L-a cunoscut în momentul în care niciunul nu îndrăznea să mai ceară nimic de la soartă. Timpul nu trecuse peste ei, ci împotriva lor. Dar atunci când erau împreună, timpul nu părea să mai meargă. Lumea și trecutul nu mai conta. În ochii ei, el era ca un armăsar pur-sânge. Era sălbatic! Era dur! Era pasional! Era de neîmblânzit! Era de o frumusețe copleșitoare! Era pansamentul ideal pentru inima ei rănită! Era cel care avea să o învețe să trăiască... Sau cel care avea să devina mai important ca însăși viața ei...

Cuvintele au fost trecute prin noroi, prin iubire, prin vrajbă, prin durere, prin frumusețe și haos. Cuvintele nu-mi aparțin, ele sunt parte din tezaurul global. Cuvintele nu, dar împregnarea din ele, da. Spun prostii. M-am pierdut. Mă caut, mă găsesc și mă târăsc. Prin glod și frunze de pandișpan. Am murit sau încă mă mai chinui?

Îţi pui inima pe foaie Şi o faci să pulseze în continuare.