Nu sunt ruptă dintr-o carte de ficțiune proastă, însă port povara unei atingeri mortale. Încă dinaintea nașterii mele, moartea mi-a fost mamă. Am crescut în sânul ei cu o pereche de ochi schimbători- uneori de demon, alte ori de înger- cu o pereche de mâini capabile să omoare cu o singură mângâiere pe obraz și vise ciudate despre ce îmi este hărăzit mie și altora. Am ascuns și negat totul cu stângăcie multă vreme. Însă David a răsărit de nicăieri și într-o singură zi a reușit să-mi afle secretul. Mi-e teamă și lacrimi îmi șiroiesc pe obraji, căci știu cine va fi următoare victimă colaterală a puterilor mele. Întâi a murit mama.Urmează David. E numai o chestiune de timp până când puterile mele vor reuși "accidental" să îl ucidă.

M-am uitat in jur. Nu era nimic. Am incercat sa ma ridic, dar incheieturile imi erau legate de masa. Am inceput sa plang si sa tip si atunci au aparut. Aveau halate albe si masti albe pe fata. Ce inseamna sa fi un experiment uman? De ce fac oamenii asta? Ca sa ne vada suferind si murind din greselile genetice pe care ei ni le provoaca? Eu sunt Experimentul 2313. Singurul care a rezistat pana la varsta de saptesprezece ani. Sau asa mi s-a spus. Dar nu pot fi sigura. Am incetat sa am incredere in cercetatori acum multi ani.