𝑬𝒍 & 𝑬𝒂

✰Capitolul 2✰

Mâță a ascuns ghiarele

    Peretele asta alb este foarte interesant . Ah, de ce este stricat de o mica gaura, de fapt este perfect aceea borta mica abia observabila îl face perfect . Ce poveste are acest perete, oare ce are de povestit. Posibil ca a văzut atâtea de multe lacrimi, tristețe și fericire. O aud prin vis pe doamna diriginta care ne vorbește despre viata, cariera și cum sa nu ajungem profesorii ca este o meserie banală. Părerea mea ca nici o meserie nu este banala dacă  îți place cea ce faci.

   Îmi îndrept atenția spre diriga când vad ca se ridica în picioare de pe marginea catedrei și își strânge lucrurile. Ma uit la ghiozdanul meu cum sta rezemat de peretele alb. Îl sustrag cu atenție de acolo sa nu-l murdăresc mai tare fata de cum era. Imi fac loc spre holul care este foarte aglomerat și încerc sa supraviețuiesc, doamne asa îs vai de capul meu te rog frumos păzește-ma.

  - La dracu uită-te pe unde mergi, aud o înjurătură fix în urechea mea. Îmi deschid ochii și ma vad pe jos, nu chiar într-o poziție tocmai ortodoxa. Ma uit la persoana din fata ochilor mei, atunci îmi dau seama ca nu am căzut peste un simplu om, am căzut peste el. Idiotul, boul, nenorocoitul pot continua cu mii si mii de cuvinte care nu-mi vin acum pe moment. Ma ridic de pe el și îmi scutar blugi negrii care mi se pare mie ca ma fac puțin mai slaba decât sunt.

     Sunt slaba și nu știu dacă sunt slaba de suflet sau la corp, nu am un motiv anume sa spun asta acum, dar asta simt. Ma uit la el cum sta jos cu o privire întunecată care ar putea omora sute de persoane. Zâmbesc slab și trec pe lângă el de parca nu s-a întâmplat mimic. As vrea sa ma prindă de mana să-mi spună ceva, de ce? Ca mereu se întâmplă asta în basme, dar nu aici. Aici este viata, realitatea

  Nici nu știu când ajung afara, dar simt cum lumina soarelui care bate destul de puternic ma străpunge cu putere. Ma îndrept cu multa atenție spre cămin, dar se pare ca galaxia are alte planuri cu viata mea. Aud cum cineva ma striga asa ca ma opresc fix înainte de a urca scările. Ma întorc cu fata spre un băiat blond cu ochii alabastri ca marea. Mereu am urat marea are multe secrete întunecate. Îl vad cum îmi întinde caietul verde cu un mare zâmbet pe el.
 
    - Oh. Mulțimesc. Spun eu puțin stânjenita.

   - Nu este nici o problema, ma cheamă David Puth. Spune el cu un zâmbet smecheras . Te-am întrebat eu cum te cheamă? Spun eu în gând, dar încerc sa fiu politicoasa mama ar fi mandra de mine.

   - Eva Tesory. Spun eu, dând mana cu el.

  - Bine, eu ma duc simt cum cineva vrea sa ma bata dacă mai stau mult și mai vorbesc cu tine. Spune el puțin stresat și aleargă pe scări în jos. Ce naiba?

   Nu prea bag de seama, asa ca ma întorc la scările șubrede și la ușa din camera mea care dintr-un miracol avea cheile deja puse în broască, sper ca nu le-am uitat eu azi dimineață.
    Aud un tușit în spatele meu și ma cripsez atunci când un parfum pe care îl cunosc destul de bine îmi inunda nările. Sunt aici deja de 3 zile, asta e 4 și deja îmi este dor de casa acolo era liniște și nici el nu era.

   Ma prefac ca nu am auzit nimic și întru în camera dar întra și el după mine, normal sa ma lase în pace dar ce marțian te crezi Eva.

   - Dacă dorești scuze degeaba ai venit aici. Îl vad cum zâmbește ca un prost și se pune pe patul meu moale, ieși de acolo javra îl strici cu parfumul tău perfect.

   - Nu plec de aici pana nu aud niște scuze și poate un pupic asa de îmi pare rău. În vise biatasule, tu nu ma vezi pe mine să-ți dau un "pup".

- Dacă îți spun "scuze" ai sa pleci?

-  Tu chiar ești surda?

- Știi ceva poți sa stai aici, asa ca eu ma duc pana la biblioteca. Te pup fraiere, și îi trimit bezele în aer. Cum naiba? Sta în fata ușii mele cu un zâmbet diabolic și vine spre mine, ma dau tot mai în spate pana ce ajung sa dau de coltul patului. Câcat!

  - Acum nu vrei sa ma mai pupi, unde e curajul draga. Mâță a ascuns ghiarele? Ma uit la el puțin speriata și furioasa ca am căzut în plasa.
Aud cum usa se trântește de perete, dar bratul lui îmi blochează vederea.

  - Adam ce naiba? Niciodată nu am fost mai fericita sa ii aud vocea colegei mele de camera. Îl aud cum mârâie și îmi spune în șoaptă ca nu am scăpat.

   - Nina, ce plăcere. Uh, arăti ca un om mort. Latră javra care încă nu se da plecat.

  - Prietene, dacă nu pleci de aici îți dau un șut fix acolo jos știi tu unde doare. Îl vad cum rânjește și se îndreaptă spre ea cu pași măriți.

  - Proaste alegeri are prietenul meu la ales iubite, dar cine știe cum ești în pat. Colega mea de camera se face roșie la fata și ii da un sunt fix unde a zis ea ca doare cel mai tare.

  - Te-am anunțat Adam, acum vreau sa pleci de aici pana nu ma enervezi și îți mai dau una. Ești ok? Ma întreabă colega mea. Dau din cap în semn ca da și ma așez pe pat prea obosita, am avut perfecta dreptate parfumul lui încă se simte pe perna mea.
   Saptamna asa o sa fie nașpa, asta am crezut eu.
 
***

    Ultima zi din saptmana asta, care a fost destul de ok. De el nu am mai dat și la naiba gândul meu e nu mai la el. Oare e bine? Din ferecire băiatul cu privirea mari, care îl cheamă David este foarte de treaba și amuzant, este o companie perfecta. Eu cu Nina am devenit cele mai bune prietene, era și normal suntem colege de camera. Aud un clinchet, semn ca colega mea a venit acasă.

  - Mergem la club, spunea ea intrând totul într-un zambet. Cee? Nu, nu mulțumesc.

  - Retific eu pentru tine, mergi în club. Spun eu vesela ca ea, o vad cum se uita urat la mine abținându-se sa nu ma înjure.

  - Nț, nț, nț mergem. Spunea ea ce se îndreaptă spre mobila și scoate o rochie neagra mulata ce o arunca spre mine. Și te îmbraci cu aia, spunea ea după continuând propoziția. Nici nu încerc sa ma lupt cu ea și poate putina distracție nu o să-mi strice nu? Cu cine vorbesc aici la ora 11 sunt acasă în pat, în pijamalele mele cu unicorni dormind.

  În capitolul următor

- De ce continui sa dansezi cu diavolul și sa te întrebi de ce ești în iad? Ma uit la el cu ochii mari știind ca are dreptate, de ce fac asta? Ma desprind de el și ma întorc inapoi la masa din colt, la naiba Nina tu și cu planurile tale generale.

     Viata este un joc. Ori ești jucător ori jucărie.

   Si uitati următorul capitolul, îmi pare rău că a apărut asa târziu si e și scurt dar l-am sters de 3 ori pana acum. În afara ca nu am timp, nu știu de Crăciun ar fi trebuie sa fiu odihnita dar de unde ca ma simt mult mai obosita.