recs
3 stories
Asha by writterwannabe2112
writterwannabe2112
  • WpView
    Reads 1,933,989
  • WpVote
    Votes 106,300
  • WpPart
    Parts 72
„ ― Care e faza cu tatuajele? îl întreb stânjenită și curioasă în același timp. ― Nu știu, care e faza cu Atlanta? îmi râde malițios în față, iar eu nu pot decât să oftez. ― Doar ți-am adresat o întrebare, mă încrunt în speranța că îl voi speria. ― Vei învața când mai crești, îmi șoptește, iar respirația sa caldă mă face să tremur și să-mi mușc limba." Atlanta Simons a fost întotdeauna fata cu cele mai mari note și cele mai mari aspirații. Toată copilăria și adolescența și le-a petrecut studiind, iar sentimentul de iubire i-a fost străin. Lucrurile se schimbă atunci când intră la universitatea pentru care a muncit pe brânci și îl întâlnește pe Ash, un băiat foarte diferit față de cei pe care Atlanta îi cunoaște atât la înfățișare, cât și la caracter. Deși nu îl suportă, simte, în același timp, că nu poate sta departe de acesta cu toate că știe că reprezintă o amenințare. Cu șarmul și aroganța sa fără cusur, Ash îi atrage atenția Atlantei reușind să o scoată din sărite de fiecare dată când se întâlnesc, asta făcând-o pe fată să își dorească tot mai mult să îl cunoască pe misteriosul tatuat de care nu mai poate scăpa. Două firi opuse pot avea, însă un numitor comun. Oare este vorba de iubire și în cazul lor? Oare o poate iubi Ash pe Atlanta așa cum își dorește ea să fie iubită? Vor reuși să treacă peste judecățile celorlalți sau vor renunța la tot ce au clădit împreună din cauza unui joc stupid? Urmăriți povestea nemuritoare și clasică a celor doi și vă veți îndrăgosti indubitabil de... Asha. Nimic altceva decât un clișeu, citiți pe propria răspundere! Volumul I din trilogia ,,Asha": Începutul. Carte inspirată dintr-o povestire în limba engleză, intitulată ,,College Crush"
Iubire periculoasă by MirellaFlori
MirellaFlori
  • WpView
    Reads 8,074,340
  • WpVote
    Votes 316,105
  • WpPart
    Parts 108
Abygail Smith, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, crede că știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă , lumea ei perfectă este zguduită din temelii . Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. „Iubirea poate fi de mai multe feluri, dar toţi tindem să o alegem pe cea periculoasă. Căci aceasta este cea care ne pune limitele la încercare, care ne face să ne simţim vii, dar şi cea care ne poate distruge cel mai uşor. Nu mă îndoiesc că vei lua cea mai bună decizie, dar vreau să ştii că ,atunci când ai de ales trebuie să o faci cu inima, nu cu mintea." -Capitolul 17 *Cartea necesită editare. Conține greșeli ce urmează să fie remediate.*
Error 404 by RebelleFleur00
RebelleFleur00
  • WpView
    Reads 30,204,987
  • WpVote
    Votes 1,101,162
  • WpPart
    Parts 73
Rebel Simmons was just a girl who was dealt a shitty hand in the game of life. Despite her harsh and abusive upbringing, she worked hard, and studied harder. With an IQ of 252. she's a certified genius and is working towards her Masters Degree in Computer Engineering and Computer Science at Stanford University. When tough times hit and she's desperate for money, she steals $5 Million from an offshore bank account. Little did she know she was stealing from the most ruthless Mafia Boss in the world: Dante Vino. • MATURE THEMES 18+ • Cover designed by Holly Thurston