" - Da, stăpâne! am răspuns eu, cu glasul mai slab ca niciodată. Chiar dacă priveam în pământ, știam că rânjește. Știam și ce urma să spună. - Ridică-te! a șoptit în timp ce se apropria de mine. Tăcerea ce se lăsase în cameră era sinistră. Perdeaua diafană flutura în bătaia vântului, lăsând lumina difuză a lunii să pătrundă în încăpere. Simțeam cum inima mi-o lua razna. Tremurând, m-am ridicat în picioare, încercând să îmi păstrez echilibrul. Singurul lucru care mai lipsea era să cad pe acolo. - Mai ții minte jurământul pe care l-ai făcut? mă întrebă cu o voce irezistibilă, aproapre simțind cum mă sufoc din cauza distanței minuscule dintre noi. - Da..., am început să spun, în timp ce ochii lui mă devorau, iar mâna lui se odihnea la baza gâtului meu. - Atunci știi faptul că ești a mea, numai a mea! a șoptit el, iar vocea i-a tremurat. Îi simțeam respirația fierbinte pe fața mea. Am închis ochii încercând să îmi potolesc bătăile inimii și să îmi reprim dorința de a-l săruta. - Acum poți să pleci! a spus depărtându-se de mine, rupând magia momentului. Nu știam dacă să fiu dezamăgită sau să respir ușurată pentru că am scăpat. Am dat din cap, făcând o ultimă plecăciune, cu toate că era întors cu spatele la mine, apoi am ieșit din camera lui, îndepărtându-mă pe coridorul întunecat. - Stai! a strigat, alergând spre mine în timp ce m-am oprit și nu mi-am putut stăpâni un zâmbet..." #3 fantasy - 4.03.2019

|Prințesa Diavolului| Lucrezia ar face orice i-ar sta în putere pentru a-și apăra poporul și a pune la adăpost Neamul Cantacuzinilor. E datoria ei în calitate de moștenitoare și și-ar încredința sufletul până și Necuratului. Dar Iadul nu e niciodată prea departe, iar Întunericul o revendică chiar în ziua nunții ei. Lucrezia se învoiește să-i devină ursită celui mai aprig dușman pe care omenirea l-a cunoscut vreodată. Monstrul cu chip de om care răpește noaptea viețile fecioarelor - Diavolul însuși. Atât timp cât consoarta lui nu-i încalcă porunca și nu îndrăznește să crâcnească, sângele nu va curge. Nici al ei, nici ai celor pe care-i iubește. În castelul rece și întunecat însă, iubirea și secretele se urzesc în mare taină și se întrepătrund cu șuieratul vântului și urletul lupilor care sfâșie crestele Carpaților. Ce ar trebui să fie pace se preschimbă în război, iar Moartea începe din nou să dea iama în câmpul cu suflete. Dar ce te faci atunci când chiar și morții încep să iubească? Căci într-un tărâm fără regi, Lucrezia a fost destinată să devină regină. All rights reserved AnnaFeodorovna. Coperă realizată de MeganLight.

Volumul II al seriei "Imperia" Curtea regală nu a fost nicicând un loc mai sângeros decât acum. Imperiul e pe cale să se prăbușească, iar miza supremă pentru care toți calcă pe cadavre s-a transformat dintr-odată într-o coroană otrăvită. Rosalind ar trebui să fie în siguranță. Poartă în pântece copilul prințului și a devenit ea însăși o Mephisto. Dar lumina se poate transforma ușor în întuneric, iar orice speranță se poate sfărma chiar sub proprii ochi. Poate că nimeni nu a fost de la bun început cine a pretins a fi... Mai presus de toate, aproape niciodată dorințele inimii nu se contopesc cu datoria, iar Rosalind se va vedea curând prinsă în capcana propriei iubiri interzise. Secretele încep să se dezvăluie rând pe rând, iar castelul plămădit din aparențe înșelătoare își găsește ușor sfârșitul. Însă orice va fi, sângele va curge... Un rege se prăbușește, în timp ce altul se înalță spre putere. Iar Rosalind își are și ea propriile mișcări plănuite cu grijă. E timpul ca ea să nu mai fie simpla prințesă. Pionul de la început a devenit de-acum un jucător versat. E timpul ca trandafirul să strălucească și să-și capete locul cuvenit... Sau să se lase pârjolit de flăcările dintr-o lume a păcatelor nimicitoare. All rights reserved ©Anna Feodorovna. Copertă realizată de orianaines. ♡

Pecetea Blestemaților #1.1 Volumul II al poveștii "Sub Aripa Diavolului" Obișnuia să fie un om crud, să nu-i pese de ceea ce credeau alții despre el. Rânjea mulțumit când era strigat "Diavolul". Trăise șase veacuri fără să vadă lumina zilei și ar mai fi trăit încă atât, numai să își aibă sufletul pereche aproape. Dar blestemul lui l-a împins din nou în întuneric, în neantul cu care s-a hrănit atât de multă vreme. Rhoda fugise, iar el rămăsese cu nimic altceva decât cu o mână de ființe nemuritoare și o coroană ce îl aștepta de când s-a născut. Era la un pas distanță de a deveni un rege nemilos, iar Rhoda era la o lume depărtare de a-l împiedica. Tot ce rămâne de făcut acum era să aștepte destinul să-și înceapă jocul. Copertă făcută de @SmileyGraphics

Daemen Blakit al II lea. După asasinarea tatălui său, conform legii, este nevoit să se așeze pe tron și să ia ceea ce i se cuvine. A fost privit cu neîncredere și dispreț, atât de supușii săi cât și de inamicii dornici să pună mâna pe Ținutul Focului, cel mai pur dintre toate. Căci cum putea un fiu risipitor după care suspineau toate fetele din regat, un desfrânat, să readucă gloria tărâmului „Royalia"? Au trecut 365 de zile de atunci. Daemen a lăsat lacuri de sânge în urma sa, și-a reîntregit regatul, a cucerit și a supus mii de ținuturi învecinate. Nu a iertat pe nimeni. Și-a câștigat onoarea, respectul și frica. Supușii săi îl onorau, căci adusese cinste pământului lor. Îl respectau, căci faptele nu-i arătau vârsta. Renunțase la perioada sa de sălbăticie și devenise un conducător. Dușmanii nu-l onorau și nici nu considerau că le-ar merita respectul. În schimb împărțeau ceva cu royanii: frica. „Să te temi de pietrele de aquamarin pe care le are înloc de ochi. Să te temi de focul pe care-l trimite înloc de privire. Să te temi de acel rânjet, căci e semnalul pe care ți-l oferă înainte să-ți zdrobească lumea. Să te temi de regele Daemen, fiindcă e însăși moartea în persoană, ascunsă sub un chip divin" Tăcerea lui îți face sângele să fiarbă, căci regele nu vorbește. Oh, nu. Regele ascultă, cercetează, învață. Are mers agil, brațe puternice, picioare lungi. 1 metru nouăzeci de mister, aroganță, putere. Sihara a fost dată în semn de sacrificiu. Mâna singurei fete din Regatul Mării și focul nu avea să le ardă casa din temelii. Dar cum ar putea o ființă ca ea să supraviețuiască în „Royalia"? „E al meu. Îl iubesc. Mă iubește" „Atunci de ce a acceptat propunerea? De ce m-a luat de soție?" strig, incapabilă să îmi controlez furia și amărăciunea din glas Râde. Râde atât de tare, ca și cum ar ști ceva ce eu nu știu.

Intrebarile voastre, completarile mele. Aproape tot ce vreti sa stiti despre inceputul unei cariere in lumea cartilor.