El mi-a oferit un nume. O casă. Un inel. Dar niciodată inima... Poate pentru că inima lui era deja moartă, îngropată alături de femeia pe care o iubea. Îi purtam numele și locuiam în casa lui. În fața lumii eram soția perfectă, în spatele ușilor închise, doar un trofeu fără valoare. M-a salvat dintr-un iad, doar ca să mă arunce într-altul Uneori, îmi dădea voie și în patul lui, dar niciodată prea mult. Eram un corp pe care putea să-l atingă, nu să-l și iubească. Eu eram vie, alături de el, capabilă să mă sacrific doar pentru un zâmbet de-al lui. El? El era complet orbit de amintirea unei femei care nici măcar nu mai respira. Aș fi încercat să concurez cu ea, dacă ar fi fost măcar în viață...

El era unul dintre prietenii tatălui meu. Prea matur. Prea interzis. Totul a început într-o zi care nu trebuia să însemne nimic. O furtună de zăpadă. Un drum blocat. Prea multă liniște într-o mașină care părea de zece ori mai mică când îl aveam alături pe el. Respirația lui aproape de a mea. Privirea lui intensă, alunecând fără grabă pe chipul meu, pe buzele mele, pe fiecare gând pe care încercam să-l ascund. Voiam să rămân calmă. Să fiu rațională. Să-mi amintesc cine este. Dar corpul meu nu asculta. Îl doream și mă dădea de gol felul în care îmi deschisesem gura pentru a adânci sărutul. Buzele lui le-au atins pe ale mele. Calculat. Periculos. Suficient cât să-mi taie respirația. Nu trebuia. Știam amândoi. Și totuși, buzele noastre s-au întâlnit într-un impuls mut, înfometat, plin de lucruri pe care n-ar fi trebuit să ni le dorim. O știam foarte bine. Doar un sărut. Doar atingeri. Doar dorință reținută. Nimic mai mult. Și poate tocmai de aceea a fost atât de greu de uitat. Credeam că va rămâne un secret îngropat sub zăpadă. Până când, câteva săptămâni mai târziu, a intrat în școală arătând impecabil, cu aceeași privire care mă dezarmase și s-a prezentat în fața tuturor: Kai Alistair. Noul director. Atunci am înțeles că nu fusese doar un moment. Fusese începutul a ceva mult mai periculos. Pentru că el era interzis. Pentru că era prietenul tatălui meu. Pentru că era bărbatul pe care nu aveam voie să-l vreau și singurul pe care îl voiam.

Volumul 2 al seriei de Crăciun „Inimi Dezghețate" © Toate drepturile rezervate

Nu credeam că o să-l mai văd vreodată. La fel cum nu credeam că trecutul poate să doară la fel de tare ca prezentul. Au trecut zece ani, iar el era din nou aici, în fața mea. Și totuși, nu semăna deloc cu băiatul pe care l-am iubit cândva. Acei ochi pătrunzători, iubitori, plini de grijă, mă priveau acum cu dispreț, superioritate și ceva ce nu puteam încă distinge. Nu reușeam să înțeleg ce intenții avea, dar un lucru era cert: într-un final, mă va distruge, așa cum promisese atunci când l-am părăsit. ** Poveste în scriere (vor exista greșeli) **Continut 18+

Mario Rossi, Regele Mafiei, cunoscut sub numele de Diavolul. Melissa Moretti, cunoscută sub numele de Înger. Cei doi sunt aranjați să se căsătorească, forțați de tații lor, alăturându-se celor două mafii. Dar Melissa află în cele din urmă că până și diavolul a fost odată un înger.

Bianca Rossi a visat dintotdeauna la momentul în care își va uni destinul cu cel al bărbatului pe care îl iubește. Își imaginează petale de flori aruncate peste ei când ies din biserică și o viață întreagă trăită alături de cel ales. Doar că viața joacă murdar uneori. În cea mai importantă zi a vieții ei, află că iubitul ei a murit și este forțată să se căsătorească cu fratele acestuia - Dimitri Markov - pentru a menține alianța dintre clanurile mafiote. Cu o privire care ar putea îngheța până și focul, Dimitri Markov nu a fost niciodată interesat de căsătorie. Asta până când i se oferă pe tavă femeia pe care o ține ascunsă într-un colț al minții sale. Ea este perfectă. Acordul ideal. Câștigul absolut. Singura pentru care ar fi capabil să ardă lumea din temelii. Dar minciuna are mereu picioare scurte, iar adevărul are puterea să răstoarne tot ceea ce credeai că știi. Iubirea poate schimba oameni. Și chiar și cele mai reci inimi pot începe să bată. Mai ales când poartă numele Dimitri Markov.