Acele momente...din viata fiecaruia.

Sanatoriul parasit.Privirile nebune.Rasetele isterice.Zgomotul pasilor...Dar si zambetul lui. Fericirea este un obiect de lux.Dar in acest sanatoriu,fericirea se castiga prin supravietuire.

Am încercat să fiu perfectă, chiar am încercat. Vreau şi eu să fiu ca ele. Toată lumea crede că duc o viaţă lipsită de griji, dar nu. Nimeni nu ştie cât de greu îmi este. Ei mă văd în fiecare zi cu un zâmbet pe faţă, dar nu îşi dau seama că este unul fals. Un amărât de zâmbet fals. Ei nu ştiu că mă simt goală, singură. Am încercat să mă încadrez în lumea asta, dar pur şi simplu nu îmi este aici locul. ©2013 by Vilhemina / Thormented. All rights reserved. copertă făcută de _selkkie_

"Te urasc." "Sentimentul e reciproc." "Atunci cred ca ma bucur, pampalaule." "Ciudato." "O sa iti distrug viata." "Ai facut-o deja." "Imi pare rau." "Serios?" "..." !!Cartea necesită scurtă editare și verificare. Îmi cer scuze anticipat pentru greșelile atât gramaticale, cât și de scriere. Carte terminata în data de 2 ian. 2015!! All rights reserved 2014 - 2015 © GeorgiaIordache

Amintirile o rascolesc pe Alex , care este chinuita de anumite vise îngrozitoare...aceastea insa o fac sa se intoarca in trecut , parca retraind o poveste dramatica dintre doi adolescenți si ironia sortii...

Totul era bine si frumos, pana cand sa isi faca aparitia barbatul misterios si foarte increzut, care crede ca le stie pe toate si care are totul la picioare. Nu spun ca nu este frumos, pentru ca este superb. Dar toata viata mea s-a schimbat de cand am devenit angajata lui. Imi cunosteam cu usurinta sentimentele, si nu "aveam ochi" decat pentru Jacob, si eram sigura de ceea ce simteam. Eram fericita, aveam o familie frumoasa si unita, si nu sufeream niciodata. Bine, doar atunci cand mama a murit, insa nu in acelasi mod cand eram in preajma "sefului meu". Stie cum sa-ti dea lumea peste cap, sa te faca sa nu mai stii de tine, si sa nu mai fii sigura de ceea ce simti. Nu stiu ce simt pentru el, ce e cu mine cand sunt in preajma lui, si habar nu am de ce ma comport asa. Dar cert e ca are o influenta negativa asupra mea, si a intregului meu corp, avand puterea sa ma transforme in alta persoana. Datorita lui ajung sa rostesc din nou cuvintele "Te iubesc", sa sufar enorm si sa vars o mie de lacrimi. Oare am sa rezist vietii asteia? Putem sa trecem impreuna peste toate lucrurile intamplate-unele bune, unele ingrozitoare-sau o sa ne despartim?

Este o descriere a vieții mele, nu cred că sunt singura care are o viață de c***t,dar nu sunt mulți ca mine. Sper să vi se pară interesantă :)

New message: Unknown: "Treci peste." "De ce?" Delivered New message: Unknown: "Din 17 motive." All right reserved 2015 ©GeorgiaIordache

"Îmi frângi inima, dar eu tot te iubesc." All right reserved 2015 ©GeorgiaIordache