Eva Rood își iubește foarte mult tatăl, preot într-o biserică din Renton, Washington și pentru a-l putea ajuta cu problemele de sănătate și cu obligațiile pe care el le are față de biserică, ia decizia de a amâna primul an de facultate. Ceea ce părea o decizie inofensivă se transformă în începutul unei vieți diferite, pentru că în acea după-amiază de vară, Eva observă de pe veranda casei noii vecini, ieșiți cu desăvârșire din tiparul cu care ea este obișnuită. Dark Of The Beauty © Toate drepturile rezervate Aiddda, 2016.

în curs de rescriere... Ea poate. Ea pune multe virgule, rescrie, recitește. Ea știe să tacă. Ea știe să asculte. Ea știe să iubească. Însă el nu poate. El pune doar punct. El știe să ascundă. El știe să mintă. El știe să riște. Dar nu și să iubească. Secrete. Minciuni. Ilegalitate. În viața reală, în lupta dintre bine și rău, nu câștigă partea cea bună, ci partea mai puternică Volumul 1 din seria Interzis : "Îmi aparții " Volumul 2 din seria Interzis: " Tu ești fericirea" © Toate drepturile rezervate: BiianccaE

„Copiii mei, dragii mei copii! începe domnul Tuga, privind în gol. Dumnezeu a creat atâtea lucruri! Uitați-vă în jur! Rasa umană a reușit să supraviețuiască până acum, în anul 3419, un an plin de recolte. Toate sunt date de la Dumnezeu, dar toate vin cu câte o etichetă. Mai ales ploaia. Eticheta ploii e mâzgălită de un avertisment uriaș și urât; nu o atingeți căci ploaia ucide. E rea. Și nu numai ploaia în sine! De șaptesprezece ani încoace, ea are și Soldați ai Ploii! Feriți-vă, oameni buni! Feriți-vă!" v @AstropheaTamesis, 2017

Îi poate simţi ochii urmărind-o din umbra întunecată a camerei. Ii poate auzi chemările şoptite ca o briză rece. Îi poate simţi atingerea fantomatică pe pielea ei descoperită. Îşi poate auzi inima bătând în ritmul unui ticăit de ceas. Este complet conştientă de momentul în care salteaua se lasă sub greutatea unui al doilea corp, dar nu îndrăzneşte să facă nicio mişcare. Pentru că el nu este cu adevărat aici. Pentru că el nu există. Şi, pentru că ea nu este persoana menită să îi răspundă chemărilor disperate din noapte. - Elanor, vocea lui sopteşte agale, făcând camera să vibreze cu intensitatea rugăminţii sale.

Oamenii au invadat această lume, până ei au deţinut întreaga ei frumuseţe, au distrus ce era urât şi nu le-a păsat că îi calcă în picioare pe cei ce se opun. A trecut mult timp de atunci, dar noi încă dăinuim, noi încă stăpânim. Şi noi schimbăm sau ignorăm ce nu ne place, poate chiar distrugem până la măduvă. Atât de răi suntem, încât am început să facem asta chiar între noi, ca nişte animale flămânde ce au început să se mănânce între ele. Dar am atins apogeul răutăţii când noi am început să ignorăm, să ne prefacem că nu vedem lucruri, să urâm în linişte şi puternic. Lumea îl urăşte de atât de mult timp încât s-a plictisit. Aşa el a ajuns şters din propria viaţă.

A fost odată ca niciodată, într-un Regat îndepărtat, un Vis de o viață ce fu spulberat. La aflarea veștii, Speranța și Dorința, veniră-n mare grabă să îmbărbăteze Visul, acum dezolat. Trecură multe zile cu nopți pustii și seci, în care Visul singur vărsa amarnic lacrimi, sărate și reci. Speranța și Dorința degeaba încercară să împodobească Visul cu cheful de trai de odinioară. Căci numai când Iubirea li se alătură, Visul simți chemarea de a împleti din nou, Speranța și Dorința-n inimile lor.

.