SIENA
8 stories
Jurnalul trecutului (Finalizată) by LucianaMalfoy01
LucianaMalfoy01
  • WpView
    Reads 4,029
  • WpVote
    Votes 246
  • WpPart
    Parts 20
Ce ai face dacă ai găsi un jurnal misterios? Curiozitatea nu ţi-ar da pace. L-ai citi, nu? Dar poate că cineva nu vrea să o faci.Cândva gândurile intime ale unei persoane, trăirile ei, au fost scrise acolo. Emma a fost împinsă de curiozitate iar de atunci viaţa ei s-a schimbat radical. Casa în care s-a mutat nu e ceea ce pare, iar trezirea la viaţă a amintirilor oribile din acea casă o fac pe Emma să le retrăiască. Având doar o singură prietenă în oraşul Washington, care nu este menţionat prea des, află că nu e ceea ce pare. Emma devine o singuratică, prietenii ei din oraşul natal au uitat-o , nici nu păstrează legătura cu ei, acţiunea având loc în jurul anului 1990, unde tehnologia nu era foarte activă. Emma va încerca să scape de chinurile psihice şi puţin fizice de care are parte, părinţii ei neştiind nimic, deoarece aflarea despre aceste întâmplări paranormale, îi poate aduce la moarte. Pe parcursul poveştii se va infiripa până şi o mică dragoste,despre care nu pot spune mai multe. Dacă vreţi să ştiţi mai mult doar citiţi, mulţumesc tuturor celor ce îmi citesc povestea!
Visul spulberat by tanyacovali
tanyacovali
  • WpView
    Reads 5,409
  • WpVote
    Votes 330
  • WpPart
    Parts 31
"Dragostea vindecă dar și ucide. " Povestea tristă a Ellerei, o adolescentă din Londra, care câștigă cel mai mare concurs de balet din Paris, îți va frânge inima.
Iubindu-te pe tine ( Volumul 2 ) by Christina_Mikaelson
Christina_Mikaelson
  • WpView
    Reads 589
  • WpVote
    Votes 57
  • WpPart
    Parts 4
!!! ÎN CURÂND !!! - Fii a mea, Ri, îmi șopti în ureche și îmi mușcă animalic lobul, făcându-mi corpul să tresalte în urma contactului, iar respirația să mi se îngreuneze subit. Mâinile sale îmi strângeau încheieturile, ridicându-mi brațele deasupra capului - lipindu-le brusc de perete - și presându-și și mai mult corpul de al meu, continua să coboare cu săruturi fierbinți pe gât și apoi pe piept. Am rămas inertă, paralizată de toate atingerile sale vulgare, în timp ce corpul începea să-mi ardă doritor și nerăbdător. Aș fi mințit dacă aș fi spus că nu îl doream pe Aaron atât de tare în momentul ăsta. Îmi simțeam pieptul tresăltând dureros de mult, transmițându-mi înțepături până în adâncul pântecelui. Rațiunea urla în concordanță cu inima și trupul, cerându-l înflăcărate. Urmăream flămândă tot ceea ce făcea, străduindu-mă să îmi găsesc curajul necesar pentru a-mi deschide gura ca să spun ceva, însă degeaba. Câteva minute în șir mă chinuii, trasând cu limba cerculețe umede, arzătoare, pe gât și piept, apoi urcă lent înapoi spre maxilar, ca în final să-și zdrobească buzele de ale mele într-un sărut cast. - Te doresc atât de mult, iubito, șuieră printre dinți , mușcându-mi superficial buza inferioară. 21 Iunie 2020
Întâlnire cu destinul (Finalizată) by MajaMaxen
MajaMaxen
  • WpView
    Reads 612,311
  • WpVote
    Votes 37,377
  • WpPart
    Parts 37
În timp ce ea se lupta cu viața pentru a deveni o scriitoare de succes, el încerca să scape de proprii demoni care îl măcinau din interior spre exterior. O întâlnire neasteptată într-un lift și viața lor ia o cu totul altă turnură. El o poate învăța să iubească, iar ea îl poate salva de traumele trecutului, care amenință să îi distrugă sănătatea mintală. Dar ce se întâmplă atunci când secretele devin ziduri de neclintit? Și cum va putea iubirea să treacă peste minciunile și secretele țesute în jurul ei?
Regele by m-am_mutat_pealtcont
m-am_mutat_pealtcont
  • WpView
    Reads 524,708
  • WpVote
    Votes 23,687
  • WpPart
    Parts 38
Volumul I: „Prințul" Volumul al II-lea: „Regele" No description avaiable. Citește și află.
Ordinul Phoenix by IngerulNegru12
IngerulNegru12
  • WpView
    Reads 72,464
  • WpVote
    Votes 5,693
  • WpPart
    Parts 23
👑🔥🐺 Raven este cea de-a doua fiică a Beta-ului haitei Silvermoon. Pentru că nu se transformă la vârsta de 14 ani, perioadă caracteristică vârcolacilor aflaţi în cele mai înalte poziţii, este respinsă de familie, izolată de ceilalţi pentru a nu aduce umilinţă asupra părinţilor şi tratată ca o sclavă. Situaţia se înrăutaţeste odată cu vizita Alpha-ului, fiind nevoie de numai o singură privire pentru a-şi da seama că sunt suflete pereche. Dar lipsa lupului ei îl dezgustă pe conducător şi-l împinge să facă la fel ca toţi ceilalţi, să o respingă. Cu inima frântă în mii de bucăţi, fuge şi jură că nu se va mai lăsa niciodata călcată în picioare. Viața îi este salvată de Drake Colton, conducatorul Ordinului Phoenix. Acest ordin fiind format din 6 membri principali, cu puteri incredibile. Misiunea lor? Păstrarea echilibrului Lumii Supranaturale. ​
Aleasa Lui by RoxaRoxanaRoxx
RoxaRoxanaRoxx
  • WpView
    Reads 44,568
  • WpVote
    Votes 1,532
  • WpPart
    Parts 19
Jessica Dallas...rebela,marcata de ce s-a intamplat in ultimele zile de cad a inceput Invazia,dar vrea sa para puternica in fata lor. Iubea sa iasa cu prietena ei Jade Edwards care aveau o pasiune comuna pentru motociclete. Totul s-a schimbat cand vampirii au inceput sa invadeze lumea. Alexander Knight,regele vampirilor peste care s-a aruncat un blestem atunci cand Kathleen Di Quincey ,fata care trebuia sa se casatoreasca cu el,a fost declarata moarta in urma cu 5 ani. Pentru a rupe blestemul,Alexander trebuie sa isi gaseasca aleasa,cea ce va fi greu din cauza felului lui de a fi.Impunator,dur,nu arata pic de mila. Cand Jessica ajunge la palat,multe se vor schimba...
Sienna ~ Legenda Sufletelor Pereche // FINALIZATĂ // by TheWriterOfMoon
TheWriterOfMoon
  • WpView
    Reads 337,739
  • WpVote
    Votes 19,530
  • WpPart
    Parts 44
A fost profesorul ei de literatură în primul an de liceu. Era primul lui an la catedră. Ea era o simplă elevă și s-au înțeles bine până când, a decis să renunțe la a mai preda, nimeni neștiind motivul. Câțiva ani mai târziu, Sienna are nevoie de cineva care să o ajute cu licența, iar cel care o face, este el. Între cei doi se leagă o poveste de dragoste fără ca ei să își dea seama și să poată controla asta. Dar cine spunea că vor să oprească iureșul de sentimente care îi încearcă?