Se cunosc de-o vreme. Li s-au întâlnit privirile. Şi-au zâmbit. Şi-au vorbit. Din acea clipă se calcă reciproc pe bătături. Pe scurt... se urăsc. Elizabeth e mereu cu zâmbetul pe buze. Rază de soare și adiere primăvăratică peste tot pe unde merge. Dar clientul brunet cu ochii de culoarea ambrei şi prea multe mofturi în buzunar, scoate mereu ce e mai rău din ea. Totuşi, dacă nici renumita politica a cafenelei, clientul are mereu dreptate, nu reuşeşte să aducă pacea, atunci poate o va face oferta specială zilei: iei o cafea şi primeşti o nevastă la pachet.

”Știu că mi-a mai rămas puțin timp. Vreau ca în acest ultim drum să trăiesc tot ce nu am trăit în douăzeci și unu de ani. Vreau să îmi îndeplinesc douăzeci și una de dorințe. Și vreau să te iubesc pe tine, necunoscutule, deși nu știu cine ești. Vreau să mă asculți, să trăiești cu mine, chiar dacă nu te-am văzut niciodată. Fiindcă te iubesc. Cu dragoste, Joyce” coperta e făcută de xhomicidium. ah, te iubesc.:3

După câteva pahare de alcool şi o sesiune de plâns, ea are îndeajuns curaj să îl provoace, iar el să accepte. Ori poate prea puţin să o refuze. Dar câteva îmbrășișări şi sărutări laolaltă cu paharele de alcool nu şterg trecutul şi nici nu le dă aripi să zboare peste obstacolele ce le apar în cale. Şi când încep să lupte de aceeaşi parte a baricadei, un alt război se dezlănţuie. Un război în care cel ce pierde, nu îşi pierde doar mândria ci şi mintea şi inima laolaltă. Un război în care fiecare se luptă cu el însuşi. Un război în care chiar şi cei puternici pierd. E aşa uşor să cazi... El sau Ea? Cine cade primul? Dar cine pierde? #4 Fictiune Generala 05.10.14