Am intinerit un basm vechi in cadrul proiectului "Intinerim vechile basme" de la biblioteca satului meu. /!\ Atentie: Lucrare necorectata, cititi pe propria raspundere ^-^

Volum de probabil poezie. Un doliu și o petrecere în același timp... Dar în versuri!

Cei șapte Protectori au fost făuriți din piesele fundamentale ale divinității, crescuți în casa lui Abaddon, învățați de glasul gingaș al Minervei și preluați sub aripa ocrotitoare a lui Malach. Sunt cei a căror rațiune nu conștientizează limita dintre dezagreabil și divin, lumină și întuneric, viață și moarte. Au fost creați fără sentimentul indulgenței și al milei. Scopul lor, de a întâmpina sufletele ofilite de izbânda Morții, este unul nobil. Fără ei, Îngeri Călăuzitori, năluca putea hoinări vag prin negura Pământului, ajungând să nu cunoască niciodată Abisul Divin. Nu au fost primiți lângă Sfinți, nici lângă demoni sau muritori, au primit un loc al lor, Imvelaphi, o realitate înșelătoare, creată din iluzie și calomnie. Situată la granița Iadului cu existența muritorilor. Au împărțit-o în șase cvartale egale, au zidit între ele garduri de foc și spini, găsind în pustiu adevărata odihnă. La fiecare trei decenii, când luna e în fază convexă pentru toate cele trei realități timpurii, Abaddon deschide Iadul și are loc Lupta Infernului. Protectorii oferă o șansă divină pentru treisprezece Tezauri, spălatul păcatelor cu sângele altor păcătoși. Acești Tezauri, suflete ale unor copii condamnați la suferință, sunt aleși în decursul a treizeci de ani, dacă în conștiința lor Îngerii nu au simțit fărădelege.

A fost numită ,,noaptea uitării" pentru că nimeni nu își mai amintește de ea. A fost numită ,,noaptea decepției" pentru că speranța a devenit doar un mit pentru ei. A fost numită ,,noaptea agoniei" pentru că Lydia Silvano înconjurată de cruzime, răutate și întuneric, și-a cunoscut sfârșitul. Nevalia Singer a crezut că poate preveni orice întâmplare din viața ei. Până în acea noapte, când faptele au fost lăsate în mâinile destinului. Deși, parcă totul a fost șters cu buretele, iar acel fragment din viața ei lipsește, are siguranța că nu ea este vinovată de moartea Lydiei, indiferent de toate dovezile care o incriminează. Dave Wrise s-a catalogat singur "laș" pentru că a renunțat să mai spere în oameni. Aceștia trebuiau să realizeze, la un moment dat, că toate acțiunile lor au consecințe. El învățase acest lucru. Deși amintirile acelei nopți lipseau cu desăvârșire, trebuia să își asume că el a omorât-o pe Lydia, indiferent de toți factorii care îi neagă ipotezele.

POVESTEA ÎNTÂI