Lista de lecturi a lui _anca_28
105 stories
Skull by AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    Reads 587,235
  • WpVote
    Votes 42,163
  • WpPart
    Parts 55
¶Ai putea deduce că povestea mea este aceeași poveste pe care ai văzut-o de mii de ori în acele filme romantice pe Hallmark. Aceeași poveste pe care au trăit-o mulți oameni, iar restul au privit de pe margine cu sufletul la gură cum iubirea învinge totul. Dar nu te-ai putea înșela mai tare de atât. Povestea mea este întunecată și încâlcită. Băiatul, căruia oamenii i-au uitat numele, s-a hotărât să ardă lumea din jurul nostru, pedepsindu-mă astfel pentru păcatele unor oameni al căror sânge curge prin venele mele. Așadar, eu nu visez la un final fericit, ci la un final tragic. Pentru că, Skull a avut grijă să mă învețe ce înseamnă să-ți îmbrățișezi părțile cele mai întunecate și m-a forțat să gust din jocul primejdios al răzbunării.¶
Doctor dar mafiot! by AnonimD_book
AnonimD_book
  • WpView
    Reads 322,236
  • WpVote
    Votes 10,355
  • WpPart
    Parts 105
Pe scurt voi povesti acesta carte: Este vorba despre un bărbat pe nume Bryan dar îi se spune mai mult Black,care este un doctor dar și un mafiot. Cum adică mafiot?!!!Veți afla in carte. Cât despre ea,ea este o fată simplă care a trecut prin multe, are doar o soră ,cât despre părinți ei, veți afla in carte. Cum se vor întâlni? Se vor urî? El o salvează din gura iadului ???? Toate aceste lucruri le găsiți în carte👇🏻 El se îndrăgostește de ea dar nu își dă seama până când ea are un accident și vrea să îi spună dar nu știe când...
Doar o Iluzie by KityCat12
KityCat12
  • WpView
    Reads 1,068,500
  • WpVote
    Votes 36,451
  • WpPart
    Parts 63
EL: multimiliardarul, carismaticul Alec Black, liderul mafiei Siliciene poreclit și "Blackjack", conducătorul unui lanț hotelier de succes. EA: o fata care a trecut prin multe, plină de secrete și cu un trecut negru, fata care fuge de criminalul fratelui ei, dar care știe foarte bine să își ascundă secretele. Ajunge să se mute într-un cartier nu prea plăcut și să se angajeze ca menajeră la unul din cele mai mari hoteluri din New York. O simplă greșală o va costa enorm si îi v-a schimba viața odata ce îl întâlnește pe EL, neștiind cine e EL defapt. Il crede arogant si îngânfat. Dar ce se va întampla cand Kayla se va îndrăgosti de Alec? Vor putea fi împreuna? Vor putea trece peste toate obstacolele care le ies în cale? V-a afla cine este el cu adevărat? Aflați în "Doar o Iluzie". **Cartea conține câteva greșeli gramaticale care vor fi inexistente până în momentul corectării** ATENȚIE:CARTEA CONȚINE LIMBAJ LICENȚIOS! # locul 1 în umor. 27.07.2019 # locul 1 în umor. 23.08.2019 # locul 1 în iubire. 27.11.2019 # locul 1 în iubire. 04.01.2020 # locul 1 în răzbunare 17.09.2021
Vara în care te-am întâlnit by thebooksaddictedgirl
thebooksaddictedgirl
  • WpView
    Reads 19,796
  • WpVote
    Votes 1,130
  • WpPart
    Parts 40
Vacanţa de vară petrecută la Miami reprezenta planul principal, însă nu şi surprizele ce aveau să vină odată cu aceasta. Şireată, sălbatică, libertină, Kaya Storm întruchipează adolescenta ambiţioasă care te determină să o îndrăgeşti de la primul zâmbet. Ashton se află la polul opus, cu o personalitate rece, acerbă. Tânărul, care la inceput dă dovadă de linişte şi seriozitate, este preocupat doar de munca şi prietenii săi, nefiind impresionat de blondina copilăroasă care îi dă bătăi de cap. Lucrurile se schimbă, însă, fără măcar ca vreunul dintre ei să-şi propună. Ea reprezintă marea agitată şi învolburată de care Ashton devine atras, iar el, la rândul său, reprezintă apusul fascinant şi hopnotizant de care Kaya devine dependentă. Dar ce se întâmplă când întunericul se aşterne iar liniştea pune stăpânire peste ape? Secretele şi greşelile trecutului amenință să distrugă o iubire ce se transformă treptat în universul întreg al celor doi. ⇨Lucrarea este needitată, aşadar conţine greşeli.
Imposibil! by deevvil
deevvil
  • WpView
    Reads 249,738
  • WpVote
    Votes 9,612
  • WpPart
    Parts 51
În acea noapte el m a ajutat să realizez că eu am fost îndeajuns pentru persoana pe care am crezut că o iubeam. Problema a fost că el nu a fost în stare să mă ducă. N am greșit cu nimic. Nu m am exprimat greșit . Dacă l aș fi iubit cu adevărat, acea pereche de ochi întunecați și reci nu mi ar fi bântuit visele. Gãndul nu mi ar fi fugit la momentul în care și a presat buzele pline de colțul gurii mele Iar trupul nu ar fi tãnjit după atingerea lui. Nu cred în dragoste la prima vedere. N am crezut și nici n o să o fac Însă nu pot sta departe de iad, odată ce i am simțit gustul. Soarta mi a fost pecetluită. Conținut destinat adulților. Anul publicării 26.12.2020
 I C E R D E R  by SiaBrowns
SiaBrowns
  • WpView
    Reads 520,473
  • WpVote
    Votes 27,348
  • WpPart
    Parts 59
Liceul Northway by CathyaMp
CathyaMp
  • WpView
    Reads 513,088
  • WpVote
    Votes 5,821
  • WpPart
    Parts 13
📚În curând fizic pe cathyamp.ro 📱În curând e-book pe Google Play Books ❝ - nu le pasă. Și continuă să te rănească de parcă ai inima de piatră.❞ Cu o tradiție neobișnuită, menită să diferențieze elita de restul elevilor, Liceul Northway se clasează în topul celor mai prestigioase instituții din stat. Întâlnirea cu Mikel Dixon o propulsează într-o altă atmosferă, de pe o parte incitantă, dar în aceeași măsură, periculoasă. Prinsă între refuzul de a respecta o tradiție veche a liceului și dorința de a fi alături de Mikel, Ana va învăța că aparențele înșeală și fiecare elev ascunde câte un secret. ❝Liceul ăsta ascunde multe secrete.❞ Supuși greșelilor, regretelor, precum și alegerilor proaste, Ana și Mikel sunt nevoiți să se tolereze reciproc. ❝Cercelul ăsta blestemat, trebuie să pice mâine.❞ Orice sentiment le-ar măcina nopțile elevilor de la Liceul Northway, și nu i-ar lăsa să doarmă, cu siguranță are o explicație. ❝Nu am încredere în adaptați.❞ BD: Noiembrie 2019 *** TRIGGER WARNING:+18: violență domestică, abuz sexual, depresie, alcoolism, suicid, toxicitate masculină, homofobie, rasism, crimă, sexism, limbaj licențios, scene de sex explicite. Conținutul nu se adresează persoanelor cu PTSD. Nu îmi asum responsabilitatea dacă luați decizia să citiți. Mulțumesc.
Yeah, daddy! by whitegirl27
whitegirl27
  • WpView
    Reads 746,000
  • WpVote
    Votes 17,653
  • WpPart
    Parts 50
-Ce vrea printesa mea? -Pe tine,daddy... -Dorinta ta mi-e porunca,baby girl. Cartea contine limbaj licentios, continut sexual si violenta fizica. Cititi pe propria raspundere! ***+18 *** >> sau macar 15...
Apelul cu nr. privat  by GeorgiaIordache
GeorgiaIordache
  • WpView
    Reads 672,044
  • WpVote
    Votes 36,619
  • WpPart
    Parts 40
"Te urasc." "Sentimentul e reciproc." "Atunci cred ca ma bucur, pampalaule." "Ciudato." "O sa iti distrug viata." "Ai facut-o deja." "Imi pare rau." "Serios?" "..." !!Cartea necesită scurtă editare și verificare. Îmi cer scuze anticipat pentru greșelile atât gramaticale, cât și de scriere. Carte terminata în data de 2 ian. 2015!! All rights reserved 2014 - 2015 © GeorgiaIordache
Întâmplare  by balanbianca233
balanbianca233
  • WpView
    Reads 234,346
  • WpVote
    Votes 8,707
  • WpPart
    Parts 71
"Nu degeaba în seara aia te-am făcut curvă. Aveam dreptate. Trebuia să te şi violez,nu cred că era o problemă. Oricum nu aveai să fi virgină toată viața". Ea ridică privirea la mine şi îmi dă o palmă peste ochi: "Eşti un idiot. Tu chiar ai crede că te-aş înşela cu Brad sau cu oricare alt băiat?! Eu pe tine te iubesc,dar tu eşti prea orbit de gelozie ca să vezi asta. Eşti un bădăran care nu merită iubirea unei fete, şi începe să plângă. Ti-am auzit pașii când coborai şi i-am spus lui Brad să mimăm scena asta ca să vedem cum reacționezi,iar tu te-ai comportat ca un nesimțit. Şi da,ai dreptate,nu o să fiu virgină toată viața,dar o să mă asigur că nu îmi iei tu acest lucru! pleacă în camera ei trântînd uşa cu furie. Cum am putut să vorbesc asa cu ea? Stiam doar că nu m-ar însela şi mai ales,nu cu Brad. A fost prima oară când mi-a spus că mă iubește. Iar eu,am facut-o sa sufere pentru a doua oară. Cum o s-o mai fac să mă ierte de data asta?? Cum??