Lista de lecturi a lui DavinaAviv
30 stories
Ultima Ploaie- Volumul 1 by MiraCharis
MiraCharis
  • WpView
    Reads 771,785
  • WpVote
    Votes 56,716
  • WpPart
    Parts 47
Dincolo de liniştea oraşului, în cel mai negru colţ, se ascunde Englewood, cel mai periculos cartier din Chicago. Toţi locuitorii ocolesc terenul golanilor din pură dorinţă pentru supravieţuire. Criminali, impostori, hoţi, toţi se aliază împotriva oamenilor de rând şi luptă contra poliţiei pentru a-şi apăra casa. Barbara n-ar fi crezut niciodată că acel cartier i-ar putea schimba viaţa definitiv. Un suflet rătăcit şi mort trezeşte în ea cele mai adânci sentimente, îi acaparează inima şi o ţine captivă. Hase Archer nu este omul pe care l-ai dori în preajma ta, dar nu este nici omul pe care l-ai dori duşman. El nu simte. El nu păstrează amintiri. El nu iartă niciodată. Hase Archer elimină fără milă. Dar Barbara apare în cartierul lui, iar odată cu ea trecutul se întoarce inevitabil. S-au cunoscut de mici, însă au fost despărţiţi. S-au reîntâlnit acum, dar ea nu-şi poate aduce aminte de el. Simte doar că îl iubeşte dinainte să-l fi cunoscut. Cover by GeorgeIdk
SEDUCȚIE  II   (finalizat) by AnaderolRotsin
AnaderolRotsin
  • WpView
    Reads 119,027
  • WpVote
    Votes 5,323
  • WpPart
    Parts 21
Trecutul trebuie acceptat pentru a putea trăi prezentul și privi spre viitor...Ava și David au acum ceva pentru care să lupte din toate puterile lor. Cartea vine ca o continuare a primului volum. Vă îndemn să lăsați comentarii și impresii după capitolele care vă plac sau nu...poate și câte o ⭐... https://www.facebook.com/profile.php?id=100075153916702
Extaz murdar by deevvil
deevvil
  • WpView
    Reads 410,728
  • WpVote
    Votes 17,232
  • WpPart
    Parts 61
O pereche de ochi întunecați, păr precum smoala și trup de zeu, așa arată cel mai mare păcat al meu. Un păcat atât de murdar ce nu mi a atins doar trupul ci și sufletul. "-Nu ți cere niciodată scuze pentru cum te simți.Nimeni nu poate controla cum se simte. Soarele nu își cere scuze că este soare.Ploaia nu și cere scuze că a căzut. Sentimentele sunt pur și simplu." Cuvintele sale se lovesc intr un mod violet de pereții minții mele. Dacă sunt pur și simplu de ce ai ales să fugi Hades atunci când ți le am mărturisit ? Ai fost doar un înger ce a trăit în grădina diavolului. Aripile ți s au frânt, au ajuns doar niște cioturi. Plângi cu lacrimi amare, ducându le dorul. Însă în locul acelor aripi se nasc altele doar ca de aceasta dată sunt negre. Le privești pentru scurt timp iar apoi te ridici și ți scuturi genunchii în timp ce continui drumul pe care ai ales să mergi, pe care de una singură l ai ales știind că o să fie dificil să l parcurgi. În locul lacrimilor se naște un zâmbet. Un zâmbet ce nu promite nimic bun însă nu ți pasă, continui să mergi . Un alt înger pe care l am corupt și nu simt nicio remușcare. Dar este singurul înger ce a ales să continue drumul pietruit de mine. S ar putea să mă prindă din urmă. Conținut destinat adulților. Copertă realizată de @yoonymi Anul publicării:10.04.2021
Iubire de smarald (Vol 1)-Finalizată by Paper_smile
Paper_smile
  • WpView
    Reads 381,694
  • WpVote
    Votes 27,509
  • WpPart
    Parts 37
Iubire de smarald este o poveste de dragoste care are un mesaj foarte important si sincer : "O dragoste adevărată va trece peste absolut orice impas si va rezista la nesfârșit". Malvina este prinsă la mijloc intre un bărbat ce pare a fi dragostea vieții ei și un bărbat despre care habar nu are că o iubește. Acesta din urmă nu acceptă ideea unui refuz, iubirea lui transformându-se rapid in obsesie, facandu-i Malvinei viața un coșmar. Povestea este un carusel de emoții diverse, pe care cititorul le va trai la propriu prin intermediul personajelor. #2 Fictiune Generala- 21. 09. 2015 #1 Fictiune Generala- 31. 08. 2016
Iubirea are prețul ei . Vol 3- Prețul Nesiguranței- PUBLICAT  by LidiaHL20202
LidiaHL20202
  • WpView
    Reads 3,714
  • WpVote
    Votes 239
  • WpPart
    Parts 4
Atunci când nesiguranţa pune stăpânire pe tine din cauza unui trecut care ți-a furat ceea ce ai iubit, încrederea dispare. Hannah, o tânără greu încercată de pierderea părinților și a fostului logodnic, și Edwin, un bărbat sceptic și rezervat în privința iubirii, în sufletul căruia s-a înrădăcinat adânc teama de a nu fi părăsit. Ce se întâmplă atunci când sunt forțați de împrejurări să ia anumite decizii? Două inimi rănite, o căsnicie de fațadă, secrete și lipsă de încredere... Poate plăti iubirea prețul nesiguranței? "Teama provine din nesiguranţă, iar nesiguranța din neîncredere. Lasă-mă să îți câștig încrederea, și promit că o să te fac fericită."
Adam by MariaAlx250
MariaAlx250
  • WpView
    Reads 429,139
  • WpVote
    Votes 15,148
  • WpPart
    Parts 72
,,-Cine ești de fapt ? -Cine vrei tu sa fiu kate , zice luându-mă peste picior si zâmbește . -Orice ar fi , de unde ai toate astea ? E imposibil sa iti Permiți asta din salariul firmei ... ai omorât un om pentru casa asta ? Îl întreb simțind cum sângele îmi îngheață in vine . Acesta zâmbește si se apropie de mine trangandu-ma de talie spre el si buzele lui îmi cuprind pielea gâtului urcând pana la ureche cu săruturi moi . -Poate chiar mai mulți , îmi zice șoptind in ureche si o musca ușor ,, Kate , o adolescenta care abia a terminat liceul se muta in California pentru a prelua firma bunicilor ei , acolo însă o sa aibă un coleg de casa care o sa-i dea viața peste cap complet .. o sa descopere cele mai întunecate secrete ale familiei , având parte de surprize , își da seama ca viața se schimba chiar si la un plesnit din degete . 18.11.2022- 1 in ficțiune ❤️
GOTTI: EMANUELLA - VOL 1 by MariaIvanhov
MariaIvanhov
  • WpView
    Reads 8,424
  • WpVote
    Votes 697
  • WpPart
    Parts 17
Numele meu este Emanuella și sunt orfană, dar nu am fost mereu așa. Pe mama nu mi-o amintesc, dar am cunoscut cum e să ai un tată, cum e să aparții cuiva. Ce s-a întâmplat cu el? Nu știu sigur, dar voi afla! Ce s-a întâmplat cu mine? M-am pierdut! M-am pierdut de lumină. Vezi tu, mereu am crezut despre mine că sunt un om bun, doar am crescut într-o mănăstire. Tot ce am vrut, a fost să îmi regăsesc lumina și să îmi duc mai departe moștenirea. Dar moștenirea mea pare să fie departe de ceea ce caut eu. Vine sub formă de mister și adevăruri ascunse. Vine cu oameni în care aveam încredere, dar care mă trădează. Vine cu o familie nouă, de care mă leagă doar codul mafiei și nu sângele. Da, ai auzit bine. Mafie! De acolo vine și el, care încearcă să îmi intre pe sub piele cu întunericul lui, să îmi seducă lumina. Iar eu îl las. De ce? Nu știu, dar nu mă pot abține. Poate că toată lumina mea e doar o proiecție. Poate întunericul lui e la fel. Poate încă nu e clar cine seduce pe cine. Vrei să îmi cunoști povestea? Bun, pentru că și eu vreau! #seductie #intunecat #mafie #mister #iubire #secrete #atractie #lumina 🔞Această poveste conține descrieri grafice de violență, sexualitate și conținut matur.🔞 Copyright MARIA IVANHOV © IULIE 2019 TOATE DREPTURILE REZERVATE Numele, personajele, locațiile și incidentele descrise în această povestire sunt produse ale imaginației autorului sau sunt folosite fictiv. Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub nici o formă sau prin orice mijloace electronice sau mecanice, inclusiv dar fără a se limita, la imprimare, înregistrare, partajarea de fișiere și e-mail, fără permisiunea prealabilă a autorului.
Încearcă să îmi reziști by XCalypsoX
XCalypsoX
  • WpView
    Reads 735,812
  • WpVote
    Votes 36,541
  • WpPart
    Parts 23
Continuarea volumului "Prefă-te că mă iubești" Au trecut trei ani de la nunta fratelui său, nunta ce i-a distrus multe planuri lui Ryan. Pierderea l-a schimbat, l-a motivat să devină mai puternic, dur și distant. Samantha, cea mai bună prietenă a lui Jenn, este tot mai dezamăgită de cursul vieţii ei. Profesional a ajuns unde şi-a dorit, însă aşteptarea unui inel devine motivul unei posibile depresii. Au fost tot timpul unul în preajma celuilalt, se cunosc perfect şi nimic nu pare să îi atragă, până când, într-o noapte... se produce o scânteie, iar Ryan şi Sam se trezesc într-o spirală mortală de pericol şi pasiune. Implicat într-o afacere ilegală cu un grup de traficanţi de droguri, Derek ajunge, fără voia lui, să îşi pună toată familia în pericol. Ca să îşi salveze viaţa, concepe un plan mişelesc în care Sam este actriţă principală şi trebuie să îşi dea seama cum să rezolve conflictul şi, în acelaşi timp, să reziste farmecelor şarpelui Ryan Sterward, sarcină ce se dovedește a fi mai grea decât lupta cu o grupare de criminali.
Demonul cu ochi de înger by eu_sunt_pony00
eu_sunt_pony00
  • WpView
    Reads 229,434
  • WpVote
    Votes 6,445
  • WpPart
    Parts 26
El-Cel mai rau dintre mafioti,curse ilegale,femei, droguri,si bani asta il descrie pe el Nicolas James.Inconjurat de arme ilegale si crime ajunge seful mafiei.Toti spun ca nu are suflet este un tiran cu o privire de gheata,nu se poate indragosti are numai aventuri de o noapte cu diferite fete pe unele lasanu-le grevide dar lui nepasandu-i de ele.Prostitutie asta scrie pe fete pe care le cumpara sau le rapaste.El considera femeile o jucarie care trebuie sa se supana sau moare.Acesta e el nu poate fi schimbat asta pana o intalneste pe ea. Ea-Cea mai buna persoana,frumoasa cu un corp de invidiat si timida dorita de toti dar a nimanui.Este genul de fata careia îi place sa petreaca zile intregi in casa citind carti intrand in pielea personajului principal.La situatia financiara sta foarte rau deoarce din nefericire ca mama ei se imbolnaveste de o boala necrutatoare avand nevoie de o operatie in strainatate pentru a se vindeca, dar fata neavand se lasa de facultate,de visul ei de a se face doctor pentru a salva vieti. Se angajeaza la un club ca dansatoare.Remarcata acolo de el demonul ei Nicolas James demonul cu ochi de inger de care te indragostesti de la prima vedere o cumpara pentru placerile lui sexuale. Coperta facuta de Danielle! Cartea contine limbaj licentios..... +altele
Regina din Manhattan by Loramoonn
Loramoonn
  • WpView
    Reads 204,922
  • WpVote
    Votes 654
  • WpPart
    Parts 2
Viața Amandei Clarke i-a o întorsătură când își pierde subit viitorul soț, chiar în ziua nunții. Moartea lui îi lasă un gol în suflet și transformă femeia carismatică și dezinvoltă într-una rece și ursuză. În încercarea de a-și închide rănile, ea tratează bărbații superficial, fiind sigură că nu o să mai iubească niciodată. ...asta până când în viața ei apare Jonathan Star, suficient de nebun încât să-i intre pe sub piele și să încerce să-i topească inima de gheață. Iubirea adevărată, trădare, secrete dureroase ce ies la suprafață și jocuri meschine, toate acestea în Regina din Manhattan. © Copyright - Toate drepturile rezervate