Tată, odată m-ai întrebat care sunt meritele pentru care m-am îndrăgostit de Edward, pentru care îl iubesc cu atâta pasiune și ferocitate, încât mă doare; care sunt motivele pentru care îl preamăresc, pe iubitul meu, scumpul meu Edward. Răspunsul este simplu: să rămână el însuși. Să fie același chiar și cu coroana pe cap, să fie el. Să fie Edward al meu.

- Tata avea obiceiul să îmi spună că arăt ca o floare, a ales trandafirul în mod special pentru că erau florile lui preferate - Trandafirul de la Raby, a rostit el într-o zi. El zâmbește, țintuindu-mă în continuare cu privirea. Sunt obișnuită de mică să fiu privită, desigur, încă de pe vremea când călătoream împreună cu tatăl meu prin ținuturile blânde și liniștite din nord, așa cum sunt obișnuită să fiu și acum, înconjurată de mulțimea de curteni și nobili, scrutată de toată lumea din cap până în picioare, însă niciuna nu mă face să mă topesc așa cum o face a lui; modul în care el mă privește îmi oferă o senzație în coșul pieptului. Inima nu încetează să îmi bată cu tot atâta putere ca toba muzicantului de pe puntea corăbiei regale; nu e prima oară când simt așa ceva pentru el și constat cu uimire că îmi place, chiar dacă nu voi cuteza niciodată să o recunosc. - York! Ducele de York, strigă un bărbat, chemându-l pe vas, însă el nu pare să audă. Se uită în ochii mei cu atâta stăruință încât aproape că mă clatin pe propriile-mi picioare, de-a dreptul sufocată. Lumina de pe chipul lui pare deslușită - pentru prima oară arată ca un bărbat îndrăgostit de soția lui. - Ești, într-adevăr, un trandafir frumos pentru familia ta, întărește el, râzând, ca și când ar găsi gândul amuzant, însă nu vei mai fi emblema Casei Neville de la Raby, ci vei crește și vei înflori ca să slujești una nouă: trandafirul de York, însemnul Casei mele.