurul unui sfârc și Hanna geme dulce. Ea este perfectă, iar el cel mai fericit... Și o iubește atât de mult. Pur și simplu atracția și dragostea lor se simte în aer, ori de câte ori sunt împreună. Toți o știu, chiar dacă poate nu sunt de acord. Dar aici nu este vorba despre altcineva, ci doar despre dragostea lor.
Îi sărută umărul firav și se minunează împreună când fata are o tresărire. Îi place, iar el este nerăbdător să îi facă orice plăcere.
Explorează mai amănunțit zona, până se asigură că nu a mai rămas nici o bucățică de piele nesărutată și atunci revine la sâni. Sunt frumoși, sunt mici și dulci, iar sfârculețele roz... o nebunie. Damian crede că nu se poate sătura niciodată să îi guste și să îi sugă până îi ajung pe cerul gurii. Ar putea să facă asta non stop, cât este ziua de mare și e sigur că nici Hanna nu l-ar refuza. E plăcerea amândurora.
După ce le oferă același tratament ambilor sâni, cu sărutări ușoare, supt și mângâiere, se lasă mai jos. Spre abdomen. Și îl sărută până ajunge la buric. Alt punct de interes și de plăcere. Aici se joacă. Știu amândoi că Hanna întâi se gâdilă, apoi se zvârcolește de plăcere. Dar astăzi simte diferit. Astăzi se mișcă sub mâinile lui, nerăbdătoare, care nu sunt o secundă în același loc. Simt amândoi că iau foc și fără nici un cuvânt rostit, Hanna își ridică fundul, iar Damian îi trage blugii de pe ea. În sincron. Gândesc la fel și poate și de aici dragostea asta atât de mare.
Când se privesc în ochi, simt amândoi un moment tensionat, dar nimic nu le poate opri focul care le gonește prin vene. Se iubesc și asta e tot ce contează. Nici unul nu are dubii în această privință.
Se înțeleg din priviri. Răspunsul fiecăruia este 'da, din toată inima'.
Cu ochii în ochii ei, pentru a nu scăpa nici un moment de plăcere, întipărit atât de bine pe chipul ei frumos, se apleacă din nou și îi ia în gură un sfârc pe care îl sărută și îl încercuiește lent cu limba.
Suspină lung fără a se rușina de extazul pur care o cuprinde și își împletește degetele in părul lui, în timp ce băiatul își împarte în mod egal atenția sânilor săi. Își da capul pe spate și închide ochii în timp ce savurează mișcarea limbii lui atente.
Limba lui pornește în sus, încet, printre sâni, până ajunge la bărbie și sfârșește cu un sărut mic.
- Te iubesc!
Focul din Hanna este pe cale să explodeze. Amărâta asta de inimă nu s-a gândit niciodată că poate simți atâta dragoste.
- Te iubesc și eu.
Își lasă din nou capul în jos, undeva în zona abdomenului și murmură cu buzele lipite de buricul ei.
- Te voi iubi mereu.
Nici nu se poate simți mai fericită de șoaptă lui care îi vibrează până în străfundul ființei. Asta e tot ce își dorește și mulțumirea cea mai mare este faptul că știe că se va ține de cuvânt.
Cu ochii închiși, de emoție și nerăbdare, îi trage încep chiloții de-a lungul picioarelor.
* Bip bip bip, este timpul să vă treziți! Bip bip bip, este timpul să vă treziți!
Ferească... Mi-a fost atât de greu să scriu capitolul asta... deși este scurt, mă chinui la el de zile bune, dar am vrut să vă ofer un mic cadou😁
Va doresc un an nou fericit, plin de lucruri bune si multa dragoste. La multi ani 2021! Spor la citit 😘😘😘