Lista de lecturi a lui Elisabeta_lcr
5 dzieł
Family Sins: I. Desire autorstwa NyxVonB
NyxVonB
  • WpView
    Odsłon 3,523
  • WpVote
    Głosy 297
  • WpPart
    Części 11
"Sub cerul ars de soarele Californiei, pasiunea devine o armă mai periculoasă decât orice glonț." Pentru cei care iubesc întunericul ascuns în spatele privirilor mistuitoare, Pentru cei care știu că iubirea poate fi cea mai periculoasă dintre arme, Și pentru cei care nu se tem să se avânte în jocuri interzise, chiar dacă miza e sufletul lor. Această poveste este pentru tine, cel care știe că uneori riscul nu e doar o alegere - e singura cale de a simți că trăiești.
Sirius autorstwa MiraCharis
MiraCharis
  • WpView
    Odsłon 160,186
  • WpVote
    Głosy 12,014
  • WpPart
    Części 33
„Orice poveste are un început, uneori imprevizibil, alteori plăcut. Povestea mea a început cu sfârşitul tuturor existențelor. S-a întâmplat într-o noapte când stelele s-au desprins de cer, întunericul a dominat lumina, trupul meu a vibrat şi pentru o singură clipă am putut să simt o pulsaţie fragilă a inimii. Târziu, însă, am realizat că nu inima mea pulsa, ci inima lui. M-a privit şi cu un singur zâmbet am ştiut că o să respir prin el pentru tot restul vieţii mele."
Războiul inimilor frânte autorstwa LexaEAG
LexaEAG
  • WpView
    Odsłon 132,201
  • WpVote
    Głosy 6,867
  • WpPart
    Części 50
- Spune-mi că ești a mea, îmi șoptește pe piele, iar eu încuviințez ușor din cap, coborându-mi mâinile pe corpul său. - Sunt a ta... îngaim cu greu, încercând să mă adun, dar îmi este imposibil. Se întoarce asupra buzelor mele, iar inima începe să-mi bată de zece ori mai repede. Felul năucitor în care mă sărută mă face să uit de toți și de toate, iar eu în mijlocul acestei nebunii îmi dau seama de un lucru care a fost mereu în fața mea, care a fost mereu atât de evident! Nu sunt doar îndrăgostită de el, ci îl iubesc în toată regula. Îl doresc cu adevărat. Nu am crezut vreodată că iubirea poate să fie un sentiment atât de puternic, atât de pur, de simplu și complicat în același timp, atât de mirific. Ceea ce simt pentru el e pură magie. Iar ceea ce se creează acum între noi e o conexiune indestructibilă. " Dezbracă-mă de sentimente Fă-mă să uit de regrete. Un sărut și o țigară, Lasă durerea să dispară... " 🦋 Suflete de cristal - Volumul II 🦋
Suflet Pierdut autorstwa LexaEAG
LexaEAG
  • WpView
    Odsłon 194,066
  • WpVote
    Głosy 8,671
  • WpPart
    Części 54
- De ce vrei să fumezi? întreabă brusc, privindu-mă în ochi. - Fiindcă e o iluzie care funcționează pe moment. Îți păcălește creierul și te face să uiți pe pentru câteva clipe de toți și de toate. Iar eu... bănuiesc că am nevoie de asta în momentul acesta, îmi mușc buza inferioară, plecând privirea, oarecum rușinată. - Pe cine vrei să uiți? întreabă brusc, determinându-mă să deschid ochii. Rămân blocată preț de câteva secunde cu privirea asupra sa, căutând în ochii săi întunecați răspunsul la această întrebare. - Pe mine... zâmbesc firav, iar o lacrimă stingheră mi se prelinge pe chip. ***** - Nu fă lucruri pe care s-ar putea să le regreți mai târziu, lucruri care-ți vor bântui nopțile... - Mi-au spus să stau departe de tine, șoptesc, mângâindu-i maxilarul. - Și de ce nu o faci? clipește leneș, privindu-mă printre gene. - Pentru că nu vrei să stau departe de tine, pentru că nu vreau să stau departe de tine, cel puțin nu în seara asta... - E o greșeală, Aiyana... îngaimă, ferindu-și privirea. - E ultima greșeală din seara asta, murmur, strecurându-mi degetele în părul său de abanos. Tresar ușor când se îndreaptă brusc de spate și-și apasă buzele peste ale mele în timp ce mâinile sale îmi împing corpul în jos, contopindu-se perfect cu al său. 🦋 Suflete de cristal - Volumul I🦋 Publicare: 01.08.2021- 27.11.2021
Iubire Periculoasă I. Obsesie (Versiunea Nouă) autorstwa XCalypsoX
XCalypsoX
  • WpView
    Odsłon 378,491
  • WpVote
    Głosy 19,388
  • WpPart
    Części 31
𝓚𝓪𝓽𝓱𝓮𝓻𝓲𝓷𝓮 „Când l-am văzut pe el, am ştiut că iadul mă va înghiţi într-o zi. Îl numesc demon, dar puţini ştiu cât de atroce este cu adevărat furia lui. Cât de sângeroasă poate deveni răzbunarea lui. Cât de înnebunitoare îi este atingerea." 𝓗𝓪𝓻𝓻𝓲𝓼 „Nu mi-am mai simţit niciodată bătăile inimii, până am văzut-o pe ea. Nu am ştiut că o singură privire poate crea o obsesie atât de puternică, o dorinţă atât de turbată. Ei o văd ca pe un înger, dar eu i-am citit sălbăticia din privire. I-au rupt aripile şi au lăsat-o să cadă. Eu am aşteptat, cu braţele deschise."