. ,,Știi ce înseamnă să ții universul în mâini? Să poți pocni din degete fără să-ți fie teamă. Să te poți uita la cer fără să te simți pătat de propriile păcate. Să fii o rămășiță din soare, un strop de ocean, ultimul cuvânt dintr-o scrisoare. Să fii haos..." Dialogurile cu el erau poezia ei. Dar ascânteia dintr-un suflet început cu un foc de tabără nu e menită să dureze. Frumusețea ei stă tocmai în efemeritate. În ireal. În nonsens. Ascânteia. Ascânteia spune multe, dar și nimic. Ce-ți poate dărui în plus o scânteie dezacordată? E-n inimi și nu prea. E o jumătate. Un vis. O speranță. O explozie. Ascânteia poate fi orice... Să sperăm. 《un început din 24 mai 2019》

. Povestitorul nu își asumă niciodată dreptul de a modifica acțiunea, el punându-și amprenta doar prin intermediul relatării. Desigur, hiperbolizează ici, colo, dar mesajul care va ajunge la cititori depinde doar de poveste în sine. Ei bine, să nu exagerăm - de poveste, de personaje, de cadrul imaginativ, și... de idee. Fără idei credibile, convingătoare, dar totuși unice, nu se obține nimic; doar se irosește complet talentul naratorului. Însă de unde vin cele mai bune idei? Fantasmele, fărâmițele ce trebuie asamblate în așa fel încât să se completeze reciproc? Din vise. Acelea pe care, ironic, nu le pot stăpâni. Visele la picioarele cărora cad, lăsându-le să mă ghideze asemenea unei marionete cu sfori. Visele care mă inspiră să scriu. Și am destule, slavă cerului. Mi se urcă pe spate și-mi îngreunează respirațiile și-mi sunt aripi. Să-mi înceapă fantasmagoriile, atunci. Copertă realizată de farrahgemini.

Un cimitir de speranțe e-ntr-o inimă de om; când visătorul moare, visul ajunge deasupra existenței. Dar, când ți-e frică de tine, nici măcar zborul nu te mai poate salva. ,,Dragul meu Flint, astăzi simt că mă prăbușesc. - A ta pentru totdeauna, Ophelia." *copertă realizată de @EchipaBlue*

In fiecare capitol este prezentata cate o boala psihica, este descrisa o stare de spirit, veti gasi explicatii pentru diferite evenimente paranormale. Imi puteti da mesaj, sau puteti comenta ca sa imi spuneti despre ce vreti sa fie capitolul urmator, sau daca aveti un vis sa va explic cam ce ar insemna.

Mare fană a trupelor rock, în special a celor vechi, Mackenzie și-a petrecut aproape toată viața colecționând viniluri, postere, autografe și tricouri cu trupele și cântăreții ei preferați. Ascultă Guns N' Roses de la cinci ani, are pijamale cu Metallica, ursuleții de pluș i-a numit după starurile ei rock favorite, abia dacă poate trăi câteva luni fără să meargă la vreun concert sau festival de muzică și persoana pentru care ar fi dat orice să o cunoască e Kurt Cobain, însă AC/DC rămâne trupa ei preferată din toate timpurile. Fiind în ultimul an de liceu și încercând pe cât posibil să nu rămână corijentă, Mackenzie îl întâlnește pe Ronald, vecinul prietenei ei cele mai bune, care nu numai că seamănă ilegal de mult cu Kurt Cobain, dar este și un mare fan al rock-ului, așa ca ea, ceea ce o induce pe Mackenzie complet în eroare și o face să nu se poată gândi la altcineva în afara lui. Din păcate, nu întotdeauna înfățișarea cuiva îi arată și caracterul, iar Ronald se dovedește a fi un mare nesimțit, care nici măcar nu știe să cânte la chitară, și de când sunt puși amândoi să facă un referat împreună, Mackenzie înțelege că s-a înșelat în privința lui. Nu mai reușește să îl suporte nici măcar o secundă pe tipul pe care cu câteva zile în urmă îl plăcuse, iar sentimentul de dispreț era reciproc, Ronald sâcâind-o și vorbindu-i urât, și asta nu pentru că ar fi ținut la ea în vreun fel. Cu toate acestea, nu se știe niciodată ce te aduce în stare suferința să faci, iar viața ia întorsături ciudate. N-ai să știi dacă mâine vei fi tot aici sau la sute de kilometri depărtare.

O zi de vară. A douăsprezecea vizită. A douăsprezecea intrare pe poarta de fier vopsit în negru. A douăsprezecea privire aruncată pe furiș. Ultima vizită. Bănci reci și frunze care cad. Ultima întâlnire. Data publicării: 21.11.2017

Proză scurtă | FINALIZATĂ Adolescenta Sarah Scovil scrie cinci scrisori pentru cei apropiați, în care își pune toate gândurile și sentimentele. Iar după ce le lasă pe biroul din camera ei... Se sinucide. ATENȚIE! Urmează gânduri care fac referire la moarte! // Copertă realizată de @nestasdeath

Deși Monat Varain are dreptate când îi acuză pe soția lui Darium și prietenul acesteia de pervertirea copiilor minori, tânărul nu este crezut , întrucât dovezile pe care le are împotriva lor sunt "invalide ,, , precum a declarat Curtea de Justiție. Așa că, el pierde lupta cu cei doi dușmani de moarte și este diagnosticat drept schizofrenic. Motiv pentru care Monat este întemnițat în propria lui casă. Zile de-a rândul, el trăiește în întuneric, depănând șirul amintirilor cu scopul de a găsi ceva care să-l ajute în procesul său contra celor doi monștri ai perversiunii. Coperta cărții a fost realizată de minunata @b3njii.

Să lupți pentru esențele vieții presupune infinite lucidități, nenumărate rostogoliri și eterne victorii. Să te întâlnești cu tine la un colț de suflet, să te privești drept în ochi și să îți confrunți ființa - asta înseamnă să tinzi spre a opri acel suprem orgoliu nemilos ce-ți sfâșie eul. Poezia este o ispită a nostalgiei Sinelui ce debordează de posibilitatea experienței depline a vieții. Versurile sunt o meditație filozofică a absolutului. O poezie nu trebuie să aibă nici rimă, nici esență, o poezie nu începe niciunde și nu vrea să ajungă nicăieri. O poezie este pur și simplu, și captează prin ceea ce transmite. Esența o desprinde fiecare, în funcție de subiectivitatea proprie. Aștern cuvinte cu mai mult sau mai puțin sens, dorind să punctez în mod subversiv eul în deplinătatea amănuntelor sale. Demența poetică mă îndeamnă să nu mă limitez în existența interiorului personal, ci să mă complac în nelimitatea existenței universale însăși. Doresc să pun temeiul unei realități iluzorii, înnobilată în apropierea dezvoltării stării absolute, coeficientul divinului jonglând în fiecare cuvânt.

||dramă|| dragoste|| ficțiune adolescenți|| Aisha Simson suferă de cardiopatie ischemică, o boală a inimii destul de periculoasă și care poate duce purtătorul spre ultimul drum de la o simplă mișcare greșită. Când și ultima rudă care nu a părăsit-o moare, aceasta este dată pe mâna unei cunoștințe apropiate de familie, prieten de suflet al tatălui său. Casa în care va locui Aisha, îi va destăinui în fața sa un băiat înalt, slab și cu un zâmbet pregnant pe fața-i parcă desenată, ce îi va pune semne de întrebare Aishei. Alastair, este tipul de băiat căruia nu prea îi pasă de reguli sau de altceva decât propria persoană. Nu are habar deloc că simplitatea și felul în care ,,noua sa colegă de casă" se retrage subtil de la mai toate conversațiile, îl va face să se gândească și la altcineva decât la sine. Ea este tăcută, responsabilă, retrasă și mai mereu cu gândul la sfârșit. El este vesel, copilăros, cu zâmbetul pe buze mai mereu și nu s-a gândit niciodată la sfârșit. Ea este pregătită pentru ultima destinație. El începe să își dorească siguranța fetei. Începe să își dorească să rămână cu Aisha mai mult timp decât inima fetei îi permite. Copertă realizată de @aniod1