Cele mai bune cărți de dragoste
12 stories
Dincolo de copaci by BogdanFlorian92
BogdanFlorian92
  • WpView
    Reads 1,853,986
  • WpVote
    Votes 174,470
  • WpPart
    Parts 73
*** Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul... Doar inocenții, cei neatinși de măști, cei autentici pot să vadă frumusețea pădurii. Copacii pot forma o pădure sau pot alege să trăiască singuri. La fel și oamenii. Christine Martin îşi pierde familia la numai trei ani şi îşi petrece cincisprezece ani într-un orfelinat. De aici este alungată imediat ce a împlinit optsprezece ani şi este nevoită să supravieţuiască. Sufletul ei generos îi scoate în cale oameni minunaţi, dar şi nemernici. Unul dintre aceştia este Alexander Smithson, fiul lui Aaron Smithson, omul de afaceri care a răpit averea familiei sale. Alexander este la fel de cinic şi arogant ca şi tatăl său. El îi urăşte şi îi dispreţuieşte pe cei săraci. Întâlnirea dintre el şi Christine este explozivă. În numai o lună, el reuşeşte să o facă să-şi piardă micile economii şi să fie închisă în arestul poliţiei. Copertă realizată de @georgianapetcu902
Nouăzeci de secunde by SmileToTheKiller
SmileToTheKiller
  • WpView
    Reads 1,898,423
  • WpVote
    Votes 170,864
  • WpPart
    Parts 99
FINALIZATĂ Când visele ţi s-au prăbuşit de pământ şi s-au spart, vrei să rămâi pentru totdeauna în iluzia siguranţei şi a echilibrului pe care ţi-ai creat-o. ❞Nu îmi este teamă de nimic, pentru că am trăit toate coșmarurile pe care le-am avut vreodată.❞ Beverly este o adolescentă greu încercată de viață. Când nici măcar nu mai spera să-și revină, în casa ei apare Kaleb, care îi arată, fără să știe, că viața înseamnă mai mult decât existență. Că înseamnă iubire, fericire, provocări și că, în final, fiecare clipă merită trăită. Carte inspirată de „Mare Tranquillitatis" scrisă de Katja Millay. Cover credits: @Dianne4Stars © 10.08.2017. © 2019 Avelina W. Toate drepturile rezervate Orice reproducere parțială sau totală a acestei lucrări fără acordul prealabil al deținătorului de drept este strict interzisă și penalizată conform legii în vigoare.
Ești a mea, micuțo *TRADUSĂ* by ig_florentina_03
ig_florentina_03
  • WpView
    Reads 864,148
  • WpVote
    Votes 28,383
  • WpPart
    Parts 51
Savannah Williams și Lucas Hoult. Nu aveau multe lucruri în comun, vârstele lor erau diferite, modurile lor de mers nu se potriveau și cu atat mai puțin statura. Nu au gândit niciodată la fel, au avut idei foarte diferite. El este sigur pe sine, ea o fată nesigură. Mâinile lor păreau a fi făcute ca niște piese exacte pentru a se potrivi între ele, cu degetele întrețesute și orientate spre aceeași direcție. Ea era micuța lui. Povestea este tradusă și scrisă de @savemetonight #1 dragoste - 15 iunie 2020 #1 Iubire - 1 iulie 2020 #1 adolescenti - 19 iulie 2020 #1 prietenie - 4 ianuarie 2021
DEMONUL CU CHIP DE INGER by GyaFox
GyaFox
  • WpView
    Reads 49,598
  • WpVote
    Votes 1,713
  • WpPart
    Parts 20
❗️La aceasta carte nu o sa mai scriu . Va invit sa cititi XenA. https://my.w.tt/gD0JLX4TZ0 "Si cica nu exista demoni decât in mintea noastră , fals , aceștia apar in realitate sub chip de înger . Și ingerul tău sunt chiar eu." "M-ai cunoscut ingerule , acum o sa fii a mea , iar eu o sa fiu demonul tău...." " Toate se întâmpla din cauza mea , sunt un demon..." +18 .
13th Street by AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    Reads 1,509,235
  • WpVote
    Votes 84,539
  • WpPart
    Parts 60
"River face parte dintr-o bandă, umblă vorba prin liceu. Juliana se înțelege bine cu toată lumea. River poartă mereu după el aceeași bandană neagră, legată de încheietura mâinii lui stângi. Juliana portă mereu la gât același lănțișor din argint pe care l-a primit în copilărie de la cel mai bun prieten al ei. River își pierde timpul liber în 13th Street, locul unde se adună cei mai nebuni oameni din Bronx. Juliana adoră să-și piardă timpul liber făcând fotografii oamenilor de pe stradă. River nu se deplasează cu mașina, el vine la liceu cu placa de skate. Juliana preferă să ia la pas străzile orașului, pentru a putea surprinde în fotografiile ei cât mai multe momente. River reprezintă focul neîmblânzit, iar Juliana adoră să se joace cu orice flacără."
Asha by writterwannabe2112
writterwannabe2112
  • WpView
    Reads 1,933,547
  • WpVote
    Votes 106,271
  • WpPart
    Parts 72
„ ― Care e faza cu tatuajele? îl întreb stânjenită și curioasă în același timp. ― Nu știu, care e faza cu Atlanta? îmi râde malițios în față, iar eu nu pot decât să oftez. ― Doar ți-am adresat o întrebare, mă încrunt în speranța că îl voi speria. ― Vei învața când mai crești, îmi șoptește, iar respirația sa caldă mă face să tremur și să-mi mușc limba." Atlanta Simons a fost întotdeauna fata cu cele mai mari note și cele mai mari aspirații. Toată copilăria și adolescența și le-a petrecut studiind, iar sentimentul de iubire i-a fost străin. Lucrurile se schimbă atunci când intră la universitatea pentru care a muncit pe brânci și îl întâlnește pe Ash, un băiat foarte diferit față de cei pe care Atlanta îi cunoaște atât la înfățișare, cât și la caracter. Deși nu îl suportă, simte, în același timp, că nu poate sta departe de acesta cu toate că știe că reprezintă o amenințare. Cu șarmul și aroganța sa fără cusur, Ash îi atrage atenția Atlantei reușind să o scoată din sărite de fiecare dată când se întâlnesc, asta făcând-o pe fată să își dorească tot mai mult să îl cunoască pe misteriosul tatuat de care nu mai poate scăpa. Două firi opuse pot avea, însă un numitor comun. Oare este vorba de iubire și în cazul lor? Oare o poate iubi Ash pe Atlanta așa cum își dorește ea să fie iubită? Vor reuși să treacă peste judecățile celorlalți sau vor renunța la tot ce au clădit împreună din cauza unui joc stupid? Urmăriți povestea nemuritoare și clasică a celor doi și vă veți îndrăgosti indubitabil de... Asha. Nimic altceva decât un clișeu, citiți pe propria răspundere! Volumul I din trilogia ,,Asha": Începutul. Carte inspirată dintr-o povestire în limba engleză, intitulată ,,College Crush"
Loving the Bad Boy by CrisuCriss
CrisuCriss
  • WpView
    Reads 1,222,580
  • WpVote
    Votes 50,557
  • WpPart
    Parts 40
Emma Miller nu știa că o singură întâlnire cu băiatul cel rău al școlii, Aiden Black, îi va face viața să o ia în direcții total diferite. Nu știa că acea mică ciocnire cu el o va transpune într-o lume a drogurilor, violenței și a tipilor periculoși. Chiar și cu toate acestea, nu știa ca acea ciocnire accidentală o va face să se îndrăgostească de acest anumit băiat răul. Alăturați-vă Emmei în această contorsionare între iubire si pericol. Nu este a mea cartea, eu o traduc. Toate drepturile sunt rezervate 2013-demesne-(@lisasinghh)
Make me | 2 by Beea1998
Beea1998
  • WpView
    Reads 422,694
  • WpVote
    Votes 19,616
  • WpPart
    Parts 53
VOLUMUL 2. Mia Alcott. Lucas Denzel. Cine ar fi crezut vreodată că Universul ar fi întocmit întâlnirea absurdă a două opuse care se atrag, tocmai în dreptul lor? Mia Alcott este o fată drăguță și inocentă, care nu are prea multe așteptări. Mai mereu își petrece timpul alături de prietenele sale, Melissa și Saffron, prin biblioteca liceului lor, și niciodată nu și-ar fi imaginat că ziua în care viața i se va schimba radical este tocmai cea în care l-a pus pe Lucas Denzel, clișeul școlii, să aranjeze niște cărți în bibliotecă. Din clipa în care Mia i-a auzit răgușeala specifică vocii lui Lucas, și a privit verdele irisurilor lui, undeva înăuntrul ei știa că nimic nu va mai fi la fel pentru ea. Îi așteaptă probleme, devenind slabi singuri, și puternici împreună. Va reuși focul aprins de prezența amândurora să treacă de fiecare obstacol? Sunt capabili să ierte, să accepte și să se iubească necondiționat? Povestea Miei și a lui Lucas continuă, fiind pusă la încercare în multe feluri nebănuite. Dacă au crezut că lucrurile au fost grele până acum, vor fi capabili să se descurce mai departe împreună, trăind iubirea lor epică până la capăt? #1 ficțiune - 15.04.2019 *ÎN CURS DE EDITARE*
Rough Love ✓ by cristina_2001a
cristina_2001a
  • WpView
    Reads 172,871
  • WpVote
    Votes 7,493
  • WpPart
    Parts 51
Se spune că un suflet chinuit își caută mereu liniștea. Ce se întâmplă dacă până la urmă renunță, dacă se satură să încerce ? ~Natasha Navarro e un chirurg foarte recunoscut. Deși pe plan profesional este împlinită, pe plan sentimental este lipsită de încredere și sătulă de atâtea dezamăgiri. Familia ei a abandonat-o la naștere. A crescut într-un orfelinat până la vârsta de 12 ani când o femeie cu suflet bun a salvat-o. Durerea acaparează un suflet lipsit de speranță și până la urmă distruge și ultima fărâmă de bunătate. ~Dominic Castro este un cel mai căutat mafiot. A intrat în aceasta afacere doar pentru tatăl său, pentru a-i răzbuna moartea și pentru a-i onora numele mult temut. Asta a făcut cu succes. Inima sa a devenit o piatra dură, incapabilă să simtă orice fel de sentiment. *Oare sufletele chinuite își pot recupera speranța ? *Oare destinul le-a pregătit și mai multe obstacolele ? *Oare soarta vrea să le dăruiască cea mai mare bucurie? IUBIREA °Un lucru e cert, când cele două suflete se vor întâlni, vor ieși scântei, și nu de iubire.°
Lista Popularitatii by kriss_oana
kriss_oana
  • WpView
    Reads 411,605
  • WpVote
    Votes 31,816
  • WpPart
    Parts 38
La Westfield High exista doua tipuri de elevi: cei populari si cei nepopulari. Riva Moon face parte din a doua categorie de cand se stie, dar ce se intampla cand soarta ii ofera sansa de a schimba asta? Fata pe care nimeni nu o cunoaste se trezeste intr-o situatie ce i-ar putea schimba pentru totdeauna viata la Westfield High. Ce se intampla cand deciziile proaste par dintr-o data bune? In special daca includ un Jace Blackburn la pachet. ''Aveam ocazia sa schimb Lista Popularitatii, dar nu m-am gandit nici pentru o secunda ca decizia mea avea sa ma aduca aici.''- Riva ----------x------------x----------------x------------x-------------------------------------------------------------- Ai face orice ca sa fii nr 1? ---------------------------------------------------------------------------------X-------------- cover by goddessofghosts