K
24 stories
Prezentul meu ești tu by Deneb18
Deneb18
  • WpView
    Reads 68,240
  • WpVote
    Votes 458
  • WpPart
    Parts 3
Ediție fizică revizuită, la Dom Publishing! Dramă | Dragoste | Umor Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani. Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei, în urma căreia sentimentele îi sunt date peste cap și trecutul revine asupra ei, deschizând rănile adânci din sufletul fetei. Pentru Damian Conner, viața înseamnă fete, distracție și bani - asta până când întâlnește o fată diferită de toate celelalte și își propune să nu o lase să îi scape. „-Las-o baltă, spune ea văzând că nu primește niciun răspuns, ești mai îngâmfat decât credeam. -Și tu ești mai sălbatică decât credeam, îi spun pe un ton calm. Dar stai liniștită, te pot îmblânzi." Nu am cuvinte prin care să exprim stările pe care le-am trăit citind cartea ,,Prezentul meu eşti tu". Am avut momente în care pur şi simplu mă deconectam de realitate şi eram prinsă în povestea celor doi. Nu există cuvinte prin care să pot lăuda autoarea cărții pentru modul prin care a reuşit să aducă la viață o poveste atât de emoționantă. Recomand cu sinceritate cartea ,,Prezentul meu eşti tu" pentru minunăția şi emoțiile transmise prin ea.❤ - @miraculos_euuuuuuuuu Locul I în cadrul concursului "Cel mai bun scriitor 2022" (ianuarie 2023) Locul I în cadrul concursului "Bătălia Starurilor" la categoria dramă (aprilie 2021) Locul I în cadrul concursului "Raiul Scriitorilor" la categoria Dragoste (decembrie 2021) Locul II în cadrul concursului "Pink Rose" la categoria gen romantic (august 2022) 🥇 în categoriile "calypso", "cuplu", "couple", "death", "family", "funny", "past", "pasion", "lifestory", "romantic", "romantism", "teenagers" 🥈 în categoriile "couple", "past", "family", "mistery", "cuplu", "funny", "death", "romantism", "lifest
Sclavii Imperiului Mincinos by Sierra_NC
Sierra_NC
  • WpView
    Reads 40,066
  • WpVote
    Votes 2,477
  • WpPart
    Parts 43
Primul volum din seria: "Mormantul celei ce am fost" Sclavii Imperiului Mincinos "Omoară-mă Înainte Să Aflu Cine Ești" Păcatul le-a fost alături și la bine și la greu, iar minciuna i-a înconjurat. Două fete, doi băieți, două povești, același sfârșit. Negarea a creat regrete, regretele răni, rănile dureri, durerile traume, traumele suflete distruse. Oare sufletele acestea vor crea morți? Două gloanțe Două persoane Trei suflete ❗️Limbaj Licențios Locul 1 #dramă 22 iunie 2022 Locul 1 #antrenament 20 martie 2022 Locul 2 #mafie 9 noiembrie 2022 Locul 7 #moarte 02 aprilie 2022 Locul 9 #abuz 20 iunie 2022 Locul 9 #crimă 22 mai 2022 Locul 5 #moarte 9 august 2022 Locul 4 #crimă 9 august 2022 Locul 8 #abuz 8 octombrie 2022 Locul 9 #arme 8 octombrie 2022
Te rog iartă-mă! by AnonimD_book
AnonimD_book
  • WpView
    Reads 39,452
  • WpVote
    Votes 1,065
  • WpPart
    Parts 36
Ada Johnson -este o fata simplă,timidă, fericită,mereu cu zâmbetul pe buze,care s-a mutat de curând în Spania .Are 18 ani, nu are frații sau surori.Cu mama ei se înțelege bine dar cu tatăl ei deloc.Daca Ada face o greșeală este pedepsita de tatăl ei.Dar Ada ce va face?Nu mai suportă! Adam Williams- Este un băiat serios,mereu cu un plan, are un frate mai mare cu câțiva ani.Are 22 de ani,iar fratele lui are 35 de ani.El a venit în Spania dar nu este spaniol,singur pentru munca lor ilegală. Vom vedea ce se va întâmpla pe parcursul cărții Mă va ajuta foarte mult un vot.La cate 5 voturi postez un cap.nou. cartea conține: drama,limbaj licențios🤐 in unele cazuri, răniri grave ❗❗ Va fi doar un singur volumul din aceasta carte. Sper să fim cât mai mulți ❗❗❤️
Boxerița (în curs de corectare) by luminika87
luminika87
  • WpView
    Reads 904,193
  • WpVote
    Votes 50,248
  • WpPart
    Parts 39
Kim Lander practică box și este o fată de temut în Universitatea Gilmore. Reacționează impulsiv și lovește pe oricine i se pune în față. Matt Wilson este un nou în oraș, transferat recent, frumos, popular și bogat. Ce se întâmplă când cei doi se vor întâlni? Asta rămâne de vazut. 😁 #7 Ficțiune adolescenți. 11 nov #2 fictiune adolescenti 13 nov #1 Ficțiune adolescenți. 18 nov Coperta Kelli_Henderson
~Black And White Streets~ PARTEA !1/ TERMINATĂ! by lifegoesonbudy
lifegoesonbudy
  • WpView
    Reads 512,041
  • WpVote
    Votes 12,647
  • WpPart
    Parts 81
- White. - Ce? Se ridică , merge spre ea și o ia de talie. - Ești o fraieră. Ea zâmbește , își pune mâinile pe după gâtul lui și vorbește. - Și tu un fraier , Black. Atât spune din cauza că , băiatul nu îi mai da timp să spună nimic , și își lipește buzele brusc de ale ei. ππππππππππ Doi adolescenți care la început nu se suportau unul pe altul , dar care cu timpul o să ajungă să însemne totul unul pentru altul. Amândoi o sa treacă prin multe..amândoi o să își de-a seama că sunt făcuți unul pentru altul. .El un mic drăcușor iar ea un mic îngeraș. .PARTEA 1 F I N A L I Z A T Ă. ⚜️Vă aștept cu mare drag sa citiți cartea.⚜️ ANUNȚ. Cartea asta nu este copiată de la nimeni , sunt doar nume pe care le-am luat de la altcineva/dar care nu sunt unică pe care le folosesc. Cartea am scris-o și o scriu cu i-m-a-g-i-n-a-ț-i-a mea. Nu cu altora imaginației.
Niciodată și pentru totdeauna by BiianccaE
BiianccaE
  • WpView
    Reads 229,303
  • WpVote
    Votes 15,337
  • WpPart
    Parts 33
Chiara nu are prea multe lucruri, dar este fericită. Banii sunt trecători, iubiții înșelători, iar ea nu are timp pentru toate astea. Nicholas Cage are toți banii pe care și i-ar putea dori. Acerb, intimidant și pasional, tânărul reprezintă modelul celor mai mulți tineri. Mai puțin al prietenului său cel mai bun, care se mulțumește să trăiască în umbra lui. Când destinele celor doi se întâlnesc și lumile diferite se ciocnesc, Universul o privește pe tânăra care încearcă din răsputeri să clădească un palat de minciuni. „Dintre toți oamenii de pe pământ aș fi putut iubi pe oricine, dar nu și pe el." - Chiara Johansson © TOATE DREPTURILE REZERVATE iulie, 2019. BiianccaE
Atracție fatală #Grey Sisters Vol III by iuliacristiana21
iuliacristiana21
  • WpView
    Reads 514,458
  • WpVote
    Votes 3,504
  • WpPart
    Parts 12
Ea fuge de trecut. El încearcă să își construiască un viitor. Atunci când destinele le sunt intersectate, sunt puși la încercare. Acum nu e momentul să se îndrăgostească. Nu e momentul să se lase pradă sentimentelor. Dar Doamne... cât de bine e! Să fie împreună ar putea să fie fatal... Cât de puternică să fie iubirea până la urmă? Atât de puternică încât să fie în stare să învingă moartea?
Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată  by iuliacristiana21
iuliacristiana21
  • WpView
    Reads 566,993
  • WpVote
    Votes 36,536
  • WpPart
    Parts 79
Hope Shaw , ii cunoașteți părinții, ii cunoașteți trecutul , dar cât de bine o cunoașteți pe ea ? Au trecut șapte ani de când s-a operat ca să scape de tumoarea pe care a avut -o , șapte ani în care s-a schimbat . Noua Hope e rebelă, sfidătoare și intimidantă, de o frumusețe răpitoare dar și o fire complicată. Ea spune că în afara familiei nu e capabilă să iubescă pe nimeni . Dar când în viața ei apare Ryan , ar putea oare acesta să fie excepția de la regulă? În continuarea cărții, , Nu te merit , dar te vreau! "
Nu te merit, dar te vreau ! #Finalizată by iuliacristiana21
iuliacristiana21
  • WpView
    Reads 599,654
  • WpVote
    Votes 6,846
  • WpPart
    Parts 13
Trenton Shaw e cel mai mic dintre băieții familiei Shaw și are o mulțime de lucruri de povestit deoarece face o mulțime de nebunii. Cassie Young e pur și simplu un clișeu. Dulce și inocentă in exterior dar dură și puternică pe interior . La 3 ani au devenit cei mai buni prieteni . La 10 au vrut să fugă împreună de acasă. La 15 au avut primul lor sărut iar la 16 ea a plecat și i-a frânt lui inima . Dar acum, ea s-a întors să facă ultimul an de liceu aici. Și el are de gând să o recâștige și al naibii să fie dacă va lăsa pe cineva sau ceva să intervină între ei . Volumul 2 din seria Shaw Brothers
Doar tu...     #Finalizată  by iuliacristiana21
iuliacristiana21
  • WpView
    Reads 307,619
  • WpVote
    Votes 19,461
  • WpPart
    Parts 40
Mia Shaw , are 16 ani și patru frați mai mari . Insă viața ei devine interesantă atunci când la ea acasă se mută West . Un băiat de 18 ani care are o mulțime de cicatrici atât pe corp cât și pe suflet . Ar putea oare Mia , să fie alinarea de care are el nevoie ? Sunt ei potriviți unul pentru celălalt sau din povestea lor vor rezulta doar inimi frânte? Extensie a seriei Shaw Brothers .